Sănătate

Situație critică la Spitalul Județean: pacienții cu Covid-19 așteaptă la Urgențe un loc liber la Terapie Intensivă

Valul trei al pandemiei de Covid-19 lovește violent secția ATI a Spitalului Județean Buzău. Chiar dacă la nivelul județului Buzău nu s-au atins cote ale ratei de incidență alarmante, așa cum s-a întâm­plat în alte județe din țară, municipiul se află în scenariul roșu pentru o perioadă de 14 zile, cu o rată de incidență de peste 3 la mia de locuitori.

Secția de Terapie Intensivă a devenit neîncă­pătoare pentru pacienții infectați cu Covid-19 care se prezintă cu o stare medie spre gravă. Mulți pacienți așteaptă la UPU, în corturile special amenajate din curtea spitalului, sau chiar în ambulanțe, pentru a se găsi un pat liber și pentru ei. Toate cele 68 de paturi de la Pneumologie și Boli Infecțioase sunt ocupate. Astfel, marți după-amiază, erau internați la UPU nouă pacienți, iar alți cinci staționau în aceeași secție până la găsirea unui loc în spital.

Medicul Nicoleta Bîrcă, șeful secției de Pneumologie a Spitalului Județean de Urgență, a vorbit despre presiunea care este pusă pe umerii medicilor: „Pot să vă spun că este foarte greu pentru noi toți, medici, asistente, infirmiere, suntem cu toții extrem de obosiți, fluxul de pacienți este extrem de mare în ultimele două-trei săptămâni. Practic s-a produs un blocaj, întrucât nu mai sunt locuri la oxigen nicăieri în județ și au rămas pacienți cantonați în UPU. Cu ajutorul colegilor noștri, aceștia sunt tratați ca și cum ar fi într-o secție de spital. Colegul meu, șeful secției UPU, s-a ocupat de dotarea farmaciei, dar acest lucru nu este normal, pentru că, practic, s-a blocat circuitul și, după cum știți, ambulanțele stau în curtea spitalului”.

Numărul mare de pacienți și faptul că aceștia preferă să stea acasă până când fac o formă mai severă a bolii au făcut ca secția ATI să fie din ce în ce mai aglomerată și pacienții Covid-19 să se prezinte la spital abia după ce au plămânii afectați în proporție de 40-80 la sută. O nouă secție ATI ar fi singura scăpare pentru pacienții care așteap­tă să fie tratați. Momentan nu se știe nimic despre acest lucru, doar că se ia în calcul amenajarea unei noi secții ATI la Spitalul Nehoiu.

În comparție cu celelalte valuri ale pandemiei, acesta are o manifestare mult mai severă, motiv pentru care întregul sistem de sănătate județean se confruntă cu cea mai gravă situație de la începutul crizei sanitare. La Râmnicu Sărat, în spitalul suport-Covid situația este și mai gravă. Aici sunt 121 de pacienți internați, iar cea mai gravă problemă este lipsa personalului medical. Un singur medic ATI se luptă aici să îi salveze pe cei care au contactat virusul și au dezvoltat forme mai severe ale bolii. Un singur medic există și la Boli Infecțioase și Pneumologie, așa că în acest spital, ca și în celelalte, se fac eforturi supraomenești să se facă față cu ajutorul medicilor din celelalte specialități.

Medicii fac apel către populație să respecte regulile, să se imunizeze, fiind singura soluție de a scăpa de acest virus. „În primul rând este important să respectăm măsurile de protecție sanitară, cum ar fi purtarea măștii, evitarea aglomerațiilor, spălarea mâinilor. După părerea mea, ca medic, singura măsură prin care putem scăpa de această pandemie rămâne vaccinarea”, spune medicul Nicoleta Bîrcă.

Conform datelor publicate de Instituția Prefectului Buzău, în ulimele 24 de ore s-au vaccinat 544 de persoane cu prima doză, iar 692 cu cea de-a doua doză. Astfel, de la începutul campaniei de vaccinare, au fost imunizate în Buzău 37.592 de persoane cu prima doză și 26.522 cu a doua doză. Mai mult, în ultimele 24 de ore nu a fost înregistrată nicio reacție adversă în urma vaccinării.

Articole similare

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker