Sport

Suntem buni, dar nu ne vede (aproape) nimeni

Meciul Gloriei de vineri, la 14.30

Ei, nu suntem chiar atât de buni, despre Gloria vorbim, iar de văzut, vor fi câteva categorii de persoane care vor putea urmări meciul de la Dumbrăvița. Titlul, inspirat dintr-o vorbă de duh marca Robert Niță, conține, totuși, un sâmbure de adevăr. Cum partida e programată puțin după prânz, la 14.30, doar bugetarii și cei fără serviciu vor putea urmări un meci destul de important, care pune față în față două echipe cu șanse la play-off. Ar mai fi copiii care învață dimineața, sau chiulangii, mai îndrăgostiți de fotbal decât de carte. Și poate cei care sunt în concedii, deși, în noiembrie, mai nimeni nu-și ia zile libere. Cum de s-au gândit cei îndrituiți să programeze meciul vineri, de la 14.40, e greu de explicat, pentru că nici televiziunile nu fac cine știe ce audiență la acea oră, în prag de week-end.

O veste bună, totuși, dinspre Gloria: niciun jucător indisponibil, premisă fericită pentru Andrei Prepeliță, antrenor silit, în câteva rânduri, să încropească așa cum a putut primul unsprezece, din cauza accidentărilor. În principiu, Buzăul pleacă cu prima șansă, în fața unei echipe destul de bune acasă, bănățenii reușind câteva rezultate mai mult decât decente pe teren propriu. Egalul cu Steaua de la începutul lui noiembrie poate fi un reper cu privire la potențialul defensiv al gazdelor de vineri. Totuși, Dumbrăvița vine după o înfrângere categorică, 0-3 la Slatina, acolo unde Gloria a reușit să se impună.

Dacă ia cele trei puncte (așa cum, de altfel ar fi normal), Gloria ar atinge borna 25, reper suficient pentru o iarnă liniștită. Asta fără să mai punem la socoteală alte trei puncte aduse de la Miercurea Ciuc, în ultimul meci al anului. În acest context fericit, calificarea în play-off ar fi aproape rezolvată, un prim obiectiv îndeplinit.

Cea mai recentă întâlnire dintre cele două combatante de vineri a avut loc în septembrie anul trecut. Gloria, din postura de gazdă, s-a impus cu 2 la 1, grație golurilor încrise de Trebotic și Vali Alexandru.  Pentru Dumbrăvița a marcat Ungureanu, la numai un minut după eliminarea lui Vârtej. Deși au jucat cu un om în plus timp de o jumătate de oră, bănățenii n-au reușit egalarea.

Și bookmakerii o văd favorită pe Gloria, o victorie a acesteia fiind creditată cu o cotă de 2.3, în timp ce un succes al gazdelor este cotat cu 3.2.

Articole similare