Sport

Victorie cu Croația pentru România U19

Rădulescu a evoluat 12 minute

România U19 a învins, în ultimul duel din grupă, Croația U19, cu 1-0. Singura reușită a meciului a fost semnată de Rareș Pop, legitimat la UTA, în minutul 73. O victorie de palmares pentru selecționata noastră, alta pe lângă succesul cu Germania U19, 3 la 2.

În meciul contra croaților, șapte din cei nouă jucători care activează în liga secundă au fost folosiți de Adrian Curelea. Mihnea Rădulescu, jucător al Gloriei Buzău (cel puțin până în vară), a intrat abia în minutul 88.

În ciuda succesului cu Croația, România ratează calificarea la turneul final, după ce s-a clasat pe poziția secundă într-o grupă câștigată de Turcia, echipă care ne-a învins cu 2 la 0. 

Cât o costă pe Gloria cele 12 minute în care a jucat Rădulescu

Puștiul Mihnea Rădulescu, poate jucătorul cu cel mai mare impact la Buzău de la transferul din iarnă, nu avea cum  să rateze o convocare la naționala mică. Este posibil ca și Petrolul, club de la care a venit împrumutat, să fi emis această pretenție, în momentul în care a aprobat cedarea pentru jumătate de sezon în Crâng. În acest context, cei din conducerea Gloriei încearcă să schimbe biletul de avion al mijlocașului, astfel încât acesta, plecat din Zagreb, să nu mai aterizeze la București, ci la Cluj sau Timișoara, locații mai apropiate de Hunedoara. De acolo, Rădulescu va trebui să se urce într-un taxi care să-l transporte la meci.

Andrei Prepeliță estima că în cel mai optimist scenariu, Mihnea ar face joncțiunea cu lotul Gloriei miercuri, după prânz. Cu alți doi jucători la loturile naționale de tineret, Gloria nu a beneficiat de vreo derogare din partea FRF, for care impune, de altfel, folosirea obligatorie a doi jucători sub 20 de ani, pe toată durata meciului.

România U19: Frănculescu – Aioanei (Chinteș 80′), Tudose, Bădescu, Borza (cpt.) –Florea (Stancovici 62′), Raicu, Dulcea – Mazilu (Rădulescu 88′), Stan (Kodor 62′), Caragea (Pop 62′).

Ceilalți doi internaționali de tineret ai Buzăului, Sălceanu și Pârvulescu, n-au fost folosiți în meciul de la Târgoviște dintre selecționatele U20 ale României și Poloniei, disputat marți seară. Și ei vor face deplasarea către Hunedoara pe cont propriu.

Meciul dintre Corvinul și Gloria era foarte dificil de reprogramat și, din cauza faptului că hunedorenii vor juca marți, în cupă, cu CFR Cluj. Din această situație, clubul din Buzău, unul care se bate la promovare, iese rău.

În afară de tinerii selecționați la loturile României, Andrei Prepeliță mai are la dispoziție câțiva jucători care îndeplinesc „regulile under”. Este vorba despre Vali Dumitrache, Matei Tănasă, Nicușor Brâncoveanu, Ionuț Nadolu și Alex Fărăgău. Ultimii trei, însă, sunt total lipsiți de experiența meciurilor de ligă secundă. 

Articole similare

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker