Administrație

VIDEO | Când va fi gata podul peste calea rutieră de la Metalurgica

Lucrările de construcție a noului pod peste calea rutieră de la Metalurgica vor mai dura circa o lună, iar podul peste calea ferată din aceeași zonă se află în stadiul de proiectare, a anunțat primarul Constantin Toma într-o înregistrare video pe care a postat-o pe pagina sa oficială de Facebook.

El a făcut acest anunț după o vizită pe șantierul respectiv: ,,La podul de la Metalurgica care, după ce a fost demolat, iată, construcția este într-o fază avansată. Sunt obișnuit ca, periodic, să merg pe șantierele pe care le avem deschise, pentru a afla la fața locului stadiul lucrărilor și de ce mai are nevoie constructorul sau ce probleme mai sunt. Această lucrare va mai dura cu siguranță circa o lună; suntem pe podul peste calea rutieră, se lucrează acum la proiectarea podului peste calea ferată de aici, din zona Metalurgica. Sunt lucrări deosebite, care ne ajută la siguranța circulației, pentru că, după cum se știe, anul trecut am trecut prin acel necaz, care putea să fie foarte mare, respectiv prăbușirea unei părți din podul de la Marghiloman; putea să fie o nenorocire, dar am reușit să refacem acel pod, un lucru minunat, pentru că a schimbat și funcționalitatea zonei și frumusețea zonei”, a spus Toma.

Primarul mai spune că refa­cerea bretelelor podului s-a facut în urma solicitărilor primite de la buzoieni: ,,Bineînțeles, vom completa acel pod și cu lucrările care se vor face, sper din această toamnă, pe strada Horticolei și pe Strada Repu­blicii, iar de anul viitor pe Strada 1 Decembrie 1918, după ce se vor monta acele conducte de alimentare cu apă în cadrul proiectului pe fonduri europene dezvoltat prin Compania de Apă. Acum ceva timp, când am venit aici ultima dată, am primit mai multe solicitări din partea multor oameni – pe Buzău City Report sau direct pe Facebook ori în audiențe –  să refacem cele două bretele, rampe de acces pe acest pod; am reușit să facem acest lucru, iar acum traficul se desfășoară mult mai ușor”, a precizat Constantin Toma.

El spune că lucrările de reabilitare a podurilor din municipiu vor continua: ,,Vom continua reabilitarea podurilor; în acest moment suntem și la podul de la Drăgaica, unde vom îmbu­nă­tăți radical sistemul de iluminat și vom mai face diverse lucrări pentru a îmbunătăți atât calitatea podului, cât și siguranța lui”, a anunțat primarul Constantin Toma într-o înregistrare video pe care a postat-o pe pagina sa oficială de Facebook.

Pe șantierele Buzăului, refacerea podurilor de pe Șoseaua Brăilei!

Publicată de Constantin Toma pe Luni, 31 august 2020

Un comentariu

  1. Felicitati Domnule Primar darva atentionez ca daca nu face-ti str Parang (care e o strada ca dupa bombardament) veti pierde multi sustinatori.

Articole similare

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker