Actualitate

Samsari de lemn lăsați fără marfă

În prag de iarnă, se înmulțesc și transporturile de lemn fără acte. Polițiștii din cadrul Secției de poliție rurală Beceni, împreună cu reprezentanți silvici, în timp ce desfășurau activități pe linia prevenirii și combaterii delictelor silvice pe raza de competență, au depistat, luni, în trafic, în localitatea Vintilă-Vodă, un șofer de 45 de ani, din Săpoca, la vola­nul unei autoutilitare care transporta material lemnos.

Din verificările efectuate a reieșit că bărbatul transporta lemnul de foc din specia rășinoase, fără a avea documente de proveniență/transport.

Tot luni, polițiștii au depistat un bărbat în vârstă de 47 de ani, din Mînzălești, în timp ce transporta cu o autoutilitară, pe un drum forestier din  Bisoca, material lemnos.

Din verificările efectuate a reieșit că bărbatul transporta lemnul de foc din specia fag, fără a deține documente de proveniență/transport.

Astfel, a fost dispusă sancționarea contraven­țio­nală a șoferilor conform Legii nr. 171/2010 privind stabilirea și sancționarea contravențiilor și, în baza aceluiași act normativ, a fost aplicată și sancțiunea complementară de confiscare a materialului lemnos, aproximativ 3 mc, care a fost predat reprezen­tanților ocolului silvic.

Articole similare

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker