Mihai SĂLCUȚAN
După publicarea scrisorii-eseu adresată Bibliotecii „Basarabia” din Soroca la împlinirea a 30 de ani de la fondare (1 iulie 1993), am fost contactat de multe persoane dornice a obține informații suplimentare despre construcția culturală ce a pus piatra de temelie a relațiilor multidisciplinare rodnice dezvoltate ulterior.
În rândurile care urmează sunt prezentate circumstanțele, faptele și oamenii care le-au săvârșit, având deplina convingere că fără cunoaşterea a ceea ce s-a întâmplat ieri nu putem înţelege ziua de azi şi nu este posibil a gândi cu nădejde la ziua de mâine.
Fiecare generaţie acționează cu bună știință pentru folosul ei, dar şi pentru cel al urmaşilor: copiilor, nepoţilor, strănepoţilor. Realizările ce devin istorice sunt împlinite de oameni cu conştiinţă dezvoltată, capabili să-şi asume responsabilităţi majore şi să le ducă la îndeplinire, cu orice sacrificiu. Despre asemenea persoane, români patrioţi de pe ambele maluri ale Prutului, uniţi în comuniune de simțire, cuget şi împreună lucrare, depune mărturie cel care a luat parte direct, nemijlocit, la evenimentele anului 1993. În tot ceea ce au întreprins au fost convinşi de puterea imensă pe care o are pentru un popor limba, cultura naţională, credinţa, istoria şi literatura, dragostea şi solidaritatea dintre fii săi. Voința lor nu a putut fi ţinută în frâiele unor frontiere vremelnice, cu toţii având sentimentul profund al apartenenţei la acelaşi neam şi la universalitate, că sunt arhitecți și constructori ai redeșteptării naționale.
Așadar, în prima zi a lunii iulie 1993, în istoricul oraş Soroca, a fost semnat „Protocolul” privitor la deschiderea unei filiale a Bibliotecii judeţene „V. Voiculescu” din Buzău. De la inaugurarea sa, petrecută la 16 noiembrie a aceluiaşi an, biblioteca românească de carte cu grafie latină din Soroca poartă numele „Basarabia”. Ziua „botezului” nu a fost aleasă întâmplător, se împlineau 100 de ani de la nașterea bibliotecii buzoiene.
În Basarabia anului 1993 nevoia de carte românească cu grafie latină era acută. Republica Moldova devenise independentă din 27 august 1991, după frământări populare ample petrecute începând cu vara anului 1989. Prima Adunare Naţională de la Chişinău, din 27 august 1989, la care au participat peste 700.000 de oameni, a impus Sovietului Suprem al R.S.S. Moldoveneşti să emită la 31 august 1989 legea prin care a fost clarificată problema limbii, această zi devenind sărbătoarea denumită „Limba noastră cea română”.
Apăruse revista „Glasul” – tipărită în grafie latină la Riga (Letonia), publicaţia de Limbă Română „Literatura şi Arta”, editată de Uniunea Scriitorilor din Republica Moldova -, care se vindea ca pâinea caldă, avuseseră loc „Podurile de Flori de la Prut” din 6 mai 1990, despre care ziarul „Izvestia” scria că au reunit 1.200.000 de fraţi din România şi Republica Moldova.
Era evident că se producea o revoluţie în gândirea românească, că exista interes pentru democratizarea vieţii sociale, politice, culturale. Decretul Preşedintelui Republicii Moldova nr. 202 din 21 septembrie 1992 „Despre unele măsuri pentru asigurarea executării legislaţiei cu privire la limba de stat”, Hotărârea nr. 72 din 10 februarie 1992 a Guvernului Republicii Moldova „Cu privire la funcţiile de bază, structura, personalul scriptic şi Regulamentul de Stat pentru Asigurarea Funcţionării Limbilor Vorbite pe Teritoriul Republicii Moldova” şi apoi Hotărârea nr. 36 din 29 ianuarie 1993 privitoare la aprobarea „Regulamentului Departamentului de Stat al Limbilor”, făceau trimitere expresă la limba română, proclamată limbă oficială de stat şi la revenirea la alfabetul latin.
La sfârşitul anului 1991 în Republica Moldova funcţionau 1.938 de biblioteci publice cu un fond de 27.787.000 publicaţii, din care în limba română numai 883.000 exemplare, la o populaţie 64 la sută românească (vezi pg. 44, „Magazinul Bibliologic”, nr. 2/1992, editat de Ministerul Culturii şi Cultelor al Republicii Moldova şi de Biblioteca Naţională a Republicii Moldova).
În anul 1991 la Chişinău s-au deschis două biblioteci cu carte exclusiv românească: „Onisifor Ghibu”, organizată de Biblioteca municipală „Mihail Sadoveanu” din Bucureşti, şi „Transilvania”, patronată de Biblioteca judeţeană „Octavian Goga” din Cluj-Napoca. Din anul 1992, micuţii cititori din Chişinău au avut la dispoziţie un fond de 5.000 exemplare de carte exclusiv pentru copii, la Biblioteca „Ion Creangă”, asigurat de Biblioteca judeţeană „Gheorghe Asachi” din Iaşi.
La 6 martie 1993 a fost semnat la Chişinău „Programul de colaborare bibliotecară între România şi Republica Moldova”, act ce a deschis calea înfiinţării filialelor bibliotecilor româneşti peste Prut și a contribuit decisiv la incurajarea donaţiilor de carte, la organizarea acţiunilor de colaborare bibliotecară şi culturală.
În acest context, la puţină vreme de la semnarea acordului amintit, ministrul culturii din România, Mihai Golu, emitea Ordinul nr. 280 din 24 iunie 1993 prin care autoriza deplasarea în Republica Moldova, în perioada 28 iunie – 4 iulie, a unei delegaţii formată din Ion Mărunţelu, consilier în Ministerul Culturii, Alexandru Oproescu, directorul Bibliotecii judeţene „V. Voiculescu” din Buzău, Elena Pacală, directorul Bibliotecii judeţene Ialomiţa, şi subsemnatul, directorul general al Prefecturii judeţului Buzău.
Prima întâlnire pe teritoriul basarabean a avut loc la Biblioteca Naţională din Chişinău, cu directorul general Alexe Rău şi cu specialişti din prestigioasa instituţie. A fost vizitată Biblioteca Naţională, Biblioteca municipală B.P. Hasdeu, au fost depuse flori la statuia lui Ştefan cel Mare şi Sfânt din centrul oraşului.
La 30 iunie, însoţiţi de Vera Osoianu, şef Serviciu asistenţă de specialitate al Bibliotecii Naţionale a Republicii Moldova, şi de Tatiana Costiuc, director al Departamentului relaţii cu publicul al aceleiaşi instituţii, am poposit în oraşul Bălţi, localitate cu 160.000 de locuitori. Înaintea întâlnirilor oficiale ne-am fotografiat lângă tancul expus în centrul localităţii, prezenţa acestuia marcându-ne profund, la fel şi faptul că mai toată lumea de pe stradă vorbea ruseşte. După vizita la primăria oraşului şi la Biblioteca municipală, a fost semnat Protocolul de organizare a unei filiale a Bibliotecii judeţene Ialomiţa, prin directorul acesteia Elena Pacală, iar din partea Bibliotecii municipale Bălţi prin directorul Ala Leţ. Semnarea actului de către colega din Ialomiţa nu a fost un gest cavaleresc faţă de aceasta, de a-i acorda o prioritate, ci s-a datorat lui Alex. Oproescu căruia nu i-a plăcut deloc oraşul, deşi sentimental ar fi vrut o filială aici, întrucât tatăl său făcuse armata în această urbe.
Cu totul altfel au decurs lucrurile a doua zi la Soroca, oraş cu circa 40.000 de locuitori, care ne-a cucerit pe toţi de la prima vedere. Nici acum nu pot spune exact ce ne-a plăcut mai mult: splendidul amfiteatru natural care ni s-a înfăţişat la coborârea serpentinelor de pe dealul Zastâncei la intrarea dinspre Floreşti, pitorescul colinelor pe care coboară casele spre câmpia întinsă de-a lungul legendarului Nistru, semeţia tulburătoare a istoricei cetăţi ce domină așezarea, verdeaţa care inundă oraşul pe o mare parte a teritoriului său, Dealul Ţiganilor cu şocantele case-palat. În mod sigur, mai presus de toate, ne-a fascinat căldura oamenilor care ne-au întâmpinat, adevăraţi fraţi despre care ştiam că există, pe care nu-i văzusem niciodată, dar de care ne era dor mai mult decât pot spune cuvintele.
În ziua de 1 iulie 1993 Protocolul privitor la organizarea la Soroca a filialei Bibliotecii judeţene „V. Voiculescu” din Buzău era semnat de directorul acesteia, Alexandru Oproescu, şi de Raisa Bicec, directoarea Bibliotecii Raionale Soroca. Pe act şi-au pus semnăturile şi subsemnatul, Semion Leonid Celac, viceprimar al oraşului Soroca, Ion Trofim Vaculin, şeful Direcţiei culturale a raionului Soroca, Vera Osoianu şi Ion Mărunţelu. Subscrierile nu au fost unele de circumstanţă, toţi cei menţionaţi angajându-se cu eforturi semnificative la realizarea proiectului şi nu numai. Actul a fost înregistrat la Biblioteca Raională Soroca cu numărul 46 din 02.07.1993. La festivitate a participat şi Tatiana Costiuc, menționată mai sus.
Documentul prevedea pentru partea buzoiană obligaţia organizării unei filiale cu cărţi, periodice şi alte documente grafice purtătoare de informaţii, din producţia editorială românească curentă şi retrospectivă, suportarea cheltuielilor legate de procurarea şi transportul cărţilor, periodicelor şi celorlalte documente, a imprimatelor tipizate necesare noii biblioteci, cât şi a celor privitoare la perfecţionarea profesională a personalului filialei ce urma să se realizeze în România.
Partea soroceană se angaja să asigure personalul de specialitate, precum şi condiţiile materiale necesare unei funcţionări corespunzătoare a filialei: spaţiu, mobilier, aparatură de practică culturală.
Cele două părţi urmau să desfăşoare, periodic, schimburi de experienţă şi alte reuniuni profesionale, activităţi specifice de popularizare a cărţii: întâlniri cu scriitori români (respectiv buzoieni) şi basarabeni, lansări de carte.
(Va urma)
