Anxietatea a devenit o tulburare psihică din ce în ce mai întâlnită în rândul populației, nefiind o caracteristică exclusivă a unei grupe de vârstă. Medicul Maria Brăgău, psihiatru în cadrul Serviciului Județean de Medicină Legală (SJML) Buzău, spune că a observat o creștere a incidenței cazurilor de anxietate în perioada de după pandemia de Covid-19, cu precădere la femei.
„Anxietatea este cea mai frecventă afecțiune psihiatrică. Personal, am observat o creștere a incidenței tulburărilor de anxietate post-Covid. În general, femeile sunt mai afectate decât bărbații, prevalența fiind în jur de 30 la sută pentru femei de-a lungul vieții, iar pentru bărbați în jur de 19-20 la sută. Cele mai frecvente forme clinice de anxietate sunt fobiile, tulburarea de panică, cu sau fără agorafobie (teama de spații largi și aglomerate, n.r.), și tulburarea de anxietate generalizată. Vârsta medie de debut este adolescența și adultul tânăr pentru majoritatea formelor de anxietate. În schimb, fobia este destul de frecventă și la copii cu vârste între 8 și 15 ani”, a declarat medicul buzoian.
Anxietatea îmbracă mai multe forme. Care sunt simptomele des întâlnite
Anxietatea este o tulburare ce se poate manifesta sub mai multe forme, iar, în funcție de intensitate, poate fi categorisită în normală și patologică. Prima este un răspuns firesc al organismului la schimbări, la elemente noi cărora trebuie să i se adapteze, în timp ce a doua copleșește persoana și o inundă cu diverse stări pe care aceasta nu le poate procesa corespunzător.
„Trebuie să facem distincția între anxietatea normală și anxietatea patologică. Anxietatea normală apare ca un răspuns tranzitoriu la experiențe noi, anticipate sau consumate, la schimbări, la stres. Aceasta are un caracter adaptativ, pregătește, adaptează mecanismele de coping și este experiență subiectivă comună. Anxietatea patologică este un răspuns inadecvat la un stimul dat sau anticipat, real sau imaginar. Este intensă, persistentă și depășește capacitatea individului de a se adapta și poate deveni invalidantă”, spune medicul Maria Brăgău.
Totodată, trebuie făcută distincția între anxietate și teamă, în contextul în care tot mai mulți oameni le confundă. În timp ce teama reprezintă un răspuns firesc al organismului la un dușman ce poate fi identificat, în cazul anxietății, acesta nu este concret, palpabil, însă creierul inundă organismul cu o serie de senzații care dau impresia unui pericol iminent: „Anxietatea este teama fără motiv, fără obiect, pe când frica este acea teamă cu obiect. Simptomele tulburării de anxietate pot fi psihice sau somatice. Cele somatice sunt cele mai frecvente și pot fi amețeli, transpirație, palpitații, dureri toracice, neliniște psihomotorie, tremur, parestezii sau amorțeli la nivelul extremităților, puls accelerat, dureri epigastrice sau palpitația în stomac, simptome urinare… sunt variate”.
Tot în sfera tulburărilor de anxietate intră și atacurile de panică, ce se manifestă rapid și printr-o serie de simptome deosebit de intense. Senzațiile fizice creează un puternic disconfort psihic, adesea asociat cu teama de moarte, de pierdere a controlului asupra propriului corp sau de depersonalizare, adică senzația persoanei că se privește din exterior. Atacurile de panică nu au nevoie neapărat de un factor declanșator, ci pot apărea din senin, ceea ce accentuează starea de disconfort și teamă.
„Atacul de panică apare brusc, spontan, din senin, fără un trigger (factor declanșator, n.r.) și atinge o intensitate maximă în cel mult zece minute asociază cel puțin patru simptome: simptome cardiace, (palpitații, disconfort toracic, bătăi puternice ale inimii), simptome respiratorii (lipsă de aer, senzație de sufocare, hiperventilație) sau simptome digestive (greață, disconfort abdominal, diaree) simptome vegetative (transpirație, frisoane, valuri de căldură) și simptome neurologice (amorțeli, parestezii, vertij, lipotimii, senzație de cap gol). Există și simptome psihice: teama de a înnebuni, de a pierde controlul, de a muri, chiar și de depersonalizare”, adaugă medicul psihiatru.
Cum poate fi tratată eficient anxietatea
Vestea încurajatoare este că anxietatea se poate trata, printr-o combinație de medicamente și diverse forme de terapie, care durează, în medie, șase luni. În cazul medicației, se folosește un inhibitor de recaptare a serotoninei, cunoscută și ca „hormonul fericirii”, dezechilibrul acestuia fiind una dintre cauzele tulburărilor de anxietate. O componentă deosebit de importantă a tratamentului este și terapia cognitiv-comportamentală, prin care individul învață să-și gestioneze stările corespunzător, iar aceasta se extinde dincolo de cabinetul medicului terapeut, pacientul primind anumite teme pentru acasă, asupra cărora să reflecteze și să ajungă la propriile concluzii.
„Tulburările de anxietate sunt afecțiuni cronice, dar care tratate au un prognostic excelent. În medie, tratamentul este de aproximativ șase luni, bineînțeles, cu variații, în funcție de răspunsul terapeutic individual și de forma clinică de anxietate. Tratamentul constă în abordarea farmacologică și psihoterapia. Tratamentul farmacologic recomandat este asocierea unui inhibitor specific de recaptare a serotoninei, cu o benzodiazepină. La tratamentul psihoterapeutic cele mai recomandat forme sunt terapia suportivă, în care terapeutul asistă pacientul în testarea realității și poate să ofere sfaturi pentru a-și schimba comportamentul; terapie comportamentală, în care tehnicile includ reîntărirea pozitivă și negativă, relaxarea, automonitorizarea, hipnoza și terapia cognitivă, în care tratamentul este de scurtă durată, cu teme pentru acasă pentru pacient și sunt focalizate asupra corectării cognițiilor distorsionate”, potrivit medicului Maria Brăgău.
Trebuie menționat că este important ca pacientul să trateze tulburările de anxietate la timp, pentru că acestea pot evolua și pot duce la depresie, abuz de substanțe, boli fizice sau chiar suicid, pe fondul senzațiilor copleșitoare. Probabil că numărul persoanelor care se confruntă cu astfel de stări este destul de mare în realitate, însă un factor care amână tratarea este stigmatul încă existent în jurul tulburărilor psihice, considerate un semn de slăbiciune sau de nebunie. Așa se ajunge în situația în care pacienții cară această povară în tăcere, care se transformă în comportament nesănătos față de sine și față de cei din jur.
