Monden

VIDEO | DJ Sava, la prima colaborare cu Sore

• Cei doi lansează „I’m Gonna Miss You”, un single cu versuri în limba engleză, cu beaturi nostalgice și un refren ce rămâne întipărit în minte

O poveste de iubire ajunsă la final, dar ale cărei amintiri sunt mai vii ca niciodată! Pe asta mizează  primăvara aceasta buzoianul DJ Sava, iar parte­nera cu care inspiră bucurie, tristețe, melancolie, iubire și dor este nimeni alta decât Sore. Ingredientele au fost atent selecțio­nate în noua piesă ,,I’m Gonna Miss You”, pentru care cei doi au colaborat pentru prima dată. Odată cu lansarea piesei la matinalul lui Răzvan și al lui Dani, Sore a promovat și noul videoclip, filmat în Tenerife, foarte aproape de casa unde s-a mutat DJ Sava. ,,Este o piesă care mie mi-a plăcut la nebunie și mi-a plăcut și ideea ­cli­pului, mai ales zona unde am filmat, în care m-aș întoarce cu drag pentru o vacanță”, a spus artista în emisiune.

Cei doi artiști vorbesc, în cel mai recent single al lor, despre sentimentele de bucurie, tristețe, melancolie și iubire ce se amestecă cu dorul. Deși pentru unii oameni dorul este chinuitor, pentru alții reprezintă o cale de a deveni mai conștienți de ceea ce iubesc. „Îmi doream de foarte mult timp să colaborez cu Sore, o consider una dintre cele mai talentate și mai originale voci din România. Am început să lucrăm la această piesă la începutul pandemiei, iar momentul în care o lansăm mă face să privesc cu optimism următoarea perioadă și să sper că voi putea auzi «I’m Gonna Miss You» în cluburi curând. Clipul l-am filmat în Tenerife, loc în care am ales să mă mut de ceva vreme”, a povestit și DJ Sava. „Am compus piesa în lockdown, îmi era dor de tot ce nu puteam face și nu știu cum, dar după destul de mulți ani, am scris o melodie în limba engleză. Mă bucur tare că o lansăm în formula aceasta și sper să ne revenim curând la viața de dinainte de pandemie, pentru că vreau să o aud în toate cluburile și la toate petrece­rile”, a spus, la rândul ei, Sore.

Piesa și videoclipul sunt o coproducție Cat Music și MediaPro Music, cu versurile compuse de Sore și muzica scrisă de Sore și DJ Sava, împreună cu Șerban Cazan și Paul Golum. „I’m Gonna Miss You” dezvăluie că dorul este mai mult decât o simplă lipsă și poate deveni cel mai intens sentiment. Clipul – care îi are ca protagoniști pe cei doi artiști, care joacă rolurile a doi îndrăgostiți ce au ales drumuri diferite, dar încă nu pot scăpa de amintirile ce îi leagă – a strâns în două săptămâni 125.000 de vizualizări.

Articole similare

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker