Răscoala din 1907 de la Buzău, una dintre cele mai puternice din țară

Răscoala din 1907 a izbucnit la data de 8/21 februarie, în satul Flămânzi din județul Botoșani și a cuprins Moldova, Muntenia și Oltenia, propangându-se ca o undă de șoc în mai multe județe ale țării. Printre cele mai violente manifestări au fost în judeţele Râmnicu-Sărat, Buzău, Teleorman, Vlaşca, Olt şi, parţial, în Argeş, Dâmboviţa şi Prahova.

Exploatarea și privațiunile, cauzele răscoalei

Cauzele care i-au determinat pe țărani să se răscoale sunt multiple, însă, toate au la bază lipsa de pământ şi condiţiile aspre impuse de către moşieri şi arendaşi prin tocmelile de arendare.

În petiția adresată Prefectului județului Botoșani, țăranii din Flămânzi își mărturisesc nemulțumirea: „De mai bine de zece ani noi am îndurat mari încercări, persecuţii şi am fost speculaţi şi trataţi mai rău decât robii (…). Angajamentele nu se respectă niciodată după cum este scris pe hârtie şi nouă ni se dă ca hrană (…) mămăligă de popuşoi stricaţi, brânză roşie iute şi cu viermi, curechi şi castraveţi împuţiţi, din care cauză cea mai mare parte dintre noi ne-am îmbolnăvit de pelagră. (…) Vitele noastre de asemenea niciodată nu au avut imaş suficient, ba chiar nici apă (…)”.

Țăranii din Moldova au fost primii care s-au răzvrătit, între 22 februarie/7 martie-23 februarie/8 martie, iar, începând din 28 februarie/13 martie, aceștia au pornit deschis la luptă împotriva moşierilor, revolta lor fiind întâmpinată de armată, care a tras în manifestanți fără milă.

În Muntenia și în Oltenia, răscoala a fost mult mai violentă decât în Moldova, iar armata a fost chemată pentru a înăbuși cu orice preț revoltele apărute. În lupta lor pentru dreptate socială, ţăranii au adresat petiţii, au distrus registrele de proprietate, au incendiat conace, au ridicat unele puncte de rezistenţă întărite, au distrus căi de comunicaţii.

O bună parte a intelectualilor, între care Nicolae Iorga, Ioan Cantacuzino, Dimitrie Voinov, George Coşbuc, I.L. Caragiale, Vasile M. Kogălniceanu, s-au solidarizat cu răsculaţii, cerând să li se facă dreptate. Tăvălugul devastator trebuia oprit, astfel că guvernul conservator condus de Gheorghe Gr. Cantacuzino a fost nevoit să-şi dea demisia.

Un nou guvern, aceleași promisiuni deșarte

Un nou guvern liberal, în frunte cu Dimitrie A. Sturdza, a depus jurământul, iar în acest guvern, Ion I.C. Brătianu a preluat conducerea Ministerului de Interne, generalul Alexandru Averescu fiind numit la Ministerul de Război. Liberalii, care până atunci îi acuzaseră pe conservatori de incapacitate, şi-au început guvernarea cu promisiuni.

În Manifestul dat publicităţii la 15/28 martie 1907, guvernul aducea la cunoştinţa ţăranilor că „regele a încuviinţat” luarea unor măsuri pentru „a îndestula cereri drepte şi legitime”, între care:

• desfiinţarea taxei de 5 lei;
• a legii pentru asigurarea în contra lipsei de porumb provenite din secetă;
• a taxei către stat pentru decalitrul de vin;
• arendarea pământului satului şi aşezămintelor publice direct la ţărani;
• întărirea băncilor populare;
• o nouă lege a învoielilor agricole; o lege pentru înfiinţarea Casei Rurale ş.a.

Manifestul exprima, totodată, hotărârea de „a înfrâna cu energie neorânduielile şi a pedepsei cu asprime pe cei care ar căuta să se folosească de prădăciuni”, se arată în volumul „Carol I”. „Istoria românilor în timpul celor patru regi (1866-1947”) (Ioan Scurtu, Editura Enciclopedică, 2004).

Înăbușirea răscoalei: arestări, împușcări și bombardări ale satelor

Promisiunile nu tratau, însă, problema fundamentală, a lipsei de pământ, însă, ameninţările au fost puse imediat în faptă, ajungându-se la una dintre cele mai crunte represiuni din întreaga istorie a României. Între 15/28 martie şi 31 martie/13 aprilie au avut loc expediţii de represiune armată a ţăranilor răsculaţi, sub comanda generalului Alexandru Averescu, soldate cu numeroase victime şi arestări. S-a recurs la metodele cele mai mai nemiloase, mergând până la bombardarea satelor de către artilerie, pentru a redobândi controlul asupra acestora.

Numărul celor uciși nu a putut fi stabilit cu exactitate. Ziarul „Adevărul”, condus de Constantin Mille, adversar al Brătienilor, estima un număr de 11.000 de victime, cifră susținută şi de istoricul Keith Hitchins, în lucrarea „România 1866-1947” (Editura Humanitas, 2017).

La 23 decembrie/5 ianuarie 1908 a fost adoptată o nouă lege agricolă, care prevedea două feluri de învoieli: în bani sau în dijmă de-a valma, interzicând formal munca sau dijma la tarla, precum şi dările suplimentare în natură, bani sau muncă.

Totodată, noua lege mai prevedea: limitarea dreptului de arendare la 20 ha, înregistrarea obligatorie a contractelor colective dintre proprietarii funciari şi ţărani, durata contractelor pentru cei ce se angajau a efectua munca numai la un an, valabilitatea numai a contractelor scrise, fixarea prin lege a preţului maxim al arendei pământului şi minimum de salarii pentru muncitorii agricoli, constituirea islazurilor comunale prin vânzarea de bunăvoie între proprietari şi comună.

Legea a ameliorat întrucâtva situaţia ţăranilor, deşi proprietarii funciari şi arendaşii au aplicat, neoficial, prevederile legii după bunul plac, iar ţăranii, neavând suficient pământ de muncă, au fost nevoiţi să accepte condiţiile impuse de cei dintâi, potrivit lucrării „Istoria României în date” (Editura Enciclopedică, 2003).

La Buzău, memoria țăranilor care au murit luptând să-și facă dreptate este cinstită prin monumentul „Răscoala Țăranilor din 1907”, amplasat în fața Palatului Comunal, dar și prin strada cu nume omonim din oraș.