sâmbătă, 15 august 2020

Șlefuitorii de cuvinte / Medalion literar – Dinu Flămând

 

Mulți îl cunoașteți din transmisiunile efectuate pentru ascultătorii români ai postului Radio France Internationale preluate și de posturile românești. Este vorba despre poetul, eseistul, jurnalistul, traducătorul și diplomatul francez originar din România Dinu Flămând. Numele la naștere al acestuia a fost Anchidim Flămând.

S-a născut la data de 24 iunie 1947 în Susenii Bârgăului din județul Bistrița-Năsăud. S-a mai remarcat ca un traducător important din literatura franceză, spaniolă, italiană și portugheză. Este licențiat al Facultății de Filologie a Universității „Babeș – Bolyai” din Cluj-Napoca (1970).

Este printre întemeietorii cenaclului literar și al revistei „Echinox”. A activat, după absolvirea facultății, în diverse redacții de ziare și reviste bucureștene, precum „Viața studențească”, „Amfi­tea­tru” și „Secolul 20”. Întră în conflict cu cenzura acelor ani și reușește, spre sfârșitul anilor ‘80, să plece din țară refugiindu-se în exil, la Paris. Locuiește până în anul 2010 în Franța.

Ca poet debutează în anul 1966 în revista „Tribuna”, iar debutul editorial are loc în anul 1971 la Ed. „Cartea Româneas­că” cu volumul „Apeiron”. Mai publică alte 17 volume de autor (eseuri, versuri, elegii, epigrame, satire) la edituri din București, Cluj-Napoca, Timi­șoara și Chișinău. Este prezent în mai multe antologii internaționale (din Belgia, Mexic, Spania, Australia, Israel și Portugalia) și este autorul a cinci ediții bibliofile.

Activitatea sa de traducător este impresionantă, aceasta însumând peste 35 de cărți publicate ale unor autori deosebit de importanți, precum: Sa­muel Beckett, Fernando Pessoa, Pablo Neruda, Omar Lara și António Lobo Antunes. De asemenea, cărțile sale au fost traduse în spaniolă, fran­ceză, engleză, portugheză, germană, italiană, macedoneană și greacă. După anul 2010 realizează emisiuni și la posturile românești de televiziune, în principal la B. 1 TV. Dinu Flămând devine din anul 2011 consilier la Ministerul de Externe, iar în anul 2013 este numit ministru consilier la Ambasada României din Franța și reprezentant al României la Organizația Internațională a Francofoniei, până în anul 2014.

După anul 1989 este reintegrat în literatura țării de ori­gine (România). Volumele sale de poezie, critică literară și de traduceri au fost răsplătite cu mai multe premii naționale și internaționale. Astfel, în anul 2011 a fost distins cu Premiul Național de Poezie „Mihai ­Emi­nescu” pentru Opera Omnia, iar în anul 2019 i s-a acordat Premiul „Nichita Stănescu”. Mai multe localități, inclusiv cea natală, i-au acordat titlul de „cetățean de onoare”. Universitatea de Vest „Vasile Goldiș” l-a distins, la 25.05.2010, cu titlul de „Doctor Honoris Causa”.

A publicat și publică în reviste literare prestigioase: România, Literară, Convorbiri Literare, Viața Românească, Steaua, Familia, Transilvania, Vatra, Luceafărul, Contemporanul ș.a.

După ce m-am detașat de comentatorul, uneori partizan, al evenimentelor socio-politice românești, am descoperit un poet sensibil, remarcabil uneori, care „vede” realitatea asemenea unui artist plastic și o transfi­gurează. Nu poți să rămâi insensibil la mesajele pe care acesta le transmite. Și mai mult decât atât, devii, la un moment dat, părtaș al emoției pe care autorul ar vrea să le mascheze. Cred că recuperarea literară a lui Dinu Flămând pentru cultura română este un lucru benefic și pentru el și pentru noi.

Poem

cu o risipă de gesturi tra­gice

toată noaptea copacii și-au smuls crengile

forțele vorbeau în întuneric un dialect de

sibile bete

fumurile de coastă

schimbau macazul vânturilor

mierea se otrăvea în faguri

se simțea că lui Dumnezeu nu îi mai era

destul că există

oamenii începeau să înnebunească prin case

iar vulpile să șuiere prin sobe stinse

totdeauna se întâmplă ceva când întrebarea este

prea mare pentru răspuns

vântul

Cămașa murdară

În timp ce-mi schimb cămașa murdară,

în timp ce-mi mestec necazul acrit,

în timp ce mormăi și se sperie

păianjenul de pe galerie,

în timp ce scotocesc printre boarfe

îmi zăresc

jumătate de față în oglinda furnirului

de pe ușa dulapului,

iar în spatele meu demoni mărunți,

șobolanii suri ai singurătății

chicotesc și scot limba la mine

convinși că nimeni nu-i vede.

Miracol

Pe vremuri aveai un sărut de soare cu gust de iarbă,

acum miroși a copil – după două nașteri

care te-au împăcat cu propria-ți naștere,

dar

încă te mai vezi în casa bunicilor.

Cauți în Tarot semnele unui viitor ce își ține

trecutul în brațe,

ca un sinucigaș ajuns la marginea podului, cu piatra de gât,

dar ezitând să se arunce…

Și întrezărești,

în clipa când lașitatea imploră o amânare

lumina indiferentă a zilei, miracolul ei monoton

care te salvează!

Mit sumerian

Ziua duhnește în bă­lării… dis-de-dimineață

te întorci cu borcanele de iaurt;

de îndată ce îmi vorbești naști un cosmos meschin:

ratele de plătit, gazele, pâinea palidă tot mai improbabilă…

Aduci acasă din troleibuz

toate privirile de contabil ce te-au fișat

acum, în anul bisect, în acest apendice al timpului.

Am citit că sumerienii făceau la fel:

nășteau toate lucrurile pronunțându-le.

Atunci, ce e golul din noi fără nume?

Și cum să numesc sufocarea de zi cu zi, ghimpele

aerului, apa tulbure pe care o refuză și aspirina…

Spune tu, isteațo, cum se pronunță „mâine”

când nu știm cum să-l ademenim pe sub ușă

cu magnetul?

loading...
error: Content is protected !!