OpiniiSoroca

Slavă Domnului, în ajunul Paștelui a mai apărut un partid politic

În sfârșit, slavă Domnului, pe piața politică a Basarabiei a mai apărut un partid politic. Nu știu al câtelea este la număr (bănuiesc că și Ministerul Justiției a pierdut firul), dar știu, cu siguranță!, că nu este ultimul. La fel ca și celelalte, acest partid este unic și irepetabil și fără el viața noastră politică a fost săracă și nu știu cum „parcă nu ne ajungea ceva”. Or, în prezent, suntem oarecum împliniți, iar meritul aparține unui grup de primari, angajați și activiști din sectorul public, care au decis să astupe golul care ne făcea viața mai grea și fără de rost. Spun acest lucru cu o anumită doză de sarcasm și ironie, dar cum putea fi altfel când, vorba din popor, vrei să arunci cu piatra într-un câine și nimerești într-un membru de partid?

Se numește noua formațiune Liga Orașelor și Comunelor – frumos, atractiv, clar și cuprinzător, trebuie să recunoaștem. Chiar te gândești – cum oare nu a venit această idee genială mai înainte? Nu de alta, dar comunitățile locale n-au avut până acum o astfel de formațiune și, probabil, s-a copt buba. Și cum se întâmplă în astfel de cazuri, după cum spuneam mai sus, și acest partid (ca atâtea altele!), la părerea celor care l-au fondat, este unicul și primul, din mai multe puncte de vedere. De exemplu, cei din grupul de inițiativă afirmă că Liga este „prima mișcare social-politică a comunităților locale care va reprezenta o platformă ce va face auzite vocile din toate regiunile țării” (așa zic ei, eu îi zic republică), este „o mișcare socială de tip nou, construită de jos în sus, prin implicarea celor mai reprezentativi exponenți ai comunităților, pentru a moderniza satele și orașele din Moldova” (corect este Republica Moldova), că „am resimțit necesitatea de a crea un partid al primarilor – cei care cunosc problemele din localitate”, că „nu venim să dezbinăm, dar venim pentru a ne uni și a construi”, că Liga „nu este reflectarea unor ambiții politice ale fondatorilor” și, culmea!, „eroul nostru este cetățeanul”! Nu am motive să cred că nu este așa, dar mă pun în pielea altor partide și mișcări care, probabil, la fel nu au ambiții personale și de grup, cunosc la fel de bine problemele oamenilor și căile de rezolvare a lor, n-au venit să dezbine, reprezintă toate regiunile, iubesc la fel de mult poporul (mai cu seamă în campaniile electorale) și, de ce nu?, la fel își construiesc viața de partid „de jos în sus” (poate, câteodată, și de sus în jos) și care ar avea motive plauzibile să se supere pe noul partid. Adică, de ce ar fi trebuit să mai apară și Liga, dacă ușile altor formațiuni erau deschise…?

De altfel, nu am scopul să pun la îndoială intențiile frumoase și planurile mărețe ale noului partid, fiindcă nu eu sunt acel care pune note. Dimpotrivă, eu înțeleg dorința lor sinceră de a pune umărul și de a scoate dividende și din cele mai răstălmăcite idei și promisiuni, precum îmi dau bine seama că multe din formațiunile existente i-au dezamăgit și i-au impus să „descopere America”. Eu am știut că avem foarte multă lume bună, mult mai multă decât putea absorbi partidul de la guvernare și, implicit, ceea ce se întâmplă pe piața politică de la Chișinău este ușor de explicat, precum este clar că această nouă paradă a partidelor noi este o consecință a politicii păguboase de cadre a PAS-ului. Faptul că astăzi în Republica Moldova sunt peste 100 de primari independenți denotă că cineva nu a putut să-i atragă de partea sa, nu a știut cum să le ofere acoperire politică. Deznodământul nu s-a lăsat așteptat și Liga Orașelor și Comunelor are tot dreptul să spere la un loc sub soare. De neinvidiat rămâne iarăși cetățeanul/alegătorul, care și la alegerile din toamnă va fi pus în situația eroului lui Caragiale. Nu de alta, dar și mesajul noii formațiuni nu este mai puțin atractiv decât al altor formațiuni politice cu experiență și nume în politica moldovenească – „Liga Orașelor și Comunelor vine să aducă în prim plan problemele comunităților locale și să propună soluții pentru depășirea acestora. Noi vom oferi propria platformă pentru cei mai destoinici candidați care vor participa în cadrul alegerilor locale generale din toamna acestui an”. Vă imaginați câtă presiune va cădea pe umerii firavi ai alegătorului moldovean, căruia și până acum i se învârtea capul când intra în cabina de vot cu un buletin de jumătate de metru.

În fine, ziceam mai sus că acest partid nu este ultimul care s-a înregistrat în acest an electoral. Bunăoară, se zvonește că „așchiile” care au sărit din Partidul Socialiștilor sunt pe cale să-și construiască (încă) un partid de orientare prorusească. Și când te mai gândești că până la începerea campaniei electorale a mai rămas vreme destulă, chiar te apucă fiorii…

Articole similare

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker