VIDEO | Copiii, părinții și bunicii sunt așteptați pe „Bălcescu”, la „AnTanTe”

Festivalul „AnTanTe”, organizat de Primăria Buzău prin Centrul Cultural și Educațional „Alexandru Marghiloman”, a luat în stăpânire în această dimineață Bulevardul Nicolae Bălcescu și odată cu el, și o mulțime de copii dornici de joacă și să asiste la lucruri inedite. Aflat la a treia ediție, festivalul bucuriei pentru cei mici, dar și pentru părinții și bunicii acestora, a fost întâmpinat de toată lumea prezentă cu urale și cu aplauze.
El a fost deschis oficial începând cu ora 10.00 de viceprimarul Oana Matache, care a venit la festival, ca toți părinții de acolo, însoțită de copil. I s-au alăturat pe scenă actorul Ștefan Craiu, cel care a conceput acest festival cu jocuri interactive, ateliere, şi multă poftă de distracţie și de regizorul Mircea Anghel, director al Centrului Cultural și Educațional „Alexandru Marghiloman”.
Viceprimarul Oana Matache le-a mărturisit buzoienilor în cuvântul de deschidere al festivalului că, de-ar ar fi să dea timpul înapoi până la vârsta de opt ani, și-ar fi dorit să aibă parte de un astfel de festival. Și de aceea, cei care l-au conceput, au făcut-o cu gândul să îi bucure pe copii în primul rând: „Noi <cu mintea copiilor> am conceput acest festival, astfel încât să fie Buzăul un oraș în care acești copii ai noștri minunați să se simtă fericiți și să creeze amintiri minunate cu care vor pleca mai departe în lume. Să poată să spună, la mine, la Buzău, era tare frumos în copilărie!”.
Cu siguranță vor avea ce povesti pentru că, cel puțin în momentul de față, este un festival unic, cultural și educațional, dedicat copiilor. „Este un festival al familiei”, cum l-a definit actorul Ștefan Craiu.
Care este programul zilei de sâmbătă
Cei ce vor ajunge astăzi pe Bulevardul Nicolae Bălcescu și mari și micvi trebuir să știe că programul este foarte diversificat.
- 10:30 Ștefan Florescu – spectacol stradal
- 11:00 Concert „Happy Kids”
- 12:00 Apolodor – spectacol de teatru
- 13:00 The Great Wolynski – spectacol stradal
- 14:00-15:00 Ora de relaxare
- 15:00 Ștefan Florescu – spectacol stradal
- 15:30 Parada piciorongarilor
- 16:00 Ora de joacă by Andreea Lucaci
- 17:00 Ștefan Florescu – spectacol stradal
- 17:30 Parada piciorongarilor
- 18:00 Barbarossa Samba Group – spectacol stradal
- 18:30 The Great Wolynski – spectacol stradal
- 19:30 MagiTOT –Spectacol de magie