Administrație

Toma: Dublarea suprafeței Buzăului, cel mai important obiectiv al municipalității

Consiliile Locale din municipiul Buzău și din comuna Țintești vor vota, miercurea viitoare, unirea celor două unități administrativ-teritoriale. ,,Buzăul Mare 2021”, după cum îl prezintă primarul Constantin Toma într-o postare pe pagina sa oficială de Facebook, ar urma să aibă circa 120.000 de locuitori și o suprafață dublă. De remarcat că, dacă planul se va concretiza prin referendum local, viitoarea autostradă A7 – Autostrada Moldovei, care este acum, în proiect, ocolește municipiul, Buzău pe la est, va trece practic prin mijlocul noii unități administrativ-teritoriale.

,,Iată că după acest rezultat incredibil, câști­­garea titlului de <Cel mai bun brand de oraș din Europa>, acordat de prestigioasa publicație londoneză Transform Magazine, vin în fața dumneavoastră cu cel mai important proiect al Buzăului din ultimii 31 de ani: dublarea suprafeței orașului prin unirea cu comuna Țin­tești! Săptămâna viitoare, miercuri 14 iulie 2021, ora 10.00, atât la Buzău, cât și la Țintești, vor fi supuse apro­bării în cele două Consilii Locale proiec­tele de hotărâri privind unirea celor două Unități Administrativ-Teritoriale. În municipiul Buzău lucrează peste 60% din toți salariații din județul Buzău și tot aici, la noi, se realizează peste 70% din Produsul Intern Brut al județului nostru. Practic municipiul Buzău, în acest moment, nu mai are capacitatea de dezvoltare, din lipsă de teren, pentru proiecte de investiții majore, atât publice (de exemplu un spital muni­cipal), cât și private”, a scris Toma pe Facebook.

Primarul a publicat și o hartă care ilustrează orientativ „Buzăul Mare”, rezultat din unirea celor două UAT. ,,Este remarcabil că cele patru investiții istorice ce vor veni (autostrada A7 Ploiești-Buzău-Pașcani-Siret, Drumul Expres Buzău-Brăila, transformarea unei părți a aeroportului militar de la Boboc în aeroport civil și modernizarea magistralei 500 a Căilor ­Fe­rate Române ce trece prin Buzău, București-Vicșani), pot fi puse cel mai bine în ­va­loare de contopirea Buzăului cu Țintești”, susține Constantin Toma.

El spune că dublarea suprafeței orașului este cel mai important obiectiv care va conduce către îndeplinirea  obiectivelor municipalității: ,,Avem o viziune de dezvoltare a acestui oraș, <Buzăul, oraș magnet până în 2030>, adică Buzăul să obțină atât de multă atractivitate și competitivitate pentru locui­torii săi, pentru investitori și pentru vizitatori, astfel încât să devină unul din cele mai importante orașe din România! Pentru asta avem de îndeplinit peste 70 de obiective în domeniile economic, educațional, social și cultural, dar dublarea suprafeței orașului este cea mai importantă!”, susține primarul.

Constantin Toma mai ­amin­tește că la alegerile locale din 2020 a fost votat „primar de municipiu cu cel mai mare procent din Româ­nia, 78,06%” și îndeamnă buzoienii ca pe 26 septembrie 2021 să iasă la ­re­ferendum și să voteze „DA” pentru unirea celor două localități: ,,M-ați motivat astfel să muncesc și mai mult și cu mai multă determinare pentru a schimba viața dumneavoastră în mai bine, dar mai ales pentru a asigura un viitor mult mai bun copiilor, nepoților și strănepoților noștri. Iar un viitor mai bun înseamnă prezența la vot, pe 26 septembrie 2021, pentru a spune DA la Referendumul ce poate asigura unirea Buzăului cu Ținteștiul”, a mai scris primarul Constantin Toma pe pagina sa oficială de Facebook.

2 Comentarii

  1. Nu pricep de ce nu se vrea Mereiul pentru extindere, ma intreb cine ar prefera sa-si faca o casa in Tintesti( care nu ofera nimic) in loc de Merei sau imprejmuiri ( Monteoru, Ciobanoia, Gura Saratii, etc), la fel si investitorii.

    1. Eheee… e locul unde s-a nascut si crescut primarul. Dar sa spuna si de taxele ,impozitele si cheltuielile ce vor urma. Va fi plangere pe bietii oameni. Daca vor plati apa,canal, gunoi si cate si mai cate se plateste ca zona, oe sa vrea sa se mute la Merei,stai linistit. Eu platesc singur ,la bloc 120-130 lei pe luna. gandeste-te ca acolo locuiesc 6 persoane intr-o gospodarie. Isi freaca primarul mainile de bucurie ca li se mareste colecta. Nu mai are bani in buget,or sa dea cu subsemnatul pe la DNA,ca prea s-au lafait pe bani publici.

Articole similare

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker