Sport

Remiză cu Slatina, în primul amical mai serios

Mâine, Buzăul joacă cu CS Dinamo

Buzău și CSM Slatina au disputat un meci amical, sâmbătă, la Slatina. Deși Gloria Buzău se află într-un stagiu de pregătire la Mogoșoaia, unde va sta până la 22 iulie, a făcut deplasarea pentru duelul cu formația lui Daniel Oprescu.

Partida s-a terminat 1-1, rezultatul fiind înregistrat încă după primele 45 de minute. CSM Slatina a deschis scorul, la puține minute de la fluierul de start, când a punctat Alexandru Marin. Gloria Buzău a restabilit repede egalitatea, prin Marko Pervan, dar nu sunt clare minutele în care s-a marcat.

Prepeliță a folosit toți jucătorii pe care i-a avut la dispoziție, schimbând liniile ca la hochei, după 45 de minute. Tânărul antrenor încearcă în această perioadă să-și facă o idee despre un prim unsprezece ideal, dar și cu privire la potențialul tinerilor cooptați în lotul mare. La fel a procedat și tehnicianul slătinenilor, Daniel Oprescu.

  • Gloria Buzău, în prima repriză: Norbert Haymamba – Sergiu Pîrvulescu, Marcus Diniz, Dimitrios Patapis, Ionuţ Nadolu, Marian Ivan, Ionuţ Şerban, Andreas Mihaiu, Marko Pervan, Cristi Dumitru, Viktor Angelov.
  • Gloria Buzău, în a doua repriză: Alexandru Greab – Diego Ferraresso, Kamil Wiktorski, Alin Dobrosavlevici, Robert Sălceanu, Radu Zamfir, Dinko Trebotic, Dragoş Lazăr, Marko Pervan, Idan Golan, Dominik Radic, Bogdan Brâncoveanu.

Pentru Gloria, urmează un nou joc de verificare, mâine, de la ora 18.00, în „Ştefan cel Mare”, cu CS Dinamo. Sâmbătă, în Crâng, se dispută încă un amical, în compania celor de la Progresul Spartac. Partida este programată de la 11.30. Meciul de la Buzău nu este bătut, însă, în cuie, calendarul Gloriei putând suferi modificări, în funcție de nivelul de fitness al jucătorilor din lot. Andrei Prepeliță are în vedere și varianta CS Tunari, grupare cu care buzoienii ar putea juca tot în week-end. Cu două zile înainte de revenirea din cantonament, se va afla şi programul noului sezon competiţional. Vineri, 20 iulie, de la ora 12.00, în sala „Ioan Chirilă” a Federaţiei Române de Fotbal, se va face tragerea la sorţi a ţintarului noului sezon al Ligii 2.

Un comentariu

  1. Ce se mai aude de transferul atacantului care indeplineste regula under si daca se vor mai face transferuri pentru ca e cam subtire lotul.

Articole similare