Economic

Tot mai puține firme rezistă pandemiei. Numărul insolvențelor, în creștere și la Buzău

După o perioadă lungă de timp în care Buzăul nu a mai înregistrat creșteri în privința numărului de insolvențe, în luna iunie numărul firmelor care au intrat în insolvență a crescut comparativ cu luna trecută.

Oficiul Național al Registrului Comerțului (ONRC) a publicat datele privind numărul firmelor care au intrat în insolvență în luna iunie din fiecare județ al țării. Astfel, dacă în luna mai Buzăul înregistra doar nouă insolvențe, luna iunie a adus 12 insolvențe. O creștere de 17,65 la sută a înregistrat Buzăul. Numărul insolvențelor din prima jumă­tate a anului este mai mare comparativ și cu aceeași perioadă a anului trecut. Concret, anul trecut, în aceeași perioadă, Buzăul număra nu mai puțin de 34 de insolvențe, iar anul acesta numărul lor a crescut la 40.

Și la nivel național numărul insolvențelor este în creștere, semn că “se­chelele” pandemiei încep să apară. 556 de insolvențe au fost înregistrate la nivelul întregii țări în luna iunie, fiind în creștere cu 30,34 la sută.

Cele mai mari creșteri procentuale ale insolvențelor au fost înregistrate în județele Maramureș, Giurgiu și Călărași, cu ponderi cuprinse între 133 și 190 la sută, în timp ce în județele Harghita, Constanța și Bacău au fost înregistrate cele mai mari scăderi procentuale ale insolvențelor în primele șase luni ale anului 2021, comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut. Mai exact, au fost înregistrate scăderi de 52,9 la sută, 35,7 la sută și, respectiv, 31,8 la sută.

Potrivit ultimei ediții a raportului KeysFin Macro Update (unul dintre cei mai importanți furnizori de soluții de business information din România), mediul de afaceri românesc rămâne în continuare incert, ca urmare a impactului economic pe care îl poate avea un posibil val patru al pandemiei de Covid-19, des­pre care autoritățile spun că este tot mai aproape. Potrivit aceluiași raport, analiștii estimează o creștere cu aproximativ 7 la sută a economiei, după ce anul 2020 a fost marcat de o scădere de 4 la sută.

Comerțul, construcțiile și industria prelucrătoare, cele mai expuse

Cele mai multe insolvențe din anul 2021, la fel ca și în anul precedent, au fost înregistrate în domeniul comerțului. Mai exact, 30,9 la sută este procentul insolvențelor din acest domeniu. Un număr mare de insolvențe a fost înregistrat și în domeniul construcțiilor, care în acest moment se confruntă cu o creștere a prețurilor materialelor, motiv pentru care multe șantiere au decis că este mai bine să oprească lucrările pentru că nu mai au banii necesari să cumpere materiale. Aceste scumpiri ale prețurilor vor conduce și către locuințe mai scumpe, care sunt deja într-un ritm ascendent de la începutul anului. După construcții, industria prelucrătoare a fost cea care a înregistrat un număr mare de insolvențe în prima jumătate a anului 2021. La polul opus, cele mai puține insolvențe au fost raportate în domeniile Energie &Gaze și Sănătate, Asistență Socială și Industria Extractivă, cu câte 0,3 la sută din total.

Articole similare

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker