Politic

Sorin Lazăr: ,,Esenţială este demararea investiţiilor”

Comisia de Buget-Finanţe din Camera Deputaţilor poate fi un partener pentru mediul de afaceri în încercarea de repornire a economiei post-pandemie, susţine preşedintele acesteia, deputatul social-democrat de Buzău Sorin Lazăr.  El a declarat – la cea de-a doua ediţie a dezbaterii „Stabilitatea Economică şi Financiară” (STEFI), având ca temă „Restartarea economiei, după criza COVID-19”, organizată în format digital de platforma online „Oameni şi Companii” – că, în opinia sa, esenţială este demararea investiţiilor.

„Vă asigur că aveţi un partener în Comisia de Buget din Camera Deputaţilor, eu sunt total de acord că economia trebuie repornită în forţă, o să sprijinim orice fel de măsură care are ca deziderat acest lucru. Primul lucru pe care trebuie să-l facem cu toţii, indiferent de partid, culoare politică, este demararea investiţiilor. Avem proiecte care au fost, la un moment dat, într-o dezbatere politică, proiecte care sunt măsurabile, verificabile, poate nu erau alocările cele mai potrivite, dar proiecte mature există, ar putea fi pornite, fără niciun fel de ­pro­blemă, puse într-un program. Deci prioritare sunt investiţiile, mai ales cele cu efect multiplicator în econo­mie, acestea trebuie încurajate şi pornite”, a spus Lazăr.

Mediul privat, motorul economiei 

Mediul privat este cel care trebuie să beneficieze de o atenţie aparte în această perioadă, susţine deputatul social-democrat buzoian: „Trebuie să sprijinim cu prioritate maximă mediul privat, este motorul economiei româneş­ti, trebuie ca toate partidele să aibă un aport masiv pentru sprijinirea economiei reale. Mediul privat este, până la urmă, şi cel care finanţează salariile de la stat”, a subliniat deputatul social-democrat Sorin Lazăr.

Acesta a dat şi câteva exemple în acest sens: „La fel de important este şi setul de legi cărora noi le-am dat raport de adoptare în Comisia de Buget-Finanţe, în sprijinul mediului economic. Spre exemplu, iniţiativa trecută recent de noi, privind suspendarea executărilor silite până în septembrie sau cea promulgată deja de şeful statului, ­refe­ritor la chirii, prin care sta­tul intervine şi plăteşte chiria pentru companiile aflate în dificultate, urmând să-şi recupereze ulterior  banii, prin organul teritorial fiscal. Am stabilit pentru chiria maximă ce poate fi plătită de stat, în locul companiei aflată în dificultate, o sumă maximă de 10.000 de lei. Am înţeles că au fost reacţii în piaţă, care considerau prea mic acest prag, iar companiilor care aveau chirii mai mari de atât, nu le-a fost de ajutor… Sta­tul nu poate însă interveni pentru chirii exorbitante. A fost accelerat în Senat şi vine în Cameră alt proiect de lege, care restructurează datoriile companiilor, înregistrate până la 31 iulie, în loc de 31 martie, potrivit unui amendament, cu obligativitatea pentru companie a depunerii documentelor justificative, până la sfârşitul anului. Alte proiecte vizează debirocratizarea unor proceduri privind înfiinţarea societăţilor comerciale sau eliminarea interacţiunilor inutile ale firmelor cu apara­tul de stat”, a exemplificat preşedintele Comisiei de Buget-Finanţe din camera inferioară a Parlamentului, deputatul Sorin Lazăr.

Un comentariu

Articole similare

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker