Administrație

Reciclarea textilelor, act de binefacere sau profit pentru magazinele second-hand?

Aceasta a fost întrebarea unei buzoience care a observat că în municipiu au apărut câteva containere pentru reciclarea textilelor, adesea cu scopul de a fi donate celor nevoiași. Însă, acestea sunt preluate de firmele care vând haine second-hand, recondiționate și comercializate, iar buzoianca l-a întrebat pe primarul Constantin Toma dacă în această situație se mai consideră act de binefacere sau devine afacere profitabilă pentru magazinele de profil.

„M-am bucurat când am văzut că s-au înmulțit containerele pentru colectarea textilelor de prisos de prin casele noastre. Am apreciat inițiativa Primăriei Buzău. Îmi place ideea că se pot refolosi ca materii prime sau se pot dona celor nevoiași. Dar ce nu-mi place este că firma DAIGORO, proprietarul containerelor, poate selecta textilele și pe cele în stare bună să le vândă în magazinele proprii de second-hand. Este activitate de reciclare și binefacere sau o afacere pentru DAIGORO? Am înțeles că au accesat fonduri europene pentru activitatea de reciclare textile, foarte bine, dar să câștige din vânzarea deșeurilor ca materii prime către industrii, nu din vânzarea produselor în magazine. În acest parteneriat, Primărie -DAIGORO, care este rolul Primăriei?”, a întrebat buzoianca pe platforma de sesizări a Primăriei Buzău.

Primarul Toma i-a răspuns că astfel de inițiative sunt sprijinite de instituția pe care o conduce, mai ales când miza este susținerea economiei circulare și nu vede nimic greșit în comercializarea hainelor care încă pot fi purtate: „Din 2025 toate localitățile sunt obligate să colecteze separat toate deșeurile textile. Faptul că aceste textile sunt reciclate sau vândute la second-hand, după ce sunt spălate și recondiționate este în spiritul economiei circulare! Buzăul și-a propus să devină «Centrul național al economiei circulare» și pentru asta promovează inițiative proprii, gen «Școala Circulară» (a se vedea Școala Generală nr. 11) sau încurajează inițiative private pentru a rezolva o problemă de protecția mediului, până la urmă! Deci, rolul Primăriei este de promotor și așteptăm cât mai multe inițiative private în domeniul trecerii la economia circulară”.

Articole similare

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker