Administrație

În câți ani se va construi spitalul municipal

Fundația Umanitară Agrinvest a donat Primăriei Buzău, în vederea construirii unui spital municipal, un teren în suprafață de 24.134 metri pătrați (2,4 hectare), amplasat la ieșirea din oraș, spre Ploiești. Planul Primăriei nu vizează însă doar construirea spitalui, ci și a unui complex de locuințe pentru personalul medical care va alege să profeseze la Buzău, precum și a unui centru pentru bătrâni, cu toate facilitățile aferente; dar, pentru toate acestea, ar fi nevoie de aproape șapte hectare, suprafață pe care Primăria speră să o obțină de la același binefăcător.

Până aici, toate bune, numai că donația vine la pachet și cu o obligație importantă, și anume, ca spitalul municipal să fie construit în termen de șapte ani, altminteri terenul și construcția aferentă îi revin donatorului. Această condiție l-a contrariat pe consilierul local Constantin Florescu, ales pe listele Partidului Mișcarea Populară, care i-a cerut lămuriri primarului Constantin Toma, în cadrul ședinței extraordinare a Primăriei de săptămâna trecută.

Primarul spune că practica donației cu sarcini nu este una nemaivăzută până acum, ci a mai fost aplicată la Buzău, cu toate că nu a fost una cu succes. Drept exemplu, edilul a făcut referire la planul Primăriei de a construi un nou cimitir municipal pe un teren primit de la Ministerul Apărării Naționale. Amplasamentul avea termen de finalizare de trei ani, însă, anumite obstacole au făcut ca proiectul să nu poată fi implementat la timp. Cu toate acestea, Constantin Toma a declarat că proiectul cimitirului municipal a intrat din nou în circuitul de avizare, iar cele aproape șase hectare vor reveni Primăriei pentru a-și continua planul inițial.

„Este o practică inclusiv a Guvernului României. Vă dau un exemplu chiar din ceea ce s-a întâmplat în municipiul Buzău: am primit, prin Hotărâre de Guvern, cu termen de trei ani 5,7 hectare de la Ministerul Apărării Naționale. N-am reușit, din diverse motive, să facem acel cimitir municipal în trei ani de zile. A fost hotărâre de Consiliu Local, am dat terenul înapoi, acum există în circuitul de avizare, să ni se dea din nou aceste 5,7 hectare, pentru ca din primăvară – pentru că avem deja autorizația de construire -, să începem din nou”, a transmis Toma, în cadrul ședinței extraordinare a Consiliului Local.

Primarul Buzăului este încrezător că termenul de șapte ani prevăzut în actul de donație reprezintă suficient timp pentru a construi spitalul municipal și i-a îndemnat pe cei prezenți în sală să se alăture demersului, pentru a-l duce la capăt cu succes și pentru a-i ajuta pe buzoieni să beneficieze de servicii medicale într-un spațiu adecvat. „Șapte ani de zile este o condiție normală și, în același timp, de suficient timp pentru a construi acest spital, care nu este o glumă. Faptul că cineva ne-a donat un teren, să spunem «săru-mâna». E un om deosebit și un gest deosebit. A dat, n-a luat! Să ne bucurăm că îl avem și să facem eforturi cu toții să facem acest spital municipal, care este foarte necesar pentru buzoieni”, a mai adăugat Toma.

Articole similare

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker