Administrație

Proiecte suprapuse pe Bulevardul Unirii

Reabilitarea Bulevardului Unirii a stârnit cele mai multe discuții printre buzoieni, începând de la desființarea locurilor de parcare și până la asfaltarea propriu-zisă, care pare a fi făcută într-un mod lipsit de logică. Așadar, oamenii l-au întrebat direct pe primar de ce au rămas șanțuri în intersecții, care fac tranzitarea străzii o provocare pentru pietoni.

Constantin Toma spune că pe Bulevardul Unirii se suprapun două proiecte, cel de reabilitare a străzii și cel al sistemului de trafic inteligent. Ca să nu facă o treabă de două ori, muncitorii au ales să lase spații neasfaltate pentru montarea cablurilor aferente instalațiilor de semaforizare. Primarul spune că după ce se va obține o dispoziție de șantier de la proiectant, lucrările se vor realiza în două-trei săptămâni.

Centrul pentru management inteligent al traficului își va afla sediul în fosta clădire a Stării Civile, care va fi renovată și adaptată noii destinații. „În clădirea unde este Starea Civilă vom avea un centru, de unde se va gestiona tot traficul din oraș, se va fluidiza foarte mult și ne va ajuta și să avem mai puțină poluare, dar și să avem un trafic mult mai bun, în sensul în care nu vom mai avea atâtea blocaje la orele de vârf”, spunea primarul Buzăului, în urmă cu câteva luni.

Proiectul de management al traficului rutier din orașul Buzău va beneficia de o finanțare europeană în valoare de 4,3 milioane de euro, iar Primăria Buzău va asigura doi la sută din valoarea totală a investiției. Acesta prevede ca mai multe camere video și semafoare inteligente să fie instalate în cele mai mari intersecții din municipiu, iar autobuzele să se strecoare mult mai ușor în trafic, în speranța că buzoienii se vor lăsa convinși să renunțe la automobilele proprii și să aleagă transportul în comun.

Articole similare

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker