Actualitate

Protest inedit al omului de afaceri râmnicean Cosmin Răileanu

Antreprenorul râmnicean Cosmin Răileanu a alergat, miercuri, timp de 14 ore în jurul Guvernului, în semn de protest față de politica acestuia privind IMM-urile, „într-o inițiativă civică de conștientizare a impactului legii 296/2023 pentru întreprinderile mici și mijlocii asupra antreprenorilor și liber profesioniștilor din România”, după cum a specificat acesta într-un comunicat de presă.

„Văd nedreptate în jurul meu și pentru asta am venit la Guvern, să trag un semnal de alarmă printr-un efort de 14 ore de alergare în jurul acestuia. Cred cu tărie că impactul noilor măsuri legislative îngrădește ireversibil spiritul antreprenorial”, scrie Răileanu într-o postare pe pagina sa de Facebook. „Cred că este momentul să ne transformăm cu toții și cred că se poate dacă avem principii sănătoase, nu doar în mediul antreprenorial, dar și în cel politic și guvernamental. Pentru că un antreprenor transpiră zilnic muncind în medie 14 ore pentru afacerea lui, din care 10 ore alimentează cu bani statul”, mai explică Răileanu în postarea pe Facebook.

„Cosmin Răileanu este fondatorul comunității Tribul Antreprenorilor, cu peste 1.100 de membri și tată a doi copii și este cunoscut pentru implicarea sa în diverse acțiuni menite să susțină construcția unei societăți mai bune și a unui viitor pentru copiii noștri. Și-a depășit barierele atât în plan personal prin alergare, cât și în business, ridicând de la zero la 15 milioane de euro o companie în domeniul materialelor de construcție. Fondator al propriei companii, antreprenor și părinte, speaker la TEDx Băneasa, nominalizat la EY Entrepreneur Of The Year 2023, a participat la emisiunea <Imperiul Leilor> în 2020 și 2022, unde a stârnit numeroase polemici. Perseverența este un stil de viață pentru Cosmin Răileanu și se reflectă în abordarea sa în afaceri, unde reziliența și angajamentul sunt esențiale pentru succesul pe termen lung. Anul trecut, din dorința de a atrage atenția autorităților asupra pericolului pe care îl reprezintă șoseaua E85, supranumită și Drumul Morții, Cosmin a alergat peste 20 de ore pe distanța Bacău – Râmnicu Sărat”, se mai arată în comunicatul de presă citat.

Articole similare

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker