Acasă Educație Universitarul buzoian Bogdan Suditu, medaliat cu cea mai importantă distincție academică a Franței: „Sunt foarte mulți oameni care nu vor funcții, dar care au idei foarte bune și le-ar pune gratuit la îndemâna autorităților”

Universitarul buzoian Bogdan Suditu, medaliat cu cea mai importantă distincție academică a Franței: „Sunt foarte mulți oameni care nu vor funcții, dar care au idei foarte bune și le-ar pune gratuit la îndemâna autorităților”

1
Universitarul buzoian Bogdan Suditu, medaliat cu cea mai importantă distincție academică a Franței: „Sunt foarte mulți oameni care nu vor funcții, dar care au idei foarte bune și le-ar pune gratuit la îndemâna autorităților”

Buzoianul Bogdan Suditu, născut în Vadu Pașii în anul 1974,  conferențiar universitar la Facultatea de Geografie a Universității din București, Departamentul de Geografie Umană și Economică, doctor al Universității din București și al Universității din Angers, Franța (2006), diplomat al Școlii Naționale de Administrație de la Strasbourg, Franța (2010), a fost distins cu ,,L’Ordre des Palmes academiques” al Franței în grad de cavaler. Este cel mai important premiu francez care poate fi oferit pentru zona academică și este acordat profesorilor și cercetătorilor de excepție de către președintele Franței.
Bogdan Suditu are un CV foarte bogat. În 2017 a primit Marele Premiu pentru Profesorul Anului al Universității din București, respectiv Profesorul Anului în domeniul Științele Vieții și Pământului.
„Nu mă așteptam să primesc vreo medalie sau premiu pentru ceea ce fac cu convingere în fiecare zi, dar acest titlu onorific mă bucură și mă motivează. Aș glumi spunând că această medalie îmi demonstrează că <monitorizarea> activității mele de către <serviciile străine> (și premierea acțiunilor mele) funcționează mai bine decât a structurilor omoloage interne… Am o mare pasiune pentru Franța, iar în formarea mea profesională studiile realizate la Angers și Strasbourg au un rol foarte important!”, a declarat acesta pentru HotNews.ro.
Profesorul Bogdan Suditu împărtășește cititorilor OPINIA, într-un interviu, parcursul pe care l-a avut până la acest premiu, ce l-a determinat să aleagă Geografia, dar povestește și despre oamenii care l-au influențat și îndrumat să își urmeze visul, acela de a deveni profesor de Geografie. Mai mult, povestește cu drag despre Buzăul natal și despre micile contribuții pe care le-a avut în anumite proiecte ale județului Buzău.

Reporter: Vă rog să descrieți traseul dumneavoastră profesional, de la elevul Liceului Economic până la cadrul universitar din acest moment.

Alături de președintele Academiei Române și academicienii Răzvan Teodorescu și Radu Simionescu

Bogdan Suditu: Este adevărat că etapa liceului a fost foarte importantă pentru mine și m-a ajutat într-un fel să aleg ceea ce vreau, sau mai corect să-mi confirm că ceea ce îmi doream înainte a fost o idee bună; dintotdeauna mi-am dorit să mă fac profesor, profesor de Geografie. Venind dintr-o familie de învățători și profesori, am apreciat întotdeauna că este o meserie utilă și plăcută. În 1988, când mă pregăteam să dau admiterea la liceu, m-am gândit să dau la Liceul Pedagogic, dar pentru județul Buzău, la acel moment, erau doar trei locuri. În acel moment era o centralizare foarte clară, câte locuri erau pentru Buzău, câte pentru Vrancea, câte pentru Ialomița la Liceul Pedagogic din Buzău, iar eu, venind de la țară, de la Vadu Pașii, dacă nu luam admiterea, mă trimiteau înapoi la Vadu Pașii să fac zece clase. Pe scurt, viitorul meu ar fi fost compromis. Tatăl meu m-a influențat și m-a orientat către Liceul Economic. Colegiul Național „B.P Hasdeu” era orientat, ca și în prezent, pe matematică-fizică, iar spiritul meu au fost dintotdeauna științe sociale, științe naturale, și atunci opțiunea pentru Liceul Economic a fost cea mai bună alegere. Am avut un noroc excepțional, respectiv înainte de examenul de treapta a doua, pe care l-am dat în iunie 1990, a fost Revoluția, iar la admitere a fost introdusă geografia la liceele economice, alături de Matematică, pentru că au fost scoase ,,Cunoștințele social-politice” comuniste. În momentul acela mi-a fost foarte clar, oarecum s-au potrivit astrele și am știut că geografia este calea mea. Atunci a fost momentul în care m-am gândit să dau admitere la Facultatea de Geografie. Am dat admiterea, am luat din prima, mi-am făcut studiile între 1992 și 1997, pentru că atunci era facultate de cinci ani. După facultate a urmat masterul, ulterior am început și un doctorat, iar după doctorat a urmat o carieră în cadrul Facultății de Geografie a Universității București. A fost oarecum un parcus liniar, a fost și multă muncă, mult noroc, dar și mulți oameni care m-au ghidat și care m-au sprijinit să ajung astăzi omul pe care îl aveți în fața dumneavoastră.

Rep.: Totuși, ce v-a determinat să alegeți Geografia? A existat cineva, un profesor, care v-a influențat această decizie?

B.S.: Am avut doi mentori. Pe de o parte, profesorul meu de Geografie de la Vadu Pașii, domnul profesor Traian Neagu, un profesor excepțional, care nu numai pe mine, ci și pe mulți alții din generațiile noastre ne-a marcat, un om cu un har pedagogic extraordinar care a lăsat urme. Sper că și dânsul e la fel de mulțumit de mine cât sunt eu de mândru că i-am fost elev. Pe de altă parte, domnul profesor Silviu Neguț, care dintotdeauna m-a provocat și încurajat să citesc, să descopăr, să înțeleg Geografia. Am fost foarte pasionat să înțeleg natura, geografia și istoria satelor și orașelor, mișcările de populație voluntare sau impuse de factori economici sau politici. Am fost foarte pasionat de tot ce înseamnă Buzău și am căutat și cercetat hărți și documente vechi – licența mea a fost despre toponimie și geografie istorică a satelor din Câmpia Buzăului – și am călătorit foarte mult pe toate văile și coclaurile jude­țului. Chiar și primele mele lucrări, teza de licență și cea de dizertație, au fost despre Buzău. Pe lângă cei doi profesori care m-au influențat și mi-au potențat pasiunea, mai sunt câțiva profesori de Geografie, de la Buzău și nu numai, care mi-au întreținut ulterior pasiunea pentru Geografie. Aș vorbi, de exemplu, despre doamna Eugenia Zirbo, profesoara de la Liceul Pedagogic, și despre domnul Stătescu, de la Liceul Economic Buzău care, direct sau indirect, provocându-mă sau încurajându-mă prin note sau prin lecturi propuse, m-a orientat și mai mult către Geografie. Mi-am dorit, am făcut efortul necesar și am reușit! Le mulțumesc tuturor celor care mi-au fost profesori de-a lungul anilor! Am avut mulți profesori buni, atât la școala din Vadu Pașii, cât și la Liceul Economic.

„Județul Buzău este județul din România cu rata cea mai mare de analfabetism”

Rep.: Cu ce se ocupă Geografia socială și cum ați ales să faceți doctoratul în colaborare cu o universitate franceză?

B.S.: Geografia socială este un domeniu care în România este asociat cu ideea de Geografie Umană. Dar este mai mult decât o Geografie Umană, este mai mult decât demografie, sate și orașe. Este înțelegerea în profil teritorial a unor fenomene sociale, iar Geografia mea socială, pe care o predau, încearcă să explice, și reușește de cele mai multe ori, de ce în anumite teritorii există concentrări de grupuri etnice, comunități marcate de marginalizare și excludere socială, de sărăcie, de ce în anumite zone, ale județului spre exemplu, există un grad mai mare de alfabetizare, respectiv o rată mai mare de copii care au rezultate mai bune școlare și un nivel mai ridicat de școlarizare (liceu, facultate). Utilizând instrumentele Geografiei sociale, harta evidențiază repartiții ale unor componente sociale și explică, în corelație cu alte elemente, aceste realități sociale teritoriale. Nu e sociologie, nu e antropologie, ci sunt componente sociale care sunt transpuse și explicate în raport cu caracteristicile teritoriilor.

Dezbateri despre locuire și planificare urbană – Timișoara 2019, alături de primarii orașelor Arad, Timișoara și Oradea

Vă dau un exemplu care este foarte relevant pentru Buzău. În momentul acesta, din nefericire, județul Buzău este județul din România cu rata cea mai mare de analfabetism, iar Geografia mea socială nu privește numai cifrele medii de la nivel județean, ci identifică teritoriile în care această rată este mai mare decât media, respectiv teritoriile în care este sub medie, sau analfabetism aproape de zero. Mai mult, Geografia mea socială aduce argumente că analfabetismul este legat de accesibilitatea dificilă a unor zone către centrele de educație și formare, de lipsa infrastructurii școlare sau de numărul redus de profesori și de învățători care s-au calificat să ajute la înlăturarea acestei bariere, de sărăcia accentuată din unele zone care conduce deseori la abandon școlar etc. Rata de analfabetism la nivel de județ poate fi o comparație la nivel național, dar Geografia mea socială poate să fie foarte utilă, astfel încât identificând teritoriile acestea izolate din zonele de câmpie, dar și din zonele de dealuri și de munte pot avea explicații, și evident o politică publică locală poate să utilizeze analizele de geografie socială, astfel încât punând ,,picătura” de educație, infrastructură, interes al autorităților, această rată îngrijorătoare să scadă. Și acesta este un domeniu de cercetare aplicată pentru Geografia mea socială.

Cât despre colaborarea mea cu o universitate franceză vă pot spune că lucram în Universitate ca tânăr preparator, când un doctorand francez, Samuel Delépine, a venit la București să studieze cartierele defavorizate locuite de populație rromă. Profesorul Ianoș de la Facultatea de Geografie mi-a spus să mă ocup de el și să îl duc pe teren. Ne-a legat o foarte bună prietenie. El m-a ajutat foarte mult să perfecționez franceza mea care nu era performantă la acel moment, în 1998, și am ajuns împreună să studiem cartierul Simileasca, un sat înființat în urmă cu 140 de ani. împreună cu Samuel am încercat să aflăm cum s-a dezvoltat acest cartier și care sunt relațiile dintre comunitate și oraș în acel moment. Ulterior l-am cunoscut și am lucrat cu profesorul lui, domnul Jean-Baptiste Humeau, care a venit în România  să își coordoneze studentul, acesta încurajându-mă să aplic pentru o bursă la Ambasada Franței și să fac o teză în cotutelă. Am aplicat, am reușit și astfel am devenit doctorand și în Franța. A fost o perioadă de câțiva ani cu stagii de cercetare la Angers (vechiul Anjou de pe valea Loirei), apoi o susținere în 2006 a tezei de doctorat în cotutelă Franța și România, iar după aceasta, o continuă relație cu Franța, pentru că, știți vorba asta de acum o sută de ani „Orice român are două țări: a sa și Franța”.

Conferința UB-decembrie 2020, alături de Ada Rosetti
„Sunt unul dintre experții care lucrează pentru realizarea primei strategii locale de locuire într-un oraș, Clujul, care într-adevăr are probleme de locuire”

Rep.: A luat în seamă vreo autoritate a Capitalei rezultatele studiului dumneavoastră?

B.S.: Am încercat în moduri și momente diferite ca rezultatele și experiența mea în domeniul politicilor de locuire să fie puse în practică în administrație. N-am reușit în totalitate. În schimb, mă bucur că mulți dintre colegii din universități din mediul asociativ, centre de cercetare, organizații nonguvernamentale sunt atenți la cercetările mele pe problematici de locuire. Spre exemplu, am reușit ca împreună cu alți prieteni profesioniști din mediul civic non-guvernamental, buni cunoscători ai realităților sociale și locuirii precare ,,de la firul ierbii”, să mobilizăm parlamentarii tuturor partidelor în 2019 și să promovăm Legea așezărilor informale (L.151/2019). Împreună cu alți doi buzoieni, Marina Neagu-Batog și Mihai Șercăianu, oferim consultanță în domeniul planificării urbane, locuirii și regenerării urbane. În această echipă de consultanță, care se numește MKBT: Make Better, am lucrat mult cu autoritățile locale din Reșița, Ploiești, Făgăraș etc. De asemenea, recent, reprezentanții Primăriilor Sectoarelor 1 și 6 mi-au solicitat puncte de vedere referitoare la gestiunea fondului de locuințe publice, respectiv îmbunătățirea politicilor și acțiunilor administrației locale, inclusiv identificarea elementelor normative ce trebuie promovate. Cu siguranță, direct sau indirect, mulți decidenți au luat contact cu cercetările mele, dar direct, la nivelul Capitalei, nu am fost solicitat să mă implic. În schimb, trebuie să vă spun că după ce m-am întors în România, în 2006, după ce mi-am susținut teza, am fost contactat de către Laszlo Borbely – ministrul responsabil cu locuirea și amenajarea teritoriului de la acea dată-, care s-a arătat foarte interesat de problemele de locuire și m-a chemat să mă alătur echipei lui ministeriale, lucru pe care l-am făcut. În anii următori, am coordonat direcția ,,Politici de locuire”, contribuind la îmbunătățirea și dezvoltarea cadrului operațional și normativ din domeniu, în așa fel încât domeniul să funcționeze mai bine. Dar și această etapă s-a încheiat brusc în momentul schimbării de Guvern, în 2012, noii veniți, fără vreo analiză serioasă, mi-au desființat postul și structura pe care o coordonam – citez ,,sunteți competent, dar mult prea vizibil…” -, și în momentul acela colaborarea mea cu ministerul s-a încheiat. Am simțit și simt în continuare că ceea ce fac contează. Ulterior, echipa tehnică a Ministerului Dezvoltării m-a consultat în momentul documentării și elaborării primei strategii naționale a locuirii (document care, urmare a altor schimbări de Guvern, nu a fost încă promovat….). În momentul acesta conducerea Primăriei Municipiului Cluj m-a asociat și sunt unul dintre experții care realizează prima strategie de locuire locală într-un oraș care într-adevăr are probleme de locuire. Așadar, aș putea spune că toată experiența acumulată, administrativă, științifică, este valorizată, lucru care este important pentru mine.

„Sistemul public nu valorizează suficient experiențele și rezultatele cercetătorilor”

Rep: Ați declarat pentru Hotnews că „aș glumi spunând că această medalie îmi demonstrează că <monitorizarea> activității mele de către <serviciile străine> (și premierea acțiunilor mele) funcționează mai bine decât a structurilor omoloage interne”. Este acest lucru o „boală” a sistemului public românesc?

1998, în Simileasca

B.S.: Recunosc că a fost o foarte mare surpriză medalia pe care Franța mi-a oferit-o și m-am gândit că cineva, discret, a urmărit activitatea mea și a considerat că activitatea mea civică, profesională, academică este importantă și, atunci când jurnaliștii de la Hotnews m-au intervievat, am  făcut în glumă afirmația respectivă. Recunosc, comparând cu ceea ce mi s-a spus din partea reprezentanților politici români – ,,mult prea vizibil”, dar considerat ca un lucru rău -, mi-a permis să fac acest lucru. Da, într-adevăr consider că sistemul public nu valorizează suficient experiențele și rezultatele cercetătorilor, ale universitarilor și oamenilor pasionați, ale profesioniștilor din societatea civilă. Sunt foarte mulți oameni care nu vor funcții, dar care au idei foarte bune și le-ar pune gratuit la îndemâna autorităților. Dar evident, acest lucru însea­mnă că autoritatea trebuie să știe ce să ceară, respectiv că trebuie să îi caute. Da, apreciez că absența acestui sistem-radar de identificare, de implicare, de valorizare a competențelor oamenilor de cercetare din societatea civilă este o pierdere pentru autorități, pentru noi toți. Vreau să menționez că am fost contactat de administratorul public al județului Buzău pentru a analiza și propune măsuri referitoare la dezvoltarea și planificarea teritorială în județul Buzău, ceea ce mi s-a părut un lucru foarte bun.

Rep.: Ce reprezintă, de fapt, „L’Ordre des Palmes academiques” al Franței în grad de cavaler?

B.S.: Fără falsă modestie am să vă spun că este cea mai înaltă distincție pentru zona academică, pentru zona educației și cercetării, a științei și a artelor. Ordinul este instituit de Napoleon, iar medaliile sunt acordate de președintele Republicii Franceze. Anual există în întreaga lume căutări și identificări de oameni care sunt pasionați și sunt legați de Franța, care probabil că trec printr-o procedură  de selecție. Pentru mine a fost o foarte mare surpriză. Nu am știut absolut nimic și a fost cea mai mare surpriză pe care am avut-o în ultimii zece ani. Am o reputație, așa cum scrie și în scrisoarea pe care Doamna Ambasador mi-a trimis-o, pe planificare urbană, pe incluziune socială, pe probleme legate de risc seismic și siguranță în orașe, pe care Franța a observat-o și medalia respectivă vine să încununeze munca mea și să recunoască faptul că nu a fost degeaba.

Rep.: În fine, v-aș ruga să ne spuneți ce amintiri vă leagă de Buzău

B.S.: Sunt foarte atașat de Buzău. Am atâtea amintiri legate de Buzău că nu ajunge spațiul editorial…. În primul rând, mă leagă foarte multe de Vadu Pașii și consătenii mei: prietenii din copilărie, colegii din primii opt ani de școală, vacanțele din liceu și facultate – nopțile de vară cu discuții și lecturi serioase de la Marian Florescu… -, poveștile despre ,,însurățeii” veniți din zona de munte a Buzăului pentru a forma acest sat în 1881, dar și poveștile colectivizării și naționalizării, poveștile din jurul podurilor peste râul Buzău și acțiunile legate de reabilitarea podului Saligny… De Buzău mă leagă amintirile tinereții mele și îmi aduce aminte de unii dintre cei mai buni prieteni din liceu: Raul Șandru, Monica Cârlan, Cătălin Țuclea, Ella Oglavie, și mulți alții cu care țin și acum legătura.

2019: alături de deputații care au promovat în Parlament „Legea așezărilor informale” (Florin Manole și Adrian Dohotaru), arh. Eugen Pănescu și Marina Neagu-Batog

Buzăul îmi amintește de primele călătorii din zona montană a Buzăului din anii 1992 în care, împreună cu prietenii pasionați de munte, visam să facem trasee turistice către Lacul Vulturilor. Mă leagă foarte multe amintiri de diferite locuri din oraș. La Buzău am învățat de la vărul meu, Gabi Neguț, diferența dintre oraș și sat. Nu voi uita niciodată această lecție, aveam vreo cinci ani: ,,La oraș saluți doar pe cine cunoști, la sat saluți pe toată lumea!”. Parcurg orașul și l-am parcurs cu piciorul din Marghiloman în Broșteni, din Simileasca în Micro V. Nici nu știu care să fie cea mai importantă amintire, dar vibrez foarte mult la ideea de Buzău. Sunt foarte atent și citesc presă de Buzău, în așa fel încât să fiu la zi. Sunt lucruri care îmi plac și lucruri care ar putea fi îmbunătățite.

Trec mai rar, dar de fiecare dată trec să văd câteva locuri reprezentative din Buzău. Știți când am simțit că orașul tinereții mele, orașul din memorie și suflet, nu mai este același: când a dispărut ceasornicăria „Nicu Ispas”. De fiecare dată mă duc să văd ce mai este acolo și îmi dau seama că orașul s-a schimbat doar văzând acel loc.

1 COMENTARIU

  1. FELICITARI Bogdan! Sunt Buzoian si eu (ma „trag” din Sapoca) si rezonez cu atasamentul tau de acele minunate locuri. I am so proud of you! Good luck!

Comments are closed.