Actualitate

Retrageri în valuri din Poliție la Buzău

Poliția buzoiană se pregătește de un val de pensionări din sistem. Zvonul că noul guvern ar putea schimba condițiile de pensionare, printre care și mărirea vârstei de ieșire din sistem, a creat panică printre polițiștii cu state vechi. De la începutul acestui an, 19 agenți de poliție și un ofițer au solicitat încetarea raporturilor de serviciu în 2020, cu drept de pensie la împlinirea vârstei și a celorlalte condiții necesare pensionării în sistemul de pensii pentru instituțiile din domeniul apărării naționale, ordinii publice și siguranței naționale. Este vorba despre polițiști cu experiență, fapt care va conduce la coborârea gradului de eficiență a instituției buzoiene.

Șefii poliției buzoiene vor trebui să se gândească cum să umple golul lăsat de către polițiștii pensionați, având în vedere că abia în vară se așteaptă un lot de absolvenți de la Academia de Poliție ori de la Școala de Agenți de la Câmpina.

În luna decembrie a anului 2019, președintele Sindicatului Național al Polițiștilor și Personalului Contractual din MAI, Dumitru Coarnă, îi îndemna pe polițiștii din România să se pensioneze, pe fondul discuțiilor privind eliminarea pensiilor de serviciu pentru polițiști. Într-un mesaj intern, pe WhatsApp, șeful sindical îi sfătuia pe angajații din MAI să se pensioneze urgent.

Discuția dintre Dumitru Coarnă și un sindicalist, pe grupul de WhatsApp al SNPPC:

Dumitru Coarnă: Recomandați tuturor celor care îndeplinesc condițiile de vechime și vârstă să solicite deschiderea dreptului la pensie urgent.

Anonim: O să rămânem o mână de oameni. Nea Mitică, serios? Nu mai așteptăm puțin?

Dumitru Coarnă: Foarte serios!

Anonim: Mamaaaă, e nașpa

Dumitru Coarnă: Eu nu-mi permit să fac glume pe acest subiect.

Anonim: Dar dacă o vor face prin legea bugetului de stat… e groasă!!! În condițiile astea… eu mă apuc să anunț oamenii.

La nici o lună de la mesajul lui Dumitru Coarnă, după ce au auzit zvonul că Guvernul Orban ar putea schimba condițiile de pensionare, oamenii legii se pensionează în valuri în toată țara.

La Iași, spre exemplu, peste 70 de polițiști au depus cerere de pensionare.

 

Un comentariu

Articole similare

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker