marți, 22 septembrie 2020

Sunet pandemic

Încep confuz articolul de astăzi, aşa cum sunt toate în jurul nostru în ultima vreme. Ne zbatem zilnic într-o confuzie ce riscă să strice regulile planetei guvernate de oameni. Coronavirusul acesta, care a creat atâtea probleme omenirii, a ajuns la noi şi nu se mai lasă dus, spre deliciul Doamnei cu Coasa ce îşi face de cap şi cară cu ea oameni de toate vârstele, nemaiţinând cont de vârstă şi pregătirea fiecăruia. Păi bine, măcar pe medici putea să-i mai lase, că şi aşa ne confruntăm cu lipsă mare de specialişti prin spitale.

Dar mă întreb, aşa cum mă mai întreb eu când nu am ce face, la ce capitol stă România bine? Oare e ceva care merge cum trebuie în ţara aceasta, un capitol la care excelăm? Dar hai, treacă-meargă, am închis ochii şi am zis că mâine va fi mai bine. Am făcut asta de un milion de ori, am răbdat când clasa politică în frunte cu guvernarea ne-a crezut proşti sau tâmpiţi minţindu-ne cu neruşinare, am asistat muţi la fraude electorale, la şefi de stat care ies pe postul televiziunii naţionale şi apără interesele unui singur partid în loc să fie mediatorul imparţial care să  reprezinte interesul tuturor români­lor… Dar, toate ca toate până la copii, căci sunt mamă şi mă doare sufletul! Am copiii mari, dar asta nu însemnă că nu mă doare de copiii ţării, de viitorul lor şi al nostru, ca naţiune!

Îmi amintesc că, atunci când băieţii mei erau mici, încercam, pentru a-i proteja, să îi ţin (dacă ar fi fost posibil) sub un clopot de sticlă ca ei să nu cunoască sentimentul de frică, răutate ori lipsă de iubire, ci să-şi vadă liniştiţi de copilăria lor. Acum, mă uit pe stradă la copii, par a fi fericiţi, dar nu cred să nu fi lăsat urme, în mintea lor fragedă, în sufletelele lor sensibile, trauma pe care au trăit-o în ultimile luni, când au fost obligaţi să stea în case o perioadă lungă de timp, inter­zicându-li-se să meargă la locurile de joacă ori să-şi întâlnească prietenii, să-şi viziteze bunicii…

Dintr-odată, şi-au văzut părinţii îngrijoraţi alergând după provizii prin supermarketuri, trişti, acoperin­du-şi faţa sau întorcându-se de la uşă după mască. Apoi şcoala, o altfel de şcoală, cea online… dar nici măcar online-ul acesta nu e accesibil pentru toţi copiii ţării! Uite că nu toţi copiii sunt norocoşi să aibă o tabletă şi semnal de Internet!

Acum câteva luni, guvernanţii noştrii, anunţau, cu surle şi trâmbiţe, alocarea de fonduri şi demararea unui proiect de achiziţie în sistem centralizat a peste 250.000 tablete pentru elevi, în special pentru cei din zone defavorizate. Structura res­ponsabilă pentru această achiziţie era Oficiul Naţional pentru Achiziţii Centralizate (ONAC) şi termenul de finalizare şi distribuire a tabletelor era 10 septembrie… Totul părea, cel puţin la nivelul declaraţiilor susţi­nute de ministrul Educaţiei şi Cercetării (MEC), că programul decurge aşa cum era planificat. Când, zilele trecute, surpriză! Doamna ­mi­nistru Monica Anisie iese în spaţiul public cu o declaraţie în care şi exprimă “revolta” pentru faptul că a aflat din presă(!) despre achiziţio­narea până la termenul stabilit a numai o treime din numărul tabletelor. Bineîn­ţeles, de vină era numai ONAC, iar MEC, cel care ar fi trebuit, măcar, să monitorizeze stadiul procesului de achiziţie şi distribuire a tabletelor, nu avea nici cea mai mică vină sau responsabilitate, de parcă beneficiarul  ar fi fost… Papa Pius. Ba, mai mult decât atât, de ce oare auzim pe postul naţional că se face apel umanitar pentru strângere de fonduri în vederea achiziţionării de laptopuri şi tablete pentru elevii din zonele defavorizate?

Cu toate acestea, am aflat cu surprindere vestea că şi în aceste condiţii de pandemie va începe şcoala… Cu scenarii ,,verzi”, ,,galbene” şi ,,roşii”, în  funcţie de procentul de infectare cu COVID în zona… cu “Pepsiglas” (vorba doamnei Anisie, profesoară de Limbă Română!), care să-i separe pe elevi, cu măşti care trebuie procurate de părinţi şi profesori (că tot a achizionat UNIFARM, pe bani grei, milioane de măşti neconforme, dar pentru care unii de pe acolo au cerut şi primit şpagă grasă, fără să le pese de sănătatea românilor şi acum ,,dau cu subsemnatul“ pe la  DNA)!?! De ce? Cum?

Cine a luat această măsură, doamnă Anisie? Dumnea­voastră aveţi copii? Puteţi dormi liniştită cu capul pe pernă, sau vă gândiţi la cât ,,Pepsiglas” este necesar într-o sală de clasă? De ce ,,aţi aruncat pisica” în grădina conducerii fiecărei şcoli, ca să nu va asumaţi consecinţele măsu­rilor gândite cu picioarele? Acelea pe care le-am auzit eu la TV sunt reguli făcute pentru copii?

Haideţi să fim seriosi! Cum vă imaginaţi că vor merge micuţii pe culoarele şcolilor cu măştile pe faţă, respectând săgeţile de traseu dus-întors? Cine va sta după fiecare copil, să vadă dacă a ieşit din pătrăţica ce i-a fost rezervată? Pe bune? Ei sunt copii, nu roboţi, ei vor să fie liberi, ei trebuie lăsaţi liberi, domnilor miniştri, guvernanţi, politicieni. Analizaţi cum trebuie şi gestionaţi situaţia de criză a accesului la educaţie în care se află România la acest moment!  Ce vreţi să iasă din copiii ăştia cărora le decideţi viitorul şi totodată îi ajutaţi să-şi semneze sentinţa la o viaţă de analfabeţi funcţionali? Chiar vreţi să formăm ­ge­neraţii cu o pregătire ,,demnă” de a fi ,,culegători de sparan­ghel” pe ogoarele germane sau de căpşuni prin Spania…

Da, după cum se ştie, încă din 2019 ocupam prima poziţie din Europa la procentul de analfabeţi şi, mai ales, la analfabetism funcţional, iar în acest an cifrele procentuale au crescut alarmant! Am senzaţia, aşa cum spuneam mai sus, că şcolile din România nu mai sunt decât nişte pepiniere de căpşunari şi sparanghelişti şi tare aş vrea să nu am dreptate! Se fac experimente pe copiii noştri, în timp ce voi vreţi alegeri, acesta este subiectul care vă interesează cel mai mult de fapt, iar clopoţelul de începerea şcolii va suna trist, pandemic, ca o sirenă de izoletă ce nu se ştie când se va opri.

loading...
error: Content is protected !!