Probabil unul dintre cele mai folosite argumente în multiplele teorii conspiraţioniste privind evenimentele din decembrie 1989 este presupusul schimb de replici dintre Nicolae Ceauşescu şi Mihail Gorbaciov din timpul ultimei lor întâlniri de la Moscova din 4 decembrie 1989. În esenţă, ideea conspiraţioniştilor este următoarea: Gorbaciov îi sugerează prin străvezia aluzie din titlul acestui text că există un plan în desfăşurare (se înţelege că pus la punct de sovietici) privind înlăturarea lui Ceauşescu şi că dictatorul român nu o să supravieţuiască mai mult de data de 9 ianuarie. Ce mai înverşunaţi conspiraţionişti merg mai departe pe ideea că este sugerată chiar lichidarea fizică a lui Ceauşescu, fapt care, câtă exactitate!, s-a şi produs. Totul se aşează perfect, ca în orice teorie a conspiraţiei de bună calitate.
Cu observaţia că nu se se potriveşte, pentru că în realitate lucrurile nu au stat aşa. Gorbaciov nu i se adresa lui Ceauşescu, iar discuţia nu era despre supravieţuirea sau nu a regimului din România. Ci despre cu totul altceva.
Mai întâi contextul. Nicolae Ceauşescu se afla la Moscova pentru a participa la o întâlnire de informare a liderilor Pactului de la Varşovia cu privire la discuţiile pe care Mihail Gorbaciov le avusese cu preşedintele american George Bush la Malta (2-3 decembrie 1989). Conţinutul informării şi lista participanţilor sunt cunoscute datorită notiţelor lui Reszo Nyers (şeful Partidului Socialist Maghiar) din timpul reuninii. Se ştie ce anume le-a comunicat Gorbaciov celorlalţi şi prin comparaţie cu minutele întâlnirii de la Malta (atât varianta americană, cât şi cea sovietică) se poate spune că nu le-a ascuns nimic. Scopul reuninii era aşadar unul informativ şi nu existau alte întâlniri sau subiecte de discutat în afara agendei oficiale.
Nicolae Ceauşescu avea însă propria agendă. Dictatorul român s-a gândit să profite de invitaţia la Moscova pentru a atinge problemele care îl presau cu adevărat. În plus, era o ocazie să „îl prindă” pe Gorbaciov, care îl evitase sistematic în ultima vreme. Acesta este şi motivul pentru care l-a luat cu el şi pe primul-ministru Dăscălescu, care nu era obligatoriu să participe la o întrunire a Pactului de la Varşovia. Dacă analizăm obiectivele reale pe care le avea în minte Ceauşescu devine însă evidentă necesitatea prezenţei lui Dăscălescu. Dar să nu anticipăm.
Care erau obiectivele lui Nicolae Ceauşescu la Moscova? Nu, nu să afle ce se discutase la Malta. De fapt, vorbim despre un singur obiectiv: supravieţuirea regimului personal. Cum credea Ceauşescu că se poate face aşa ceva? Cu ajutorul lui Gorbaciov, al Moscovei.
Da. Vă vine să credeţi sau nu, dar marele „antisovietic” Ceauşescu cere în decembrie 1989 sprijinul Moscovei. Cum aşa?
În primul rând solicită o întrevedere separată cu Gorbaciov în afara întâlnirii informative pe tema Malta. Îi comunică liderului sovietic că are de discutat probleme urgente şi de mare importanţă, iar Giorbaciov nu poate refuza o astfel de solicitare. La întâlnirea informală vor participa cei doi, însoţiţi fiecare de prim-miniştrii Dăscălescu, respectiv Rîjkov.
După ce Gorbaciov îl felicită pentru realegere (la recentul Congres al PCR), Ceuşescu atacă problema frontal: socialismul este în primejdie, trebuie salvat. Nu el, desigur, ci socialismul. Pe care el îl reprezintă. Deci el trebuie salvat. Cine să îl salveze? Moscova. Cum? Simplu. Să se organizeze un Congres Internaţional al ţărilor socialiste (se înţelege că la Bucureşti şi se înţelege că Ceauşescu va fi gazda) unde să se decidă calea de urmat. Ceauşescu, un opozant feroce şi deschis al reformelor începute în 1985 de Gorbaciov, vrea brusc să se urce în trenul lor. Mai mult, vrea să fie în primul vagon. Căci, o spune explicit, Moscova trebuie să râmână locomotiva şi de la ea trebuie să vină lumina. Îl flatează pe Gorbaciov şi încearcă să îi câştige simpatia. Gorbaciov însă nu este deloc încântat. Îi aduce aminte lui Ceauşescu că el propusese o astfel de reuniune a „partidelor frăţeşti” în care să se discute o strategie comună şi tocmai Ceuşescu… se opusese. „Acum ceilalţi nu ar accepta”, îi spune. Ceuşescu s-a trezit prea târziu. Dar nu renunţă. Ar fi o oportunitate să se discute reformele începute în URSS, problemele economice comune etc. Gorbaciov nu crede că e posibil, probabil ştie că nu se va întâmpla aşa ceva şi că e o fantasmagorie a lui Ceauşescu. Împinge discuţia: să se constituie un grup de lucru care să pregătească lucrările.
Gorbaciov începe să înţeleagă planul lui Ceauşescu şi devine tot mai nerăbdător să încheie întâlnirea. Ceauşescu este aşa cum îl ştia, un stalinist anacronic care cerşeşte sprijinul Moscovei pentru a rămâne la putere. Vrea să termine. „Acum, care sunt problemele bilaterale pe care doriţi să le discutăm?”
De aici redau transcriptul, ca să nu existe interpretări:
Ceauşescu: „În primul rând relaţiile economice. Desigur, primii miniştri nu au avut încă oportunitatea să se întâlnească”.
Gorbaciov: „Atunci ar trebui să se întâlnească”.
Rîjkov: „Ne vom întâlni pe 9 ianuarie 1990”.
Dăscălescu: „Aceea va fi o întâlnire în limitele CAER (Consiliul de Ajutor Economic Reciproc, organizație înființată de Moscova pentru a stimula comerțul dintre țările blocului estic, n.n). Noi vrem o întâlnire bilaterală”.
Gorbaciov: „Veţi supravieţui până pe 9 ianuarie. În orice caz, care sunt problemele care vă preocupă?”.
Stop. Stop. Deci. Gorbaciov nu i se adresa lui Nicolae Ceauşescu, ci lui Constantin Dăscălescu. Şi discuţia nu era despre supravieţuirea sau nu a regimului Ceauşescu (sau a lui Ceauşescu), ci despre insistenţa românilor de avea o întâlnire bilaterală pe probleme economice. Gorbaciov le spune doar că nu e grabă şi că pot discuta ce au de discutat cei doi (Dăscălescu şi Rîjkov) pe 9 ianuarie 1990 sau după.
Discuţia este şi mai interesantă după acest moment, dar poate cu altă ocazie.
Aşadar e simplu. Putem să învăţăm istoria corectă sau putem continua lumea fascinantă a benzilor desenate de toţi conspiraţioniştii cu aere de „istorici”. Până la urmă fiecare crede ce vrea, dar măcar să aibă alegerile pe masă.
