Dumitru Matcovschi, un poet, prozator, dramaturg, publicist și academician din Basarabia s-a născut la data de 20 octombrie 1939 în satul Vadul-Rașcov, județul Soroca, în prezent raionul Șoldănești. În afara meritelor literare el reprezintă un simbol al mișcării de renaștere națională.
Este cel de-al doilea copil al țăranilor înstăriți Leonte și Eudochia. După studiile primare și secundare, urmate în satul natal, devine student, în anul 1956, al Institutului Pedagogic „Ion Creangă” din Chișinău, Facultatea de Istorie și Filologie. După absolvirea studiilor universitare lucrează în presa literară, fiind redactor la „Moldova socialistă” (1963 – 1966), „Cultura” (1966 – 1970), „Nistru” (1987 – 1988).
Activând în acest domeniu și având un talent ieșit din comun, Dumitru Matcovschi debutează în anul 1963 cu placheta de versuri „Maci în rouă”. În anul 1969 îi apare un nou volum de versuri „Descântece de alb și negru”, ce avea să fie interzis de cenzura sovietică imediat după apariție, fiind catalogat subversiv. Activitatea sa literară, îmbinată cu cea de militant pentru renașterea națională, a continuat. A publicat peste 50 de volume de versuri, proză și piese de teatru. Unele dintre volumele sale au fost traduse în limbile rusă și lituaniană. Dintre cărțile semnate de Dumitru Matcovschi enumer doar câteva. Versuri: „Patria, poetul și balada” (1981), „Imne și blesteme” (1991), „Vad” (1998), „Pasărea nopții de casă” (2003). Proză: „Toamna porumbeilor albi” (1979), „Focul din vatră” (1982). El este autor și al Mai unor piese de teatru precum: „Președintele”, „Ion Vodă cel Viteaz”, „Tata”, „Troița” ș.a. Ultima piesă a fost ecranizată realizându-se filmul de lung metraj cu același nume.
Versurile lui Dumitru Matcovschi au fost o sursă de inspirație pentru numeroși compozitori: Ion Aldea-Teodorovici, Mihai Dolgan, Tudor Chiriac, Constantin Rusnac, Anatol Chiriac, Eugen Doga ș.a. Pentru activitatea sa literară și cetățenească, Dumitru Matcovschi a primit numeroase premii și distincții. Amintesc numai pe unele dintre ele: Scriitor al poporului (1989), Cavaler al Ordinului Republicii Moldova (1996), Membru titular al Academiei de Științe din Republica Moldova (1996), Laureat al Festivalului internațional de poezie „Nichita Stănescu” (1997), Cavaler al Ordinului Steaua României în grad de Comandor (2000), Cetățean de onoare al orașului Chișinău (2009), Ordinul Meritul Cultural în grad de Mare Ofițer (România, 2011).
Un moment de cumpănă în viața lui Dumitru Matcovschi s-a petrecut în mai 1989 când, în urma unui accident rutier care ar fi fost provocat, a fost strivit de un autobuz. A fost supus la nenumărate intervenții chirurgicale, inclusiv pe creier, poetul fiind în comă aproximativ 6 luni. După accident supraviețuirea sa a fost considerată o adevărată minune. Urmează o perioadă lungă de recuperare fizică și morală. Cu toate îngrijirile medicale deosebite din partea unor reputați chirurgi, boala și-a continuat nestingherită parcursul și, la data de 26 iunie 2013, în jurul orelor 23,00, inima sa a cedat. A fost înmormântat cu onoruri militare în satul natal.
Înainte de deces și după aceea oficialitățile basarabene au cinstit activitatea lui Dumitru Matcovschi. Astfel liceul din localitatea natală îi poartă numele încă din anul 2003, iar în anul 2011 a fost inaugurată casa-muzeu. De asemenea, anul 2014 a fost declarat „Anul Dumitru Matcovschi” de către Parlamentul de la Chișinău. Din această succintă biobibliografie putem să tragem concluzia că, și în cazul lui Dumitru Matcovschi, ca și la alți patrioți basarabeni, oameni de cultură, sacrificiul suprem nu a fost întâmplător și nu a urmărit interese ascunse. Jertfa a fost asumată cu toată convingerea și nimic nu a stat în calea urmăririi idealurilor. Este încă un exemplu de altruism, de sacrificiu pe altarul unor idealuri.
Luceafărul
Dacă nu-l vedea Poetul,
de sub nori când răsărea,
stea ca multe alte stele
și Luceafărul era.
Dar Poetul într-o seară
l-a văzut și dinadins
cu-a lui pană solitară
l-a ajuns și l-a atins.
Dacă nu-l vedea Poetul
Dar eu știu: Măria sa
a venit pe-această lume
așteptat de-această stea.
Steaua arde, arde, arde
peste secol și destin:
șoapta de eternitate,
floare-amară de pelin.
În loc de epilog
O gutuie pe masă
ca un zâmbet de prunc.
Și tu ești mai frumoasă
cu păr negru și lung.
O gutuie pe masă
ca un dar de la zei.
Și tu ești mai frumoasă
decât alte femei.
O gutuie pe masă
ca o lună în geam.
Și tu ești mai frumoasă
decât eu te credeam.
O gutuie pe masă,
soare dulce și blând.
Și tu ești mai frumoasă
decât îngerii sunt.
O gutuie pe masă
ca o șoaptă de dor.
Și tu ești mai frumoasă
decât îngerii vor.
O gutuie pe masă
ca la noi, ca la Vad.
Și mă-mpinge păcatul
să mai fac un păcat.
Ion
Toate pietrele țărânii
Le-a săpat cu osul mâinii.
Toate lacrimile mamei
Le-a cules în podul palmei.
Toate crucile răscrucii
Le-a-ntrebat unde
s-apuce.
Toate drumurile lumii
Le-a trecut pe jos anume.
Toate ocnele-nghețate
Le-a ținut o viață-n spate.
Toate lanțurile grele
Le-a sunat în pumni, rebele.
Toate frunzele pădurii
Le-a cercat în colțul gurii.
Toate florile poienii
Dăruitu-le-a Ilenii…
Cu limba noastră
Este a noastră limba noastră
și noi suntem cu ea popor,
cum stelele
din cer
sunt stele
cu veșnica lumina-a lor.
Este a noastră limba noastră
și noi suntem cu ea pământ,
cum marea mare
este mare
cu ape veșnic vălurind.
Este a noastră limba noastră
și soarta noi suntem cu ea,
cum este codru verde soarta
cu ciuta și cu pasărea.
Din străbunei cu limba noastră
noi am crescut și creștem, demn,
cum crește pomul din țărână
suită-n frunză și în lemn.
Ci noi cu ea, cu
limba noastră,
nemuritori vom fi oricând,
nemuritor cum e Pământul
cu Soarele mereu arzând.
Cântec bătrânesc
Și-am crescut un biet stejar
lângă-o apă de hotar,
și-am trecut din mâini în mâini
de-am slujit mai mulți stăpâni.
Am slujit stăpân bogat
mi-a fost slujba chin curat.
Am slujit stăpân străin
și slujba mi-a fost pelin.
Cel bogat că e bogat
ramurile mi-a tăiat,
mi le-a rupt, mi le-a ciuntit,
vergi din ele-a pregătit.
Cel străin, că e străin,
m-a săpat la rădăcini
și cum m-a săpat, mi-a spus
că n-o să mai cresc în sus.
Noroc că mă știu stejar
și-am crescut din mine iar:
alte rădăcini am prins,
ramuri dese am întins.
