Sport

Un ochi râde, altul plânge

HC scapă victoria printre degete la Focșani

HC Buzău scoate un rezultat bun, 26-26, duminică seară, la Focșani, în fieful uneia dintre echipele care ne-a tot „nășit” continuu, până în acest sezon. Lupii au fost conduși încă din startul meciului, minutul 7 consemnând un neverosimil 5 la 0, astfel că cei mai mulți dintre fanii care au urmărit partida pe live-ul FRH se gândeau, deja, că gazdele își vor adjudeca cele trei puncte. Din fericire, Gabriel Armanu a reacționat repede, a cerut time-out, iar scurta ședință tehnică ad-hoc a fost de bun augur. Buzăul a început să recupereze din diferență, reducând ecartul la doar un gol în minutul 12, 5 la 4. De aici, echilibrul a fost evident, cu toate că Focșaniul a reușit să se distanțeze, în câteva rânduri, la plus 3. La pauză, 13-11 pentru vrânceni.

În a doua repriză, scenariul din primul mitan părea că se va repeta. Relativ repede, trupa lui Dalibor Cutura s-a dus la 5 puncte, aproape fără reacție din partea Buzăului. Putea să fie și mai rău, după eliminarea de două minute a lui Mosic, la 18-13 pentru gazde, însă, din fericire, focșănenii au ratat, iar Lupii au înscris prin Anton.

A fost, poate, momentul-cheie al meciului, întrucât HC a echilibrat din mers, fără time-out, reducând, constant, din diferență. Cu 9 minute înainte de final, Buzăul egala la 23 prin Mosic, iar ecuația câștigătoarei devenea, dintr-o dată, extrem de complicată pentru Focșani. S-a mers cap la cap până în ultimul minut, ba chiar Lupii puteau să se întoarcă acasă cu cele trei puncte: cu 18 secunde înainte de ultimul buzzer, HC a avut ultimul atac cu un om în plus. Din nefericire, o bâlbâială a făcut ca ultima tentativă a buzoienilor să nu fie finalizată cu gol, astfel că fiecare dintre combatante au trebuit să se mulțumească cu câte un punct, după 26-26 la final.

Barros a fost cel mai bun marcator al Buzăului, cu patru goluri, portughezul primind, de altfel, și cel mai bun calificativ al oaspeților, la finalul partidei. În rest, remarcată a fost echipa, fără ca vreunul dintre handbaliștii vedetă să se evidențieze în mod special.

Pentru HC, meciul de la Focșani poate fi considerat un succes, mai ales după înfrângerea din debutul anului, cu Minaur. Cele două puncte scăpate printre degete aproape că anulează, însă, orice șansă de cupe europene pentru trupa lui Gabriel Armanu. Cu 24 de puncte, Buzăul e pe 6 în Liga Zimbrilor, la cinci lungmi de CSM București, echipa situată pe ultimul loc care duce în cupele europene. Între HC și CSM, pe 5, e Potaissa, cu 27 de puncte.

Etapa viitoare, pe 18, HC joacă acasă cu ocupanta locului 9, Știința Bacău. Oaspeții vin la Buzău după trei eșecuri consecutive, cu Dinamo, Poli Timișoara și Suceava.

De notat și „împăcarea” dintre Peluza Crâng și HC, câțiva suporteri făcând deplasarea la Focșani, pentru a-i încuraja pe Malasinskas & Co.

Articole similare

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker