Economic

Strategia de marketing Apple: Cum reușește brandul să promoveze cu succes produsele sale?

În domeniul tehnologiei informației și a comunicațiilor, Apple nu este doar un producător, ci un adevărat arhitect al anticipației. Lansările lor sunt așteptate cu sufletul la gură de către consumatori și de entuziaștii de tehnologie din întreaga lume. Cu fiecare versiune nouă de iPhone, compania reușește să creeze un adevărat vârtej de anticipație în jurul produsului său, exact cum a făcut și în cazul noului iPhone 15.

Iată ce strategii de marketing folosește Apple în lansarea produselor noi și ce impact au acestea asupra atenției publicului

Crearea misterului și a teaserelor

Una dintre tacticile cheie pe care Apple le folosește cu regularitate este menținerea unui strat de mister în jurul produsului lor viitor. Compania dezvăluia doar fragmente de informații atent calculate, pentru a genera suspans și speculații în rândul consumatorilor. Înainte de lansarea ultimului model de telefon și anume iPhone 15, care este acum disponibil pe altex.ro, au fost difuzate videoclipuri scurte care prezintă doar contururi vagi ale noului dispozitiv sau sunete sugestive, fără a dezvălui prea multe detalii. Scopul acestor teasere este de a stârni discuții pe rețelele de socializare, pentru a atrage atenția asupra produsului.

Utilizarea social media în promovare

Rețelele de socializare au devenit o parte integrală a modului în care Apple își promovează produsele. În săptămânile și lunile care precedă lansarea celui mai recent produs, Apple postează imagini misterioase și scurte videoclipuri pe platformele lor de socializare. Mai mult, colaborează cu influenceri de top din industrie pentru a genera conținut și mai multă anticipație. Uneori, influencerii primesc versiuni de prelansare ale produsului și sunt încurajați să împărtășească opinii și imagini în spațiul viral.

Promovarea strategică a evenimentului

Apple își promovează lansările majore în septembrie din mai multe motive. Acest moment corespunde cu începutul sezonului de cumpărături pentru sărbătorile de iarnă din multe țări, ceea ce le oferă un avantaj în a-și promova noile produse înainte de perioada de vârf pentru vânzări. Astfel, începutul toamnei s-a transformat într-un punct fix în calendarul Apple, oferindu-le o oportunitate ideală pentru a-și promova produsele în mod eficient și pentru a maximiza impactul în industrie și în rândul consumatorilor.

De asemenea, lansarea produselor Apple are o legătură semnificativă cu sezonul ”Back to school”. Aceasta este o perioadă în care mulți elevi și studenți se pregătesc pentru noul an școlar și sunt în căutare de echipamente noi, inclusiv calculatoare, tablete și telefoane. Apple utilizează cu pricepere oportunitatea pentru a atrage și această categorie de consumatori. 

În concluzie, strategia de marketing a brandului Apple este o combinație ingenioasă de mister, spectacol și utilizare a mediului online. Această abordare generează în fiecare an nu doar anticipație, cât și un val de entuziasm și interes, demonstrând că o strategie bine construită poate fi la fel de valoroasă ca produsul în sine.

Sursa foto: freepik.com

Un comentariu

  1. Ca strategie de marketing am folosit un mic truc invatat de la baietii de la seopower.ro. De atunci am inceput sa am vanzari de pana la 1000 lei / zi cu un mic business de familie.

Articole similare