Cultură

Punct final pentru Concursul Național de Creație Literară „Voi sunteți lumina lumii!“

Participanții la Concursul Național de Creație Literară „Voi sunteți lunima lumii!”, organizat de Asociația Liga Scriitorilor Filiala Buzău, sunt invitați la festivitatea de premiere ce va avea loc la Buzău, duminică 2 octombrie, ora 11.30.

La concurs s-au înscris 120 de lucrări, spune Elena Căpățînă, președinte al Asociației Liga Scriitorilor Filiala Buzău, lucrări care au fost analizate de un juriu format din scriitori, membri ai Uniunii Scriitorilor din România (USR), respectiv de ing. Tudor Cicu (președinte), pr. prof. dr. Mihail Milea, membru al Uniunii Ziariștilor Profesioniști, prof. Gheorghe Postelnicu și av. Mihaela Socol, membră la Editura „Alchimia Cuvântului”. La această editură a văzut lumina zilei volumul care cuprinde scrierile copiilor participanți la cea de-a treia ediție a Concursului de Creație Literară „Voi sunteți lumina lumii!”, dar și volumul „Copiii din Țara Dorului”.

Elena Căpățînă, organizatorul concursului

Lucrările premiate au fost anunțate într-un mesaj special de scriitoarea Elena Căpățînă. „Dacă «Pasărea dragostei» este prezentă în inimile tuturor participanților, dar și în inimile celor implicați în acest concurs și îi mobilizează, ei pot să ridice chiar și o «Statuie mării» fără ca vreunul să se simtă «Actor pe scena unei vieți nedrepte» atunci când «Privește cerul». «Cât trăim pe acest pământ», ne vom bucura de firul de păpădie, care ne colorează viața și de «Nopți de iarnă» în care «Frumoasa mea»… «Privește cerul», căci «Niciodată punctul» nu va avea de «Parcurs» prin «Anotimpurile» în care «Scriitoarea» să pună «Hotar copilăriei». Și dacă ne străduim să dăruim «Doxologie lumii», când «Tăcerea» ne poartă spre «Confesiunile unei ferestre deschise» prin care pătrund «Daruri» specifice fiecăruia și permit ca «Lumina din noi» să scoată la iveală «Prințesa din turn», veșnica nedumerită, care se tot întreabă: «Eu nu știu cine sunt. Tu mă cunoști?»”.

Și versurile evidențiate în acest mesaj ca o poveste se continuă cu altele și altele, ca o adevărată poveste pe care au așezat-o pe filele albe, în versuri sau în proză, copiii care, ca de fiecare dată vor fi răsplătiți pentru munca lor, pentru dăruirea lor, pentru creația lor, cu diplome și daruri.

Articole similare

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker