Administrație

Schimbare de tactică la Lopătari: primarul nu mai demisionează, dar face liste ale rușinii

Primarul comunei Lopătari, Claudiu Constantin, singurul primar al Uniunii Salvați România din județ – ales pe listele fostului Partid al Libertății, Unității și Solidarității -, continuă să fie sabotat sistematic atât de aleșii locali ai opoziției, social-democrați și liberali, cât și de cei din propriul partid, ce-i drept ultimii mai cu „fereală”, prin diverse aranjamente cu cei din PSD și PNL.

Surse locale susțin că primarul ar fi pierdut sprijinul consilierilor PNL după ce s-ar fi aflat în Lopătari despre o întâlnire, mai mult sau mai puțin de taină, dintre Claudiu Constantin și conducerea județeană a Partidului Național Liberal. Liberalii lopătăreni se tem că primarul ar fi negociat o migrare în PNL la viitoarele alegeri, fapt care l-ar propulsa automat în postura de candidat liberal la un nou mandat în fruntea comunei.

În ceea ce îi privește pe consilierii social-democrați, aceștia, în frunte cu fostul primar detronat de Constantin la alegerile din toamna anului 2020, îl saboteză pe acesta în mod sistematic. Aceleași surse susțin că respectivii consilieri ar condiționa sprijinul politic de renunțarea la mai multe acțiuni în instanță împotriva fostului primar, prin care actuala administrație vrea să recupereze diverse sume pe care un control al Curții de Conturi le-a identificat ca fiind achitate ilegat de vechea garnitură de la conducerea comunei.

Înaintea ultimei ședințe de Consiliu Local, din 29 iulie, primarul Claudiu Constantin a amenințat din nou cu demisia dacă nu vor fi votate câteva proiecte de hotărâre de pe ordinea de zi, inclusiv cel privind deja celebrele stații de încărcare pentru automobilele electrice. Claudiu Constantin a transmis un mesaj pe Facebook, dând de înțeles că dacă proiectele res-pective nu vor primi vot favorabil, își va încheia activitatea în Primărie… din nou. Pe de altă parte, el a făcut un apel către lopătăreni, ca aceștia să vină în număr mare la ședință pentru a-l susține. „Aceste proiecte sunt esențiale pentru bunul mers al comunei, dacă ele nu vor fi aprobate integral de consilierii locali putem spune că nu avem nicio șansă să prindem alte comune din urmă. Este nevoie să aducem bani în comună, este nevoie ca primăria să poată ajuta persoanele vulnerabile și este nevoie să colectăm eficient gunoiul din toate satele. Ședința Consiliului Local este publică și deschisă oricui este interesat de bunul mers al comunei. Vă invit să participați pentru a vă asigura că facem pași înainte și că nu rămânem blocați în metehnele trecutului. Îmi doresc să facem treabă la Lopătari, dar dacă unii consilieri stopează proiectele inițiate, prezența mea în Primărie nu are rost. Nu am venit aici să stau degeaba și nici să plimb hârtii. Am venit să aduc bani în comună și să fac Primăria să funcționeze pentru oamenii locului. Dacă doriți același lucru vă invit vineri la 9 la căminul cultural de la Lopătari. Știu, cu toții avem treburi acasă, dar sunt momente importante când putem face cu toții un mare salt înainte. Sau putem rămâne pe loc, dacă ne convine cum arată comuna. Mie nu-mi convine și vreau mai mult. Dacă și voi vreți mai mult, ne vedem vineri la 9 pentru a susține proiectele de dezvoltare a comunei Lopătari. Spor la treabă!”, a transmis Claudiu Constantin, într-o postare pe Facebook.

Schimbare de tactică

Bineînțeles că două dintre proiectele considerate de primar au fost trântite la vot. Este vorba despre cel legat de stațiile de încărcare a automobilelor electrice și de cel privind noua organigramă a Primăriei, astfel că Lopătariul a rămas și fără asistent comunitar și fără bibliotecar, posturi care urmau să întregească aparatul bugetar al primăriei. La ședință au participat și câțiva susținători ai primarului, care au făcut ceva scandal de pe margine, dar nu au fost lăsați să vorbească de președintele de ședință, Ion Gherghe, fost membru PSD, acum USR.

De această dată însă, Claudiu Constantin nu a mai jucat cartea demisiei, așa cum amenințase, probabil pentru a nu cădea într-o poveste de genul „Petrică și lupul”. Drept pentru care, într-o nouă postare pe Facebook, el a anunțat că „nu pleacă” și i-a nominalizat pe „dușmanii poporului” din Consiliul Local care nu vor să îi voteze proiectele: „Problema comunei a fost dintotdeauna cu cei care au decis pentru ea. Nimeni nu și-a iubit comuna până acum încât să se sacrifice pentru ea, să muncească zi și noapte pentru ea și să pună umărul la dezvoltarea ei. Din păcate încă există oameni în Consiliul Local al comunei care refuză să scoatem comuna la lumină. În ședința de vineri toți consilierii PSD + PNL au respins un salt uriaș pentru comuna Lopătari. Puteam aduce în comună aproximativ jumătate de milion de lei, gratis, pentru dezvoltarea unei facilități de viitor pentru variate tipuri de vehicule electrice. Consilierii de mai jos au spus fără argumente NU VREM. Puteam profesionaliza personalul din primărie și angaja prin concurs un Asistent Comunitar care să ajute persoanele cu dificultăți din comună. Consilierii de mai jos au spus NU VREM. Puteam crea un compartiment de Dezvoltare Rurală care să gestioneze proiecte pentru comună, consilierii de mai jos au spus NU VREM.

«NU VREM și gata, atât pot spune azi acești oameni», majoritatea având multe mandate în trecut. În trecut nu au făcut nimic, astăzi împiedică primăria să se reformeze și să aducă bani în comuna Lopătari. Când îi vedeți pe drum întrebați-i de ce nu țin cu lopătărenii, de ce nu-i lasă pe cei bine intenționați să aducă bani în comună, de ce blochează proiecte cu fonduri nerambursabile care să creeze la Lopătari locuri de muncă și facilități care să aducă tinerii înapoi: LEFTER Vasile – PSD; PANĂ Radu – PSD; PERȚEA Dan – PSD; ZOTA Mihaela – PSD; ZOTA Ion – PSD; MARCU Ionuț – PNL; CRĂCIUN Georgică – PNL.

Eu nu plec, să știți, rămân aici alături de lopătăreni. Alături de ei voi lupta împotriva acestor mafii locale și grupuri de interese care au nenorocit comuna decenii la rând. Vor s-o nenorocească în continuare, dar n-o să-i lăsăm. Mergem înainte!”, a scris primarul Claudiu Constantin pe Facebook.

Articole similare

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker