Monden

„Cartea junglei”, din nou la Teatrul „George Ciprian”

Piesa cu distribuție buzoiană se va juca sâmbătă, pe 30 martie, de la ora 11.00

Sunteți invitați, împreună cu familia și cu prietenii, din nou la teatru pentru copii, să descoperiți povestea adaptată a lui Mowgli în cea mai recentă producție „Cartea Junglei”. Actorii spun că este un spectacol recomandat pentru toată familia, care aduce în prim-plan povestea captivantă a lui Mowgli, un băiat indian orfan, crescut de o haită de lupi sălbatici, care pornește într-o călătorie de autodescoperire în junglă.

Din distribuția piesei de teatru pentru copii ce se va juca sâmbătă, de la ora 11.00, la teatrul buzoian, fac parte Ionuț Octavian Ghinea, Cristi Martin, Anda Pantiș, Radu Pavel/Elena Alina Alexandru și Mădălina Zotescu, Felicia Cruceru, Dan Răspopa, Zabi Tudor și cântăreața Gabriela Cristea. Vocea naratorului poartă semnătura lui Ioan Batinaș. Prețul unui bilet este de 30 de lei, indiferent dacă este adult sau copil.

Cartea junglei, publicată în 1894, este o culegere de povestiri scrise de renumitul autor Rudyard Kipling. Toate povestirile fuseseră publicate anterior în revistă, între anii 1893 și 1894-1894. Cea mai cunoscută parte cuprinde trei povestiri despre aventurile unui „pui de om” abandonat, Mowgli, crescut de lupi în jungla indiană. Probabil, cele mai cunoscute dintre celelalte sunt „Rikki-Tikki-Tavi”, povestea unei viteze manguste, și „Toomai al elefanților”, povestea unui tânăr îmblânzitor de elefanți. „A doua carte a junglei” a urmat în 1895.

Articole similare

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker