Ipoteza precum că războiul din Ucraina se va termina atunci când ambele părți implicate în conflict vor avea motive plauzibile de a se considera învingătoare mai este valabilă, dar nu mai poate fi catalogată ca „bătută în cuie”. De ce? Fiindcă evenimentele și declarațiile unor oficialități din ultimele zile au tăiat simțitor din speranțele care parcă se înfiripase și ne fac să credem că mai este mult până departe. „Călcâiul lui Ahile” ar putea fi Donbasul, care rămâne un fel de „fata Morgana” pentru Moscova și un teritoriu pe care Kievul nu dorește să-l cedeze cu una-cu două.
Adică, decizia rușilor de a se concentra asupra Donbasului, după ce „și-au rupt nu doar dinții” aproape peste tot, nu cred că mai este de actualitate, or, recent, consilierul președintelui ucrainean, Alexei Arestovici, a declarat, cu subiect și cu predicat, cum spun românii, că „nici președintele și nici armata ucraineană nu se vor împăca cu ocuparea Donbasului, iar o înțelegere dintre partea ucraineană și rusă nu va avea loc. Războiul va continua. Va fi vărsat mult sânge din partea noastră, dar noi milimetru cu milimetru o vom duce până la capăt. Îi vom distruge până la ultimul soldat care a venit pe acest pământ”. Mi se pare o declarație extrem de clară și cu iz ultimativ, iar acest fapt le strică scenariile triumfaliste ale rușilor și îi fac să tresară, cu siguranță, când se uită în calendar și văd că până la 9 mai au rămas zile numărate, iar ucrainenii nici nu au de gând să capituleze (citește: să lase Donbasul drept pradă agresorului). Nu de alta, dar acei circa 80 la sută dintre cetățenii Federației Ruse care susțin „operațiunea militară” așteaptă satisfacții și paradă, ca în vremurile bune, cu aruncarea steagurilor armatelor învinse la picioarele țarului.
De altfel, la un moment dat, în cadrul negocierilor partea ucraineană era gata să discute la tema Donbasului și a Crimeii (iar orice discuție prevede și identificarea unor compromisuri), dar după masacrul de la Bucea și din alte localități care a speriat o lume întreagă și după ce orașele și satele Ucrainei continuă să fie bombardate de solii „lumii ruse”, există șanse minime ca Kievul să revină la sentimente mai (ne)bune referitor la teritoriile ocupate de agresor. Vorba ceea, și de data aceasta lăcomia rușilor le-a jucat festa, iar ziua de 9 mai ar putea fi prima, de la sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial, care va consemna un eșec lamentabil al urmașilor lui Stalin și Jucov, care au descalificat și au stricat până la cel mai imposibil nivel imaginea „ostașului rus eliberator”.
Apropo, despre soldații care luptă astăzi pe frontul ucrainean, de la măcelarii lui Kadârov până la „voluntarii” fără păr sub nas, dar dornici de a „denazifica” și a „demilitariza” țara vecină. Comportamentul lor profund sălbatic, care le trădează sorgintea tătaro-mongolă, a făcut înconjurul lumii, iar coletele de sute de kilograme bucșite cu calculatoare, televizoare, bijuterii și… jucării furate din casele devastate ale ucrainenilor, trimise de „eliberatori” în orașele și satele rusești, nici nu știu cum pot fi calificate, dar, cu siguranță, au retrogradat cea de-a doua armată în cea mai inferioară posibilă ligă a lumii civilizate. Sau, ce ar fi de zis despre soldații care au săpat tranșee în chiar inima stației atomice de la Cernobâl, supunându-și sănătatea și viața unui pericol de moarte – în numele cărui ideal? Sau, cine să înțeleagă femeia care nu dădea nici un semn că este devastată de ceea ce s-a întâmplat și care de la tribună declara cu mândrie că și-a îndeplinit rolul ei de mamă, că a crescut un fiu care și-a făcut datoria de soldat, fie și cu prețul propriei vieți, față de patrie și față de „domnul președinte” – o astfel de făcătură mai poate fi numită mamă? Sau, ce se întâmpla în sufletele celor câteva zeci de părinți din Republica Tuva, care își trimiteau copiii la moarte sigură și le fluturau din batiste, chipurile, ne mândrim cu voi și dorim să vă întoarceți cu izbândă – s-au gândit ei vreodată că în autobuzele care luase calea spre front nu erau și odraslele celor care organizase acel miting de rămas bun, poate chiar la propriu, nu doar la figurat? Sau, cineva va aduce pacea și liniștea nu doar între cele două țări, dar între membrii unei și aceleiași familii – am văzut oamenii care își rup demonstrativ pașapoartele, care își blestemă frații și surorile… Cine, cum și când vor repara aceste poduri, la propriu și la figurat? Cine, cum și când va scoate durerea din inimile și sufletele miilor de oameni care au pierdut ceea ce au agonisit o viață? Cine, când și cum va răspunde de învrăjbirea acestor popoare?
Întrebări fără răspuns, dar cu o precizare obligatorie: propagandiștii Kremlinului au motive de a se felicita – a face o mamă să nu regrete moartea copilului său înseamnă că ai meritat toți banii…
