Politic

Ungureanu: Ce-ar fi să introducem în România plata serviciilor medicale pentru pacienții nevaccinați, care refuză vaccinul?

Deputatul USR de Buzău Emanuel Ungureanu, membru în Comisia de Sănătate a camerei inferioare a Parlamentului, afirmă, în contextul discuțiilor privind certificatul verde, că Florin Cîțu este autorul de factor al „degringoladei din zona de luptă împotriva pandemiei”. „Ce-ar fi să introducem în România plata serviciilor medicale pentru pacienții nevaccinați, care refuză vaccinul? OK, vrei să fii liber, vrei să strigi că ai drepturi? Dacă refuzi vaccinul, atunci când ajungi la spital, plătește!”, mai spune Ungureanu.

Emanuel Ungureanu a declarat, la Radio France Internationale, în contextul în care discuțiile din Parlament privind certificatul verde obligatoriu la locul de muncă s-au blocat, că „intervenția domnului Cîțu a stricat tot, așa cum a stricat tot sau orice brumă de rațiune în deciziile în privința pandemiei. Domnul Cîțu este autorul de facto al acestei degringolade din zona de luptă împotriva pandemiei, suntem într-o situație catastrofală cu numărul zilnic de morți (…) Aici este un joc politic între PNL și PSD, un joc de frumusețe în fața electoratului, cu consecințe dramatice”.

Acesta mai spune că persoanele nevaccinate ocupă paturile pacienților cu boli grave, ale căror afecțiuni trebuie tratate în spital: „Celor care se plâng de discriminare, și mă refer la cei nevaccinați sau cei care vorbesc despre vaccinare obligatorie, țin să le aduc aminte că la fel de discriminați sau mai grav discriminați sunt pacienții cu boli cronice, pentru că în clipa în care o secție de Terapie Intensivă se umple în proporție de 70% cu pacienți nevaccinați, cei care au nevoie de spital și sunt vaccinați, dar sunt cu boli cronice, brusc se trezesc discriminați de nevaccinații care refuză un tratament, din motive neînțelese, mă refer la vaccin (…) Ce-ar fi să introducem în România plata serviciilor medicale pentru pacienții nevaccinați, care refuză vaccinul? OK, vrei să fii liber, vrei să strigi că ai drepturi? Dacă refuzi vaccinul, atunci când ajungi la spital, plătește! Nu vrei nici testare, nu vrei nici vaccinare, dar vrei să ocupi un loc în spital pentru un pacient cu altă boală foarte gravă și care nu are de ales cum ai avut tu, îi iei patul, nici nu vrei să plătești, dar strigi libertate”, a afirmat Ungureanu.

 

 

Un comentariu

  1. Sunt de acord dl Ungureanu,dar aceeasi masura sa fie aplicata si fumatorilor,cat si celor care consuma alcool,se stie ca aceste doua vicii sunt cele mai mari „producatoare” de boli mortale.Daca e sa fim corecti,sa fim pana la capat.

Articole similare

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker