Monden

VIDEO | Cine este partenerul de viață a lui Wrs

Artistul buzoian Wrs face istorie în showbizul românesc, nu doar datorită realizărilor sale profesionale, ci și datorită declarațiilor sale îndrăznețe și sincere în legătură cu viața sa personală.

După ce, în 2016, a debutat sub tutela lui Smiley în trupa Shot, unde a fost coleg cu Juno, acum cei doi au ajuns să fie adversari în competiția „Te cunosc de undeva!”. Buzoianul Andrei Ursu, aka Wrs, l-a învins pe fostul camarad și s-a impus, pentru a doua oară consecutiv, în show-ul transformărilor, alături de Emilian Nechifor. În plus, Wrs a reprezentat România la Eurovision, a primit premiul Best Male Artist la Elle Style Awards, iar cu viața emoțională este pe val de când îi merge atât de bine și pe plan profesional.

Potrivit cancan.ro, după îndelungi căutări ale presei din toată lumea, bomba a fost detonată de artist în Spania, după un interviu acordat pentru cel mai mare cotidian al ibericilor, El Pais. Wrs a spus atunci că trăiește o relație extrem de fericită alături de un bărbat, pe care îl ține însă departe de privirile curioșilor. Cei doi seamănă fizic, au aceeași statură, sunt bruneți și îi unește aerul boem, artistic. Mai mult, partenerul îl susține pe Wrs necondiționat și, tot conform declarațiilor buzoianului, povestea de dragoste a celor doi datează încă din noiembrie anul trecut.

Numele partenerului de viață al lui WRS este Vlad. Acesta se recomandă pe profilul său de Instagram drept artist. Cântărețul a și postat o fotografie cu iubitul său, fără să-l fi etichetat însă pe Vlad, semn că acesta dorește să rămână în umbră.

Cei doi sunt discreți la nivel public, însă apropiații spun că Vlad îl însoțește pe Wrs peste tot unde îl cere profesia, chiar și la filmările de la show-ul „Te cunosc de undeva!” ! Vlad este originar din Urlați, are 25 de ani și a studiat la UNARTE, aerul boem fiind unul dintre aspectele sale evidente. Acesta pare să fie și motivul chimiei dintre cei doi, dialectul artistic fiind unul universal. Potrivit lui Wrs, „cucerirea” n-a fost grea, a fost dintr-odată. „A doua zi știam că o să fim toată viața. Așa sunt eu, pasional, dar acum chiar e tare!”, a spus Wrs în interviul sincer din publicația spaniolă.

Încă o gală câștigată la „Te cunosc de undeva”

Recent, WRS și Emilian au câștigat a 11-a gală „Te cunosc de undeva!” din sezonul 19, convingând cu transformarea în Imagine Dragons. „Ne bucurăm că am câștigat această ediție, dar nu o vedeam venind, sincer. Toate echipele au muncit, dar și noi am muncit mult. Abia aștept duelul în trei. Lăsați jocurile să înceapă!”, a spus Wrs după ce echipa sa a fost anunțată câștigătore a acestei gale. De asemenea, decizia lor a dus și la o premieră în cadrul transforming show-ului. Una dintre echipele finaliste se va alege în urma unei competiții directe între WRS și Emilian, Damian Drăghici și buzoianca Crisina Stroe și CRBL și Radu Țibulcă.

„Eu știam că talentul vostru este în suflet și simțiți ritmul în oase… Și noi simțim talentul pe care voi ni-l oferiți prin toată ființa noastră, pentru că sunteți generoși, vă faceți treaba și pentru că publicul de acasă se bucură”, a mărturisit Ozana Barabancea. La rândul său, Mihai Petre a adăugat: „Mi se pare special și mi se pare un trademark, o caracteristică foarte importantă a cuplului vostru: faptul că reușiți să faceți detalii, mișcare și să sune ca pe CD! Deci, asta mi se pare incredibil și nu pot să nu apreciez acest efort care presupune o pregătire anterioară de ani de zile”.

Laude au venit și de la Aurelian Temișan, Cristi Iacob, dar și de la prezentatorii transforming show-ului. „A fost un moment la care nici nu am clipit, foarte mișto!”, a exclamat Pepe, iar Cristi Iacob a punctat câteva aspect esențiale: „Voi nu puteți decât să fiți savurați (…) Eu, cel puțin, nu am cum să încerc să vă găsesc cusururi, pentru că voi deveniți din ce în ce mai buni, nu știu cum. Reușiți să ne aduceți o chestie care este aproape imposibil de făcut… Fraților, e aproape imposibil de făcut, dar voi demonstrați că se poate! (…) La actorie sunteți… uneori cred că trebuie să iau și lecții de la voi, vorbesc foarte serios”, a subliniat felicitându-i din plin și Cristi Iacob.

Un comentariu

Articole similare