Economic

Romgaz a scos la licitație un contract de un milion de lei pentru cea mai mare exploatare de gaze de la Caragele

Romgaz continuă dezvoltarea proiectului de la Caragele, unde, în perioada următoare, va fi investit un milion de lei pentru o nouă sondă, astfel încât producția zilnică să crească.

Astfel, compania a scos la licitație un contract de un milion de lei pentru instalații de suprafață la sonda 14 Caragele, din județul Buzău, a cărui derulare ar urma să dureze trei luni. Pe 14 aprilie 2021 ar urma să fie deschise ofertele pentru sonda 14, conform datelor apărute în SICAP.

Reamintim că în anul 2016 a fost descoperit un nou zăcământ la Caragele, care a necesitat o perioadă specifică de evaluare complexă geologică a acumulării de hidrocarburi, precum și proiectarea și pregătirea lucrărilor de dezvoltare care să permită începerea producției. În anul 2018 reprezentanții Romgaz au anunțat că exploatarea noului zăcământ va fi făcută în 2020-2021. Lucrurile par să se miște în acest sens după ce a fost lansată o licitație pentru o nouă sondă, forată în anul 2018, care a confirmat existența unei rezerve destul de mare de gaze.

„Sonda 14 Caragele a fost forată în anul 2018. Probele de producție au confirmat existența unei rezerve importante de gaze. Pentru extracția și valorificarea gazului și a condensatului este necesară punerea în producție a sondei. Sonda va produce la grupul 22 Caragele (existent), printr-o conductă de aducțiune cu lungimea de 610 m și instalație tehnologică de suprafață (…) Valoarea estimată a lucrărilor = 1.030.498 lei. Entitatea contractantă va răspunde în mod clar și complet tuturor solicitărilor de clarificare/informații suplimentare. Conform art. 173 din Legea 99/2017, modificată și completată prin OUG nr. 107/2017, răspunsul entității contractante va fi transmis cu 10 zile înainte de termenul stabilit pentru depunerea ofertelor/solicitărilor de participare. Termenul limită stabilit pentru adresarea solicitărilor de clarificări către entitatea contractantă este cu 13 zile înainte de termenul stabilit pentru depunerea ofertelor/solicitărilor de participare. Solicitările de clarificări vor fi transmise exclusiv în SICAP”, este descrierea contractului din SICAP.

La Caragele se află cel mai mare zăcământ pe uscat de gaze naturale descoperit în ultimii 30 de ani în România. El este depășit doar de zăcământul Neptun care a fost descoperit pe fundul Mării Negre de către OMV Petrom și ExxonMobil. Se estimează că acesta are între 42 și 84 de miliarde de metri cubi.

Resursa estimată în cazul zăcământului de la Caragele este de circa 25-27 de miliarde de metri cubi de gaze. Zăcământul are o lungime de 35 de kilometri și o adâncime de peste 4.000 de metri, ce a fost confirmată în anul 2020 după ce a fost pusă în exploatare sonda „77 Rosetti”. Această pungă cu gaz este mult mai adâncă decât zăcă­mântul care este deja în folosință de la Caragele. Aflat în producție de peste zece ani, acesta a furnizat circa 700 de milioane de metri cubi de gaz.

Producția de gaze naturale a Romgaz a scăzut la jumătate față de 1997, în ritm vertiginos până în 2005, la 6,3 miliarde de metri cubi și mai lent, până la 5,3 miliarde metri cubi în 2018, potrivit rapoartelor companiei.

În prezent, Romgaz scoate gaze de la Caragele, dar prin alte sonde, și are nevoie de noi lucrări care să amplifice capacitatea maximă de extracție de acum. Romgaz mai scoate acum aproximativ cinci miliarde de metri cubi de gaze și Petrom tot cam atât. În perioada comunistă, producția de gaze a Româ­niei ajungea la peste 18 miliarde metri cubi.

Romgaz este cel mai mare producător și furnizor de gaze naturale din Româ­nia. Compania este admisă la tranzacționare din anul 2013 pe piața Bursei de Valori din București și a Bursei din Londra (LSE). Acționar principal este statul român, cu o participație de 70%. Compania are o experinență destul de vastă în domeniul explorării și producerii de gaze naturale, istoria sa începând acum mai bine de 100 de ani, respectiv în 1909. Romgaz face explorare geologică cu scopul de a descoperi noi zăcăminte gazifere, produce gaz metan prin exploatarea zăcămintelor din portofoliul companiei și depozitează subteran gaze naturale. În anul 2013 Romgaz a devenit furnizor de energie electrică, extinzân­du-și domeniul de activitate prin asimilarea centralei termoelectrice de la Iernut.

Romgaz vrea să cumpere participația Exxon în perimetrul Neptun din Marea Neagră

Romgaz este una dintre cele mai profitabile companii din România și vrea să fie partener cu Petrom în Marea Neagră. Acest lucru va putea fi posibil doar dacă va fi parafată o înțelegere cu ExxonMobil, care este operatorul de proiect al companiei ce are în concesiune bogățiile din subsolul Mării Negre și care se pare că își dorește să plece din România, după ce anul trecut a anunțat că vrea să vândă participația pe care o deține.

Romgaz, producătorul de gaze deținut de statul român, va depune astăzi, în ultima zi, o ofertă pentru a prelua participația, a anunțat ministrul Economiei Virgil Popescu, în cadrul unei conferințe organizate de News.ro. Compania se află de mai multe luni în negocieri pentru preluarea participației Neptun pe care Exxon o deține în Marea Neagră. ExxonMobil deține 50% din proiectul Neptun Deep, este în parteneriat cu Omv Petrom, dar și operatorul licitației.

Articole similare

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker