Să nu ardem podurile și să nu aruncăm cu pietre în „locomotivă”

Spre stupefacția concurenților politici și a cârcotașilor care sunt gata să găsească pisica neagră și acolo unde nu există șoareci, aceștia au motive să fie supărați că (și) la sfârșitul anului trecut și la începutul anului acesta președinta Maia Sandu rămâne cap de afiș și nu iese din lumina reflectoarelor.

Cu părere de rău, mai mulți bărbați politici nu se pot deprinde cu gândul că poate fi cineva mai bun decât ei, iar simplul motiv că nu ei sunt în funcția de președinte nu le dă dreptul să judece și să pună la stâlpul infamiei pe acea care trei ani în urmă „le-a luat fața”. În loc să-și lingă rănile și să propună programe de alternativă, ca să nu aibă surprize și la alegerile prezidențiale din acest an, ei bat serios în acea care nu prea merită reproșuri gratuite (cu excepția „suflării și în iaurt”, atunci când vorbește despre relațiile dintre Chișinău și București). Zic toate acestea nu în postura de avocat al doamnei președintă, dar pe motiv că prea gratuite și scrise cu fuiorul pe apă par criticile aduse acesteia.

Este adevărat că actuala guvernare calcă serios prin străchini, că rămâne inacceptabilă politica de cadre promovată de colegii Maiei Sandu, că bat la ochi actele de corupție care sunt descoperite, dar…, oricât adevăr ar avea acei cu arătatul din deget să nu uităm că toți împreună, de la vlădică până la opincă, ne-am înhămat la căruța care ne va duce în Uniunea Europeană și ar fi culmea prostiei să punem la bătaie „locomotiva” sau, Doamne ferește, să punem umărul la schimbarea cu altul, care suferă de strabism politic și privește în altă parte. Bineînțeles, nici pe departe Maia Sandu nu este unica persoană care ne poate duce în UE (am spus-o și repet că în RM a crescut o pleiadă de tineri politicieni școliți în cele mai prestigioase instituții universitare din lume și nu toți și-au găsit, cu părere de rău, un loc în echipa guvernării), dar să nu turnăm apă la moara celor care se opun aderării și abia așteaptă să revină la putere.

De altfel, mai există timp ca și Maia Sandu, și colegii săi să repare ce au stricat până acum și să meargă la dialog cu acei care pot pune umărul la consolidarea relațiilor noastre cu UE, dar în urma unor circumstanțe (inclusiv subiective) nu prea au șanse la viitoarele alegeri. Îmi pare sincer rău că, deși de la alegerile locale a trecut destul timp, autoritățile de la Chișinău ori încă nu au înțeles ce se poate întâmpla la toamnă, ori ceva se coace, dar noi încă nu știm despre acest lucru. Pe de altă parte, ar fi bine ca cei de la putere, inclusiv doamna președintă, să plece urechea și la analizele făcute de persoanele cu experiență care au demonstrat, pe parcursul anilor, că nu sunt cu piatra în sân. Bunăoară, inițiativa doamnei Sandu cu privire la organizarea (odată cu alegerile prezidențiale) unui referendum despre aderarea RM la UE nu a fost primită univoc de societate. Pe de-o parte, unii s-au grăbit să declare că organizarea, în aceeași zi, a alegerilor prezidențiale și a referendumului ar fi un avantaj pentru Maia Sandu, dar această constatare pare mai degrabă o încercare de a schimba accentele sau de a adormi vigilența. Or, nu se știe care ar putea fi rezultatele referendumului, fiindcă protivnicii aderării nu o să stea cu mâinile în sân și vor încerca (probabil, și cu bani, de ce nu?) să schimbe vectorul. Pe de altă parte, până când aderarea este doar „în proiect”, rezultatul nu poate fi total previzibil. Un astfel de exercițiu, dacă ținem cont de experiența altor țări, ar fi mai bine de organizat când procesele de negociere vor fi avansate, iar cetățenii vor simți pe propria piele ce înseamnă negocierile cu UE. Asta ar însemna să mizăm pe vrabia din mână, dar nu pe cioara de pe gard.

Apropo, evenimentul care a enervat mai multă lume supărată pe ascensiunea doamnei președinte a avut loc la Timișoara, unde autoritățile orașului de pe Bega au decis să-i înmâneze doamnei Maia Sandu premiul „Timișoara pentru Valori Europene”. Chiar dacă prima laureată a acestui premiu a accentuat că înalta distincție nu este o recunoaștere a aportului personal la dreptul de a trăi în pace, libertate și democrație, dar un merit al cetățenilor RM, s-au găsit și din acei care au văzut în acest gest prietenesc o exagerare în ceea ce privește aportul doamnei Sandu la promovarea valorilor europene. Ba chiar unii „analiști” și „comentatori” au vehiculat ideea că în stânga Prutului sunt forțe politice care ar dori ca Maia Sandu să candideze pentru… președinția României.

În fine, anul politic 2024 a început într-o notă așteptată și într-o manieră care ne reprezintă. Putea fi și altfel? — este o întrebare retorică. Oricum, acest proces este imposibil de controlat și n-am fi noi, dacă am fi procedat altfel. Acum este important să mai lăsăm din orgolii și să nu ardem puținele poduri care ne-au mai rămas și să nu aruncăm cu pietre la stânga și la dreapta. Să nu-i lăsăm pe alții să se bucure de slă biciunile noastre.