Cultură

Șlefuitorii de cuvinte – Raluca FARAON

Unul dintre poeții tineri și de mare perspectivă este Raluca Faraon, născută la data de 1 septembrie 1977 la Huși, județul Vaslui, într-o familie cu mulți artiști plastici, atât din partea mamei, cât și a tatălui, după propria mărturisire.

Încă din clasa a V-a a început să scrie, să publice și să obțină premii la concursuri locale și chiar națio­nale. Între anii 1993 și 2003, din cauza unor lupte interioare, scrie o poezie mai contorsionată și chiar mai dificilă. De aceea și-a impus o pauză, care se va dovedi inspirată, iar din anul 2015 scrie mai luminos și mai matur.

După ce a parcurs toate etapele de studii (liceale și universitare la Facultatea de Litere a Universității București) a fost încadrată în învățământ, predând, la Colegiul Romano-Catolic „Sfântul Iosif”, limba și li­teratura română. Lucrează la o teză de doctorat cu profesorul Mircea Martin, având ca subiect domeniul literaturii comparate. Efec­tuează un stagiu de aprofundare, în anul 2015, la Université Sorbonne din Paris. În afară de literatrură, este pasionată și de artele vizuale, cinemato­grafie, teatru și dans.

Până acum a publicat volumele de poezie „să locuiești într-un cerc și să nu-ți atingi centrul” (Ed, Junimea, 2019) și „Alchimia memoriei” (Ed. Neuma 2020). Despre acest ultim volum, reputatul scriitor Horia Gârbea scria, prin­tre altele: „Critic literar sagace și concentrat asupra detaliului, când trece în poezie, Raluca Faraon se lasă dominată de fantasme doar cât să dea greutate metaforei ce se construiește după un plan atent elaborat”.

Nu am citit niciunul dintre cele două volume de versuri, însă am citit grupaje de-ale sale publicate pe mai multe bloguri. Încă de la primele poezii mi-am dat seama că Raluca Faraon este o poetă deja formată, cu o poezie clar conturată în literatura română. Se vede că a citit enorm, fiind îndrăgostită de poeziile lui Gellu Naum, Cezar Ivănescu, Matei Vișniec, Ioanid Romanescu ș.a. Datele pe care am putut să le accesez de pe internet sunt prea puține ca să-i putem face un portret cât mai aproape de adevăr.

***

cuvântul e uneori un lup

care și-a înghițit aripile

de înger damnat

care privește fix o balerină

din care cresc mângâieri

enorme

***

Cuvântul tău e furtună

care îmi spânzură tăcerile.

Dar scot sunete bizare, ca un copil

crescut de lupi în pădurile spaimei.

Va trebui să îmi reciți versuri,

ca un dresor al limbajului,

până când îți voi răspunde coerent

cu o poezie-mirare!

Tăcere

Ai supraviețuit poemelor mele

în care te alungam periodic,

ai rezistat plânsului meu insidios

care curba vocalele și topea consoanele

până când sensul cuvintelor amețea

și nimeni nu mai înțelegea nimic.

Te-ai prefăcut că nu pricepi aluziile culturale,

dar te-ai încăpățânat să mă citești până când

emoția a gâtuit răspunsul pe care mi-l datora

iubirea ta, de care fugi, încă, rușinat și haotic…

 Atunci când scriu…

Femei cu plete lungi și cântând din tălpi

transformă strugurii în vin care-ți ia mințile

care te face să râzi în hohotele eliberatoare

ale uitării sinelui albastru ale nașterii sinelui de foc

atunci când scriu

realitatea devine o panteră neagră îmblânzită

care toarce o vreme cu ochii scăpărând de satisfacția

unei prăzi sângerânde care s-a împotrivit

atât cât a fost necesar

pentru plăcerea irezistibilă a vânătorii-luptă

pe viață și pe moarte

doar atunci

renegare

ai lipsit la predarea lecțiilor de piruete ucigașe

de aceea numele nu spune nimic

nu conține decât un miez de nucă

pentru care nu s-a inventat coaja

spui că poemele mele sunt mizerabile

te arunc în căușul palmelor

trei cuvinte: plânset, pumnal, otravă

hai poezie izbește-mi creierul de piatră

mișc din buricul degetelor

pipăi burta rotofeie a zeului meu blazat

(sunt poetă, nu-i așa?)

arunc frânghii de ceară de care se agață

aplauzele crispate ale groparilor mei

Articole similare

error: Continut protejat!!