Administrație

VIDEO | Ce spune primarul Toma despre proiectul cu finanțare europeană de reabilitare a celor mai importante străzi din municipiu

Lucrările de reabilitare a bulevardelor Unirii și Industriilor, precum și a străzii Transilvaniei vor începe în cel mai scurt timp, după ce, la jumătatea acestei luni, justiția a tranșat definitiv chestiunea contestațiilor – care au întârziat investiția cu aproape un an – la licitația organizată pentru stabilirea executantului, a anunțat primarul Constantin Toma într-o înregistrare video pe care a postat-o pe pagina sa oficială de Facebook, intitulată ,,Cel mai important proiect pe fonduri europene, în valoare de 18,6 milioane de euro, respectiv refacerea celor mai importante străzi din Buzău, la start”.

,,În 15 martie am aflat cu bucurie că, după aproape un an de contestații avem, în sfârșit, un câștigător pentru reabilitarea celor trei mari străzi ale Buzăului, Bulevardul Unirii, Bulevardul Industriilor și Strada Transilvaniei”, spune Toma. El precizează că toate aceste artere rutiere vor fi rea­lizate după modelul Căii Eroilor – ,,cu cabluri îngro­pate, cu piste speciale pentru biciclete, dar și cu piste speciale pentru autobuze” -, iar lucrările vor fi finalizate până la sfârșitul anului viitor.

În paralel cu lucrările de pe Bulevardul Unirii, va continua reabilitarea Aleii Arinului: ,,A început, cu două echipe, finalizarea lucrărilor care au debutat anul trecut; sunt convins că va ieși o treabă bună, care ne va și ajuta atunci când va începe șantierul de pe Unirii, pentru că se mai câștigă și ceva locuri de parcare; în momentul în care vom avea șantier pe Bulevardul Unirii, este ­evident că parcările de pe prima bandă nu vor mai putea fi utilizate. În afară de Aleea Arinului, am început lucrările pe Aleea Castanilor unde, tot cu două echipe, sperăm ca în maxim două luni de zile să le putem finaliza”, a mai spus primarul Constatin Toma.

Lucrările de reabilitare a celor trei mari străzi vor începe, simultan, cu Bulevardul Industriilor și cu Strada Transilvaniei, a anunțat primarul. ,,Pe Bulevardul Industriilor sunt, practic, cei mai mulți angajați din municipiul și județul Buzău la un loc; această zonă a fost vitregită mai bine de 30 de ani, are o infrastructură foarte proastă din toate punctele de vedere. Primul șantier va fi aici și pe Strada Transilvaniei, lucrările vor începe simultan și cred că va ieși o lucrare frumoasă, care va ajuta la atragerea de investitori în această Zonă Industrială, unde se mai pot crea foarte multe locuri de muncă (…) De asemenea, avem în vedere, pe un alt proiect, să refacem tot sistemul de iluminat, vom avea unul cu leduri (…) Vom avea, pe Transilvaniei, de asemenea, trotuare ­mo­derne, cu cabluri îngropate, cu piste speciale de biciclete și cu piste speciale de autobuze. Vom începe, de asemenea, lucrările pentru trotuarele de dincolo de Fabrica de Bere, astfel încât, până la sfârșitul anului, să avem această stradă finalizată la cele mai înalte standarde”, a mai spus Toma.

El a mai anunțat  și care sunt următoarele loturi de străzi care vor intra în rebilitare: ,,Următoarele străzi care vor intra în astfel de investiții vor fi 1 Decembrie 1918, Republicii și Iazul Morilor, care se află în licitație publică; avem șase oferte din partea a 18 firme, suntem în evaluare, dar, din păcate, va dura și sper să nu avem nici contestații care să dureze mult. Deci nu le vom putea începe imediat, avem banii, am ținut licitația, așteptăm să ne iasă un câștigător, sau mai mulți câștigători, astfel încât să putem începe, de ce nu?, tot anul acesta, dar nu în prima parte a sa. În prima parte a anului, în schimb, sperăm să înceapă lucrările pe Strada Horticolei, unde va fi încredințare directă către URBIS, societate a Primăriei; mai avem ceva probleme acolo cu avizele de la Electrica, pentru că, fiind și branșamente electrice pe cabluri coborâte în ­cana­lizații, durează ceva mai mult partea de proiectare. Dar, cu siguranță, Strada Horticolei va începe mai devreme, va fi construită la aceleași standarde, respectiv trotuare moderne, piste de biciclete, cabluri coborâte sub trotuar. Împreună cu echipa din Primăria Buzău, vă asigur că vom duce la capăt tot ceea ce ne-am propus, respectiv să reabilităm, să refacem toate străzile, trotuarele și parcările din municipiu”, a mai spus primarul Constantin Toma într-o înregistrare video pe care a postat-o pe pagina sa oficială de Facebook.

Articole similare

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker