Actualitate

Valentina Bucur, redactor OPINIA, printre „femeile cu inițiativă” din Buzău

„Prin puterea exemplului se pot mișca și munții”

Colegei noastre Valentina Bucur i-a fost recunoscută contribuția în sprijinirea organizațiilor non-guvernamentale din județ prin includerea în proiectul „Femei cu inițiativă în județul Buzău”, un proiect al Fundației Comunitare din  cadrul celei de-a patra ediții a Campaniei „Luna Femeii”. În cele ce urmează, vă prezentăm interviul pe care Valentina l-a acordat (de această dată a fost în postura de intervievat!) Fundației Comunitare. (C.B.)

Reporter: Ce crezi că trebuie să facem fiecare dintre noi pentru a avea o comunitate mai implicată sau mai unită?

Valentina Bucur: Prin puterea exemplului se pot mișca și munții. Dacă fiecare se străduiește zilnic să facă bine ce are de făcut și activitatea este însoțită de transparență, comunicare, sinceritate – ingrediente necesare pentru a construi încrederea și respectul -, comunitatea se îndreaptă în direcția bună.

Rep: Alege și descrie un moment la care ai contribuit cu o schimbare în comunitatea buzoiană și spune-ne ce anume te-a motivat să faci asta.

V.B.: La aproape un deceniu de la Revoluție am început să fac jurnalism. A fost o alegere inspirată care mi-a oferit multe bucurii pentru că eu iau „lecții” zilnic de la fiecare persoană cu care discut. De la fiecare persoană am de învățat câte ceva. La rândul meu, ofer din „darurile” acestor oameni pentru a ajuta, pentru a educa, pentru a informa, pentru a-i face pe cei din jurul meu prezenți, activi, cu inițiativă, creativi, empatici… Și îl rog pe bunul Dumnezeu să pună și un strop de inspirație ca să îmi iasă!

Rep: Cum ți-ai ales activitatea profesională în care activezi și cine te-a susținut la început?

V.B.: Am început activitatea de jurnalist la „Șansa buzoiană”, într-o echipă de tineri ambițioși. Competiția din interiorul echipei de a scrie cele mai interesante știri, pentru a fi primul care deține informația despre evenimente care urmau să se întâmple, ne-a făcut pe toți să progresăm rapid.

Rep: Faci acum ce ai visat să faci?

V.B.: Nu mi-am propus să devin jurnalist pentru că am dat la facultate în ’89 înainte de Revoluție. În acea perioadă „la mare modă”, ca să mă exprim plastic, era Chimia. Mi-am dorit să ajung inginer chimist. Și asta am și făcut. Am lucrat ca inginer chimist la Prospecțiuni geologice, în capitală.

Rep: Cum te-a ajutat școala să devii omul care ești acum?

V.B.: Școala te ajută să pornești la drum. Nu poți porni însă în călătorie singur. E nevoie de un prieten de nădejde. Pentru mine de nădejde a fost biblioteca, un ocean de inspirație și de bucurie, prietenul care nu s-a supărat pe mine niciodată.

Rep: Care este impactul pe care activitatea ta îl creează în comunitatea locală?

V.B.: Am urmat îndemnul părintelui Mihail Milea – colaborator la ziarul „Amprenta“, încă de la înființarea sa -, de a face o punte cu jurnaliștii de peste Prut. Am discutat această propunere cu directorul ziarului Opinia, Călin Bostan, care mi-a împărtășit această idee. Și, de câțiva ani, Ziarul OPINIA are colaborare cu OBSERVATORUL DE NORD, publicație de prestigiu din Republica Moldova. Astfel, OPINIA este singurul ziar din Buzău care a făcut acest pas de a se înfrăți cu jurnaliștii români de peste Prut.

La inițiativa profesoarei Maria Monalisa Pleșea am conceput partea grafică și macheta primului ziar bilingv din municipiu, „Bonjour Buzău!”.

Prin ziarul „Amprenta” pe care îl realizez de ani buni, dar și prin alte activități culturale cum ar fi cele de lansare de carte – am realizat tehnoredactarea volumelor de versuri ale polițiștilor buzoieni „Amprente în versuri” și „Recidivă în versuri”, redactarea și tehnoredactarea revistei și albumelor aniversare dedicate Poliției buzoiene -, am prezentat comunității oamenii din spatele uniformelor, pe cei care aplică legea, dar care au dincolo de uniformă și o viață socială, au hobby-uri, apreciază evenimentele culturale de calitate și contribuie ei înșiși la evenimente culturale și educaționale.

M-am străduit încă din primii ani de jurnalist să vin în sprijinul tinerilor, astfel încât să își descopere abilitățile, să capete încredere în forțele proprii. Și acum îmi aduc aminte de întâlnirea cu un licean foarte talentat, care mi-a spus că își dorește să publice versuri în ziarul „Amprenta”. Avea să devină un mare talent al scenei românești, pentru ca apoi să ardă repede, așa cum fac geniile, și să plece dintre noi la numai 25 de ani. Este vorba despre regretatul Sorin Șaguna, care, în viața scurtă avută a reușit să publice câteva volume de versuri, primele fiind incluse într-un volum cu sprijinul „Amprenta”. Era o lumină!

De câțiva ani, prin știrile pe care le scriu, încerc să las întipărită în memoria comunității amprenta unor oameni care au în primul rând „calitatea” de buzoian, sunt profesioniști, s-au remarcat prin ceea ce fac și care lucrează cu gândul la generațiile viitoare. Este vorba despre modele de urmat, acei eroi ai zilelor noastre. Zilnic, oamenii cu care stau de vorbă mă ajută. De la fiecare persoană cu care eu discut iau lecții zilnic. De la fiecare persoană am de învățat câte ceva.

Rep: Ce înseamnă comunitate pentru tine?

V.B.: După ce am petrecut câțiva ani din viață într-un laborator pentru a studia particulele din roci la nivel de părți pe milion și îmi luasem, după licență, diploma de studii aprofundate pentru lucrarea „Zirconotitanați de plumb”, aveam conștiința că aparțin comunității oamenilor de știință. După ce am luat contact cu mișcările sindicale, convulsiile sociale, disponibilizările, șomajul, care au avut loc în anii de după Revoluție, ca tânăr jurnalist am privit comunitatea dintr-o cu totul altă perspectivă, la o altă scară a istoriei decât cea geologică de care mă ocupasem o vreme. De atunci și până acum s-au tot adăugat apartenențe cum ar fi apartenența la comunitatea buzoienilor care sprijină Crucea Roșie, la comunitatea buzoienilor cărora le pasă de activitatea de voluntariat dusă la Fundația „Sfântul Sava”. După ce am participat la evenimentul cultural „Zilele personalităților de ieri și de azi”, unde am descoperit cât de tare bate inima buzoienilor când vorbesc despre „acasă” oriunde s-ar afla ei, și indiferent ce job sau ce funcție ar ocupa ei în lume, am realizat cât de mare este, de fapt, comunitatea din care fac parte. Indiferent unde te afli, comunitatea ta, din care simți cu adevărat că faci parte, este cea pentru care „îți bate inima” un pic mai tare.

Rep: Care sunt inițiativele locale din Buzău pe care le admiri?

V.B.: Admir toate inițiativele pe care Primăria Buzău le-a dezvoltat pentru copii și tineri, de la „Școala din parc” și „AnTanTe”, la Festivalul „Buzăul lui Marghiloman”. De mare valoare este și preocuparea pentru seniori care a căpătat consistență prin proiectul sub titulatura „Seri împreună”. Buzău International Arts Festival (BIAF) a devenit un brand pentru Buzău, un eveniment cu atracție și pentru turiști și din afara granițelor țării. Evenimentele culturale și în special tabăra internațională organizată de Maria Monalisa Pleșea, Zestrea Bisoceană, Aluniș Art Center, Fundația „Sfântul Sava” – o adevărată instituție socială, culturală și misionară, care reușește să creeze punți cu frații români de peste Prut, Fundația Comunitară pentru toate proiectele pe care le dedică tinerilor, și pentru susținerea inițiativelor locale ale altor organizații și asociații.

Rep: Recomandă alte trei femei cu inițiativă din județul Buzău.

V.B.: Prin natura profesiei mele, am avut ocazia să cunosc foarte multe doamne care fac cinste Buzăului, care își desfășoară activitatea în școli, în sectorul organizațiilor neguvernamentale, în structurile medicale, în domeniul cultural, psihologi, jurnaliști etc. Cu părere de rău că nu pot cuprinde aici toate doamnele care construiesc în fiecare zi binele și frumosul în comunitatea buzoiană, o să amintesc aici câteva dintre aceste doamne minunate: Elena Hornea, care a învățat o viață întreagă copiii din comuna Mihăilești și s-a îngrijit de conservarea și promovarea tradițiilor locale punând bazele Ansamblului „Spic de grâu”, viceprimarul Oana Matache, care a însuflețit comunitatea prin implicarea sa în dezvoltarea proiectelor educaționale și culturale ale municipiului Buzău, dr. Angela Mînăscurtă, pentru reușitele sale medicale, dar și pentru activitatea pe care o desfășoară în Asociația pacienților cu boala Parkinson, pe care a înființat-o cu scopul de a susține drepturile acestora, Maria Monalisa Pleșea, pentru proiectele naționale și internaționale, în premieră majoritatea, pe care le realizează în calitate de președinte al Centrului Cultural Francofon, Valentina Frone și Liliana Ivănel pentru contribuția pe care și-o aduc și în calitate de cadre didactice, dar mai ales pentru implicarea lor în activitatea After school „Sf. Sava”, Lidia Dinu, pentru activitatea sa la Biblioteca de carte religioasă, filiala Bibliotecii Județene „Vasile Voiculescu”, unde a pus bazele unei șezători deschisă pasionaților de artă tradițională românească, Felicia Vîjdea, pentru încurajarea tinerilor să experimenteze voluntariatul în proiectele europene, Aura Cășaru, pentru dublul rol și de păstrătoare a tradiției prin înființare a hub-ului Zestrea Bisoceană, dar și pentru promovarea tradiției sub forma unor proiecte educative pentru tânăra generație, Narcisa Dumitru, președinte al Asociației pentru Dezvoltarea Valea Nișcovului, pentru promovarea zonei, a acțiunilor pentru un mediu curat și, nu în ultimul rând, pentru implicare în promovarea activităților Fundației Comunitare Buzău, care vin în întâmpinarea unor nevoi identificate în comunitate, Iulia Iordan pentru retrezirea la viață a comunității Aluniș prin activități care pun în valoare tradiția, cultura meșteșugurile locale, cms. șef de poliție Emilia Mihăilescu, împreună cu colegele sale Diana-Mihaela Mihai și Gabriela Crăciun, de la Biroul de Siguranță Școlară, care desfășoară foarte multe activități preventive cu copiii, de la grădiniță până la liceu.

Despre campania Luna Femeii cu inițiativă în Buzău

Campania Luna Femeii a fost lansată în martie 2021 și se derulează în Luna Femeii, o perioadă oportună de a pune reflectorul pe femeile care se implică în dezvoltarea comunității fiind un exemplu de spirit civic, de filantropie și de apartenență la comunitate. Vrem să oferim astfel modele de inspirație, modele de urmat pentru întreaga comunitate dar mai ales pentru tinerele generații. Campania face parte din misiunea Fundației Comunitare Buzău de a promova și susține oamenii cu inițiativă din Buzău. În fiecare an, această campanie a avut mare succes, fapt ce ne demonstrează încă o dată nevoia buzoienilor de modele pozitive reale din comunitate. Parteneri: Clinica Angi San, Shopping City Buzău, Hotel Pietroasa, Dasha.ro, Flori de Zai, AT Sweets Cofetăria, Librările Cărturești, AVON și Elcargid.

 

Articole similare

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker