Cultură

Uniunea Artiștilor Plastici filiala Buzău, la 55 de ani de existență

Un eveniment aniversar ce  va avea loc la începutul săptămânii viitore este menit să reamintească buzoienilor că arta face parte din matricea identității comunității noastre. Este vorba despre evenimentul organizat  pe 11 decembrie, începând cu ora 14.00, în curtea atelierelor de creație din Bulevardul Nicolae Bălcescu, nr. 37, și la Galeriile de Artă „Ion Andreescu”,  prin care filiala Buzău a Uniunii Artiștilor Plastici aniversează 55 de ani de la fondare. Este un eveniment cultural de marcă, coordonat de Valeriu Șușnea, președintele Filialei Buzău a U.A.P, ce reunește în jurul lui toți creatorii de artă plastică profesioniști din Buzău și beneficiază de prezența președintelui  și vicepreședintelui Uniunii Artiștilor Plastici din România.

Evenimentul are și invitați speciali – respectiv Petre Emanoil Neagu, președinte al Consiliului Județean Buzău, și Constantin Toma, primar al municipiului Buzău -, pentru că filiala buzoiană a UAP are proiecte susținute de autoritățile locale și județene ce au intrat în tradiția locală, dar și pe agenda artiștilor plastici din întreaga țară. Este vorba despre binecunoscutele tabere de creație, precum Tabăra naţională de documentare şi creaţie „MĂGURA ART”, organizată cu sprijinul Consiliului Județean, sau „Bozart”, Salonul anual  al UAPR, filiala Buzău, organizat cu sprijinul Primăriei Buzău; ca să nu mai vorbim de Bienala „Ion Andreescu”, care se bucură de participare și din partea artiștilor plastici  de peste granițele țării.

În cadrul aceastui proiect cultural din curtea Filialei UAP Buzău va fi dezvelită o placă comemorativă, apoi, va avea loc vernisajul expoziției „Filiala 55”, de la Galeriile de artă „Ion Andreescu”. Este  o expoziție de grup la care participă cu lucrări toți membrii acestei filiale, pictori, graficieni, sculptori, artiști decoratori din toate generațiile. Expoziția este menită să oglindească activitatea artiștilor buzoieni și să ofere publicului o imagine de ansamblu asupra viziunilor și preocupărilor acestora.

De asemenea, la parterul Galeriilor de Artă va fi vernisată expoziția  artiștilor plastici Valeriu Șușnea, Florin Menzopol și Diana Tăicuțu, care va fi deschisă până în ianuarie 2024. La vernisaj vor fi oferite plachete omagiale membrilor fondatori ai Filialei UAP Buzău. Expoziția Filiala 55 va fi deschisă în perioada decembrie 2023–ianuarie 2024 la Galeriile de Artă „Ion Andreescu” din Buzău.

Articole similare

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker