Actualitate

Un condamnat din dosarul retrocedării de pădure de la Gura Teghii a cerut întreruperea executării pedepsei

Fostul avocat Cosmin Vasile, condamnat în dosarul retrocedării ilegale de pă­dure de la Gura Teghii împreună cu doi foști ­pre­fe­c­ți de Buzău, Paul Beganu și Maria Buleandră, un fost judecător la Judecătoria Pătârlagele, Neculai ­Toa­der, și mai mulți funcționari publici, a cerut întreruperea executării pedepsei. Aflat în Peniteciarul Mărgineni, din județul Dâmbovița, unde execută pedeapsa de 5 ani de închisoare, Vasile a invocat motive medicale, acesta suferind de o boală incu­rabilă, potrivit apropiaților. Cererea sa a fost judecată pe 12 aprilie la Judecătoria Moreni, însă judecătorii au declinat competența de soluționare în favoarea judecătorului delegat cu ­executarea din cadrul Curții de Apel Ploiești.

Anul trecut, fostul avocat Cosmin Mihail Vasile a fost condamnat definitiv la 5 ani închisoare cu executare în dosarul retrocedării nelegale a peste 5.000 de hectare de pădure de pe raza comunei Gura Teghii, după ce anterior a fost condamnat definitiv într-un alt dosar de trafic de influență, cu privire la retrocedarea unor supra­fețe de teren în județul Bacău. ÎCCJ a admis apelul DNA Brașov împotriva sentinței Curții de Apel Brașov prin care Vasile a fost condamnat la 2 ani de închisoare cu suspendare. Magistrații instanței supreme i-au majorat pedeapsa, de la 2 la ani la 3 ani, menținând însă suspendarea executării pedepsei. În același dosar, Gheorghe Ceteraș, inculpat și el în dosarul foștilor prefecți Paul Beganu și Ma­riana Buleandră, a fost condamnat la 3 ani de închisoare, dar cu executare.

Cosmin Vasile a fost trimis în judecată pentru trafic de influență, într-o cauză disjunsă din „Dosarul Retrocedărilor“, în care au mai fost inculpați ex-deputatul PSD Viorel ­Hreben­ciuc și ex-ministrul Justiției Tudor Chiuariu. El a fost acuzat că, împreună cu Ceteraș, i-ar fi cerut lui ­Gheorghe Paltin Sturdza 10.000 de hectare de pădure, promițându-i, în schimb, că vor interveni pe lângă funcțio­­nari din județul Bacău  astfel încât aceștia să efectueze cât mai urgent punerea în posesie și eli­be­rarea titlului de proprietate pentru 43.227 ha de teren forestier.

Ialomițeanul Gheorghe Ceteraș și buzoianul Vasile au ajuns în atenția anchetatori DNA de la Brașov după ce aceștia au pus cap la cap înregistrări ambientale obținute în mega-dosarul retrocedărilor de la Bacău. Stenogramele apărute ulterior în presă explică mo­dul în care acționau Ceteraș și avocatul Cosmin Vasile. Gheorghe Ceteraș, unul dintre primii interesați de pădurea retrocedată lui ­Gheor­ghe Paltin Sturdza, l-a contactat pe acesta și i-a cerut să-i acorde o întâlnire legată de subiectul terenului respectiv, susțin anchetatorii. Procurorii arată că Paltin Sturdza a făcut această înregistrare cu un ceas care avea funcție de înregistrare audio-video, precum și cu un reportofon, pe care îl avea asupra sa, aceste probe fiind ridicate de procurori în 15 octombrie 2014, în urma percheziției făcute la locuința lui Sturdza. Din discuție rezultă că ­Gheorghe Ceteraș încerca să între pe filiera retrocedărilor ilegale și să cumpere de la Paltin Sturdza un teren din suprafața de peste 43.000 de hectare de pădure obținută de acesta ca urmare a unei decizii ilegale a instanței.

Procurorii susțin că, la întâlnirea din 26 iulie 2012, de la Brașov, Gheorghe Ceteraș și avocatul Cosmin Vasile i-au pretins lui Paltin Sturdza 10.000 de hectare de pădure, respectiv 25 la sută din suprafața de peste 43.000 de hectare, „în schimbul determinării funcționa­rilor din județul Bacău (prefect – președintele Comisiei județene de fond funciar, ITRSV, Direcția Silvică) să efectueze cât mai urgent punerea în posesie și eli­be­rarea titlului de proprietate”. Gheorghe Paltin Sturdza nu a acceptat ­pro­punerea celor doi, întrucât a considerat că este prea mare comisionul cerut.

 Cum au pus la cale funcționari ai statului retrocedarea ilegală a unei păduri

Anul trecut, magistrații Curții Supreme au admis apelurile declarate de DNA și de cinci dintre cei 12 inculpați din dosarul retrocedărilor ilegale de pădure din zona de munte a județului Buzău, iar în urma rejudecării, fostul prefect de Buzău, Paul Beganu, a fost condamnat definitiv la 8 ani și 6 luni de închisoare, iar Maria Buleandră, și ea fost reprezentant al Guvernului în județul Buzău, la 4 ani și 6 luni, tot cu executare. Constantin Anton, care avea în primă instanță 3 ani de închisoare cu executare, a fost achitat. Liliana Panaete are o pedeapsă de 3 ani de închisoare și interzicerea exercitării anumitor drepturi pe o durată de doi ani. În schimb, juristul Ștefan Feraru a primit la apel 3 ani cu suspendare pe o perioadă de supraveghere de 3 ani. Totodată, instanța a respins ca nefondate apelurile declarate de afaceristul Gheorghe Ceteraș, Alexandru Lefter, Cosmin Vasile, Ion Irimia, Neculae Toader, Eduard Moiseanu, Gheorghe Poenaru, de părțile civile din dosar, dar și apelul declarat de SC Forestiera Ardeleană SRL. Ceteraș a fost condamnat la 10 ani și 8 luni de închisoare. Avocatul Cosmin Vasile are o pedeapsă de 5 ani, în timp ce fostul judecător Neculai Toader a fost condamnat la 6 ani și 6 luni de detenție. Eduard Moiseanu are o pedeapsă de 4 ani cu executare, iar administratorul societății Forestiera Ardeleană, Gheorghe Poenaru, are 2 ani și jumătate cu suspendare.

Pe 28 iunie 2018, un complet al Curții de Apel Ploiești s-a pronunțat în dosarul retrocedării de pădure de la Gura Teghii, în care au fost inculpați doi foști prefecți buzoieni. Paul Beganu, prefect în perioada 2009 – 2012, a fost condamnat la 9 ani și 8 luni închisoare cu executare. Maria Buleandră, jurist al Prefecturii conduse de Beganu, a primit o pedeapsă, tot cu executare, de 5 ani și 6 luni. Ulterior, Maria Buleandră a devenit prefect, însă a demisionat în 2015, după un an de mandat ca reprezentant al Guvernului în județul Buzău, tocmai din cauza acestui dosar. Pedeapsa cea mai mare, 10 ani și 8 luni închisoare, a primit-o afaceristul Gheorghe Ceteraș. Decizia Curții de Apel Ploiești a fost atacată cu apel atât de inculpați, de părți civile, cât și de procurorii DNA.

În cursul anului 2010, Gheorghe Ceteraș împreună cu Gheorghe Petre Vlad Poenaru, Eduard Gabriel Moiseanu și Mihail Cosmin Vasile s-au înțeles să obțină, în condiții de nelegalitate, reconstituirea dreptului de proprietate asupra unei suprafețe de 5.134,29 ha teren forestier, pădure care aparținuse „Societății Anonime Ardeleana pentru Industrie Forestieră”, în numele nou înființatei SC Forestiera Ardeleana SRL administrată de Gheorghe Petre Vlad Poenaru. SC Forestiera Ardeleana SRL avea ca obiect principal de activitate silvicultura, exploatarea forestieră și servicii anexe, scopul declarat fiind „redobândirea patrimoniului Societății Anonimă Ardeleana pentru Industrie Forestieră”. În acest scop, în perioada ianuarie 2011 – decembrie 2011, inculpatul Gheorghe Ceteraș i-ar fi remis suma de 1.000.000 euro, în două tranșe, inculpatului Ion Irimia, angajat în cadrul Regiei Naționale a Pădurilor Romsilva, care a pretins că are influență asupra prefectului județului Buzău, Paul Beganu și a altor funcționari din cadrul regiei menționate. Intervenția trebuia să urgenteze îndeplinirea unor acte ce intră în îndatoririle lor de serviciu sau să îndeplinească un act contrar acestor îndatoriri, toate referitoare la reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenului de 5.132,29 ha, revendicat de SC Forestiera Ardeleana SRL, punerea în posesie și eliberarea titlului de proprietate.

În același scop, în prima jumătate a anului 2011, inculpatul Gheorghe Ceteraș i-ar fi remis suma de 1.000.000 euro prefectului județului Buzău, Paul Beganu, în legătură cu îndeplinirea și urgentarea îndeplinirii unui act ce intra în îndatoririle sale de serviciu sau în legătură cu îndeplinirea unui act contrar acestor îndatoriri.  Altfel spus, Paul Beganu se face vinovat de emiterea unei adrese conținând mențiuni nereale, nepromovarea intereselor Comisiei Județene pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Privată asupra Terenurilor Buzău, în dosarele aflate pe rolul instanțelor de judecată având ca obiect suprafața respectivă de pădure și urgentarea punerii în posesie în condiții de ilegalitate a inculpatului Gheorghe Ceteraș cu suprafața de teren anterior menționată și eliberarea titlului de proprietate.

Un comentariu

  1. Trebuie să ai o doză enormă de naivitate să crezi că avocatul Vasile a făptuit fără știrea tătuțului său, fostul prim-procuror de Pătârlagele! Restul este poveste, cum de altfel poveste este și cu „înfăptuirea justiției”, păgubitul, Primăria Gura-Teghii, a rămas tot păgubit! Avea niște pădure și acum n-o mai are. Unde oare o fi justițea, că eu n-o văd!

Articole similare

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker