Actualitate

Revoluționarii buzoieni, certificatele la control!

Începe trierea revoluționarilor, o nouă tentativă de a-i elimina pe cei care au luptat doar pe hârtie, dat fiind că Parlamentul a modificat anul trecut Legea nr. 341/2004, a recunoștinței pentru victoria Revoluției Române din Decembrie 1989; a fost o decizie care a agitat spiritele printre cei care s-au numit până acum revoluționari, fără să aibă, însă, vreo contribuție semnificativă la acest eveniment istoric.

Astfel, Secretariatul de Stat pentru Recunoașterea Meritelor Luptătorilor Împotriva Regimului Comunist a început reverificarea certificatelor de revoluționar în baza cărora câteva mii de români beneficiază de o serie de facilități. Comisia a stabilit că o serie de personaje care au beneficiat până acum de aceste drepturi, nu le merită. Urmează ca Secretariatul de Stat să se adreseze instanței de judecată și să ceară anularea certificatelor de revoluționar, lucru care ar duce la pierderea beneficiilor. Verificarea certificatelor de revoluționar în baza noii legi se face la sesizarea oricărei persoane sau entitate juridică.

„Toată lumea se întreabă de ce se întâmplă acum? Este simplu. Anul trecut, Parlamentul a modificat legea. S-a reușit, la atâția ani de la Revoluție, să se introducă o formă de lustrație. Foștii demnitari și activiști de partid nu pot deține certificat de revoluționar. Inclusiv PSD-ul a votat legea, în sfârșit a votat PSD o lege bună”, a declarat Teodor Mărieș, președintele Asociației 21 Decembrie 1989, pentru Europa Liberă.

Ion Iliescu, primul revoluționar picat

Secretariatul de Stat pentru Recunoaşterea Meritelor Luptătorilor Împotriva Regimului Comunist instaurat în România în perioada 1945 – 1989, instituţie aflată în subordinea Guvernului, a demarat procedura privind retragerea titlului de luptător pentru victoria Revoluţiei din 1989 pentru fostul preşedinte Ion Iliescu. Asociația 21 Decembrie 1989 a fost cea care a cerut Secretariatului să verifice condițiile de obținere a titlului de luptător pentru victoria Revoluției din 1989 în cazul fostului președinte.

Într-un document transmis Asociației 21 Decembrie, Secretariatul de stat informează că a luat în discuție o adresă înaintată de organizație privind îndeplinirea de către Ion Iliescu a condițiilor de obținere a titlului de luptător pentru victoria Revoluţiei din 1989 – Luptător remarcat prin fapte deosebite.

„Având în vedere faptul că, în perioada 1971, a deținut funcția de secretar al Comitetului Central al PCR, coroborat cu funcția de conducere deținută la UTC al PCR, comisia constată că sunt îndeplinite condițiile cerute de art. 8 alin. 2 din Legea nr. 341/2004 modificată prin Legea 242 (…) De prevederile legii nu beneficiază persoanele care sunt dovedite că în perioada 1945 – 1989 au deținut cel puțin o demnitate sau o funcție de conducere în cadrul organelor de conducere la nivel local, regional sau național ale PCR, motiv pentru care în unanimitate decide demararea procedurii administrative de anulare a Certificatului LRM”, se completează în documentul citat.

Astfel,  conform deciziei, „în unanimitate, s-a decis de către membrii comisiei (…) transmiterea către Serviciul Juridic a unui exemplar din procesul verbal, în vederea demarării acțiunii în anulare a certificatului în instanța de contencios administrativ, iar ulterior pronunțării de către instanță a hotărârilor judecătorești de anulare transmiterea unei adrese către Serviciul pentru revoluționari pentru retragerea titlului”.

În plus, miercuri, 3 august, procurorul general Gabriela Scutea a anunțat retrimiterea la Instanţa Supremă a dosarului Revoluţiei, în care fostul preşedinte Ion Iliescu, fostul vice prim-ministru Gelu Voican Voiculescu și Iosif Rus, fost șef al Aviației Militare, sunt acuzați de săvârșirea unor infracțiuni contra umanități.

Președintele a dat distincții, tot el le-a luat

Luni, 1 august, și președintele Klaus Iohannis a semnat decretul prin care se retrage titlul de „Luptător pentru Victoria Revoluției din Decembrie 1989 – Luptător cu Rol Determinant” unui număr de 18 persoane. Conform ziuaconstanta.ro, însă, în 11 decembrie 2019, în anul când se împlineau trei decenii de la Revoluția din 1989, tot Klaus Iohannis a fost cel care a acordat zeci de astfel de titluri, între care s-au numărat și cei 18 cărora acum le-au fost retrase distincțiile.

Și la Buzău, revoluționarii intră la verificări minuțioase

Asociația Club 22 Buzău a Luptătorilor în Revoluția de la 1989 și-a anunțat deja membrii că urmează ca certificatele de revoluționari să le fie verificate  în vederea preschimbării ori retragerii, aceștia având la dispoziție două săptămâni pentru a trimite o declarație pe propria răspundere din care să reiasă că nu au fost implicați în activitățile fostei Securități și că nu au deținut o demnitate sau o funcție de conducere în cadrul organelor de conducere la nivel local, regional sau național al Partidului Comunist Român sau al gărzilor patriotice.

De asemenea, membrii Asociației Club 22 trebuie să demonstreze și că nu au acționat ca angajați în exercitarea sarcinilor de serviciu în decembrie 1989 și că nu au săvârșit infracțiuni de drept comun în timpul Revoluției sau în legătură cu drepturile acordate de legile recunoștinței.

Membrii care nu trimit declarația pe propria răspundere care să conțină informațiile expuse anterior nu vor primi avizul pentru revizuirea și refacerea certificatelor de revoluționar, pierzându-și această distincție. Rămâne de văzut câți dintre revoluționarii buzoieni își vor mai păstra distincțiile după verificările comisiei de specialitate din cadrul SSPR, care va primi și un aviz consultativ din partea Asociației Club 22 Buzău a Luptătorilor în Revoluția de la 1989, singura structură în măsură să emită astfel de avize pentru toți deținătorii de certificate de revoluționar din județ.

Ce beneficii au posesorii de certificat de revoluționar

Deținerea unui certificat de revoluționar nu se rezumă la o simplă distincție, iar posesorii acestora se bucură de o serie de facilități, precum o indemnizație lunară reparatorie, calculată prin aplicarea coeficientului de 1,10 la salariul mediu brut pe economie din luna anterioară celei în care se face plata.

De asemenea, posesorii documentului au prioritate în asigurarea unei locuințe din fondul disponibil de locuințe sociale, în localitatea de domiciliu, dacă nu au deținut în proprietate o altă locuință până la data atribuirii și stabilirea chiriei la nivelul minim prevăzut de lege pentru aceste locuințe.

În plus, aceștia pot beneficia și de atribuirea în proprietate, fără plată, a locului de veci, accesul gratuit la medicamente, prin medicul de familie, costul integral al acestora fiind suportat din Fondul național unic de asigurări sociale de sănătate și pensionarea cu cinci ani înainte de împlinirea vârstei standard, prevăzută de lege.

Un alt beneficiu este cumpărarea sau închirierea cu prioritate, fără licitație, din fondul de stat, a unui spațiu comercial sau de prestări servicii corespunzător, cu o suprafață utilă de până la 100 metri pătrați, inclusiv în indiviziune, sau concesionarea ori închirierea cu prioritate, fără licitație, a unei suprafețe de teren de până la 100 metri pătrați din domeniul public pentru construirea unui spațiu comercial sau de prestări servicii, precum și atribuirea, în limita posibilităților, în proprietate și cu clauză de reînstrăinare timp de 10 ani de la data dobândirii, a 10.000 mp de teren în extravilan și 500 mp de teren în intravilan – acesta din urmă pentru destinația de locuință, dacă nu a avut sau nu are în proprietate un alt spațiu locativ.

Un comentariu

  1. Sînt foarte mulți (cam 80%) care au făcut împrumut în bancă (la sugestia decidentului) să-și cumpere certificatul de revoluționar.O spun în cunoștință de cauză,mi s-a întîmplat chiar mie și am refuzat categoric.N-am vrut să fac parte dintr-o organizație mafiotă. Principiul? Mai bine sărac dar demn.

Articole similare

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker