Economic

România a împrumutat 600 milioane de euro pentru A7

Banca Europeană pentru Investiţii a anunţat, la finalul săptămânii trecute, noi finanţări pentru România, în valoare de 675 milioane euro, pentru transport, dezvoltare urbană şi mici întreprinderi.

Conform comunicatului BEI, cea mai mare parte a sumei – 600 milioane euro – va fi folosită de statul român pentru a cofinanța construcția autostrăzii Ploiești – Pașcani (319 km). Proiectul autostrăzii A7 are finanțare alocată prin PNRR și trebuie finalizată până în 2026. Construcţia, sprijinită de Mecanismul de redresare şi rezilienţă al Uniunii Europene, va face parte din reţeaua centrală şi va avea un impact economic şi social substanţial pentru regiune, reducând semnificativ timpul de călătorie şi îmbunătăţind siguranţa. Pe lângă finanţare, BEI a avut o contribuţie importantă în ceea ce priveşte consultanţa tehnică pentru pregătirea proiectului (JASPERS) şi pentru implementarea proiectului (PASSA).

„Având în vedere progresul pe care l-a înregistrat economia ţării în ultimii 30 de ani, sunt mândră că Grupul BEI, ca bancă a UE, a putut să o susţină oferind finanţare pentru şcoli, spitale, infrastructură publică, universităţi şi transport mai bune şi sprijinind acţiunile climatice şi micile întreprinderi. Angajamentul nostru faţă de România rămâne puternic, aşa cum o demonstrează noile finanţări, în valoare de 675 milioane euro, pentru transport, dezvoltare urbană şi micile întreprinderi, din care 600 milioane euro contribuie la implementarea Mecanismului de redresare şi rezilienţă”, a declarat vicepreşedinta BEI Lilyana Pavlova, în cadrul unui eveniment care s-a desfăşurat la BNR Arena.

În plus față de banii care vor fi folosiți la construcția A7, BEI a anunţat şi acordarea unui împrumut de 20,9 milioane euro către municipalitatea din Oradea pentru a finanţa investiţii în transportul urban, regenerarea urbană şi îmbunătăţirea eficienţei energetice a şcolilor, clădirilor publice şi iluminatului stradal.

Banca a încheiat şi un contract de împrumut în valoare de 30 milioane euro pentru finanţarea reabilitării din punct de vedere al eficienţei energetice a clădirilor rezidenţiale din sectorul 2, Bucureşti.

În ceea ce privește sectorul IMM, BEI şi Garanti BBVA au încheiat un contract de împrumut în valoare de 24,4 milioane euro, menit să sprijine accesul la finanţare al micilor întreprinderi. Împrumutul va face finanţarea mai accesibilă pentru întreprinderile din România, majoritatea fiind din regiunile beneficiare ale fondurilor de coeziune, precum şi pentru întreprinderile care investesc în acţiunile climatice, ca modalitate de a susţine o transformare ecologică, inclusivă şi durabilă a economiei româneşti.

Banca Europeană de Investiţii (BEI) este instituţia de creditare pe termen lung a Uniunii Europene deţinută de statele membre ale acesteia. Grupul BEI şi România marchează 30 de ani de parteneriat, Banca Europeană de Investiţii acordând peste 17 miliarde euro în peste 170 de proiecte finanţate de când şi-a început operaţiunile în România.

Articole similare