Actualitate

Un condamnat din ,,lotul Beganu”, executat de Fisc

Agenţia Naţională de Administrare Fiscală a scos la licitaţie,  prin Serviciul Executări Silite Cazuri Speciale Regional Galaţi, un hectar şi jumătate de pădure de la Gura Teghii, aflat în proprietatea uneia dintre persoanele condamnate în ,,lotul Beganu”. Este vorba despre  Eduard Gabriel Moiseanu, inginer silvic, fost angajat al Ocolului de la Gura Teghii, condamnat la 4 ani de închisoare cu executare. Licitaţia pentru pădurea în suprafaţă de 15.793 m.p., si­tuată în extravilanul comunei Gura Teghii, are ca preţ de pornire suma de 18.370 lei plus TVA, respectiv 21.860 lei, o sumă mică în raport cu cea pe care o are de plătit conform hotărârii definitive a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, respectiv 1.670.240 lei

Reamintim că, în urma unei decizii definitive pronunţate în dosarul retroce­dării ilegale de pădure de la Gura Teghii, fostul prefect de Buzău, Paul Beganu, a fost condamnat definitiv la 8 ani şi 6 luni de închisoare, iar ex-prefectul Maria Buleandră la 4 ani şi 6 luni, ambii cu executare. Fostul secretar al Primăriei Gura Teghii, Li­liana Panaete are o pedeapsă de 3 ani de închisoare şi interzicerea exercitării anumitor drepturi pe o durată de doi ani, iar juristul Ştefan Feraru, din cadrul Instituţiei Prefectului, a primit 3 ani cu suspendare pe o perioadă de supraveghere de 3 ani.

Astfel, afaceristul ialomiţean Gheorghe Cete­raş trebuie să ispăşească o pedeapsă de 10 ani şi 8 luni de închisoare, avocatul Cosmin Vasile are o pedeapsă de 5 ani, în timp ce fostul judecător Neculai Toader a fost condamnat la 6 ani şi 6 luni de detenţie. Inginerul silvic Eduard Moiseanu are o pedeapsă de 4 ani cu executare, iar administratorul societăţii Forestiera Ardeleană, Gheorghe Poena­ru, are 2 ani şi jumătate cu suspendare.

Potrivit rechizitoriului, în cursul anului 2010, inculpatul Ceteraş Gheorghe, împreună cu inculpaţii Poenaru Gheorghe Petre Vlad, Moiseanu Eduard Gabriel şi Vasile Mihail Cosmin s-au înţeles să obţină, în condiţii de nelegalitate, reconstituirea dreptului de proprietate asupra unei suprafeţe de 5134,29 ha teren forestier – pădure care aparţi­nuse Societăţii Anonime Ardeleana pentru Industrie Forestieră -, în numele nou înfiinţatei SC Fores­tiera Ardeleana SRL administrată de inculpatul Poenaru Gheorghe Petre Vlad. Această din urmă societate avea ca obiect principal de activitate silvicultura, exploatarea forestieră şi servicii anexe, scopul declarat fiind ,,redobândirea patrimoniului Societăţii Anonimă Ardeleana pentru Industrie Forestieră”.

În acest scop, în perioada ianuarie 2011–decembrie 2011, inculpatul Ceteraş Gheorghe i-a remis suma de 1.000.000 euro, în două tranşe, inculpatului Irimia Ion, angajat în cadrul Regiei Naţionale a Pădurilor ROMSILVA, care a pretins că are influenţă asupra prefectului judeţului Buzău, Beganu Paul, şi a altor func­ţionari din cadrul regiei menţionate, pentru a-i determina să îndeplinească şi să urgenteze îndeplinirea unor acte ce intră în îndatoririle lor de serviciu sau să îndepli­nească un act contrar acestor îndatoriri, toate referitoare la reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenului de 5132,29 ha, revendicat de SC Forestiera Ardeleana SRL, punerea în posesie şi eliberarea titlului de proprietate.

Un comentariu

  1. Asta nu-i justiție e caterincă!
    Păgubitul tot păgubit a rămas indiferent de câți ani de pușcărie și executări silite au parte actorii mizeriei. Cele 5 mii și ceva de ha de pădure nu au revenit la proprietarul de drept. Primăria Gura Teghii a rămas cu buzele umflate.
    Este ca și când un hoț îmi intră în apartament, îmi fură plasma și o vinde vecinului de vis-a-vis.
    Poliția îl prinde, judecătorul îl bagă la pușcărie dar eu tot fără plasmă rămân, justițea independentă nu-l deranjează nici c-o floare pe vecinul care mi-a cumpărat plasma! Asta e justițea românească, un fel de prostie omenească.

Articole similare

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker