Din câte țin eu minte, toamna a fost unul dintre cele mai fierbinți și agitate anotimpuri în Republica Moldova și, când zic aceasta, nu am în vedere (cum ar fi fost normal, la o adică) număratul bobocilor sau frumusețea nunților jucate, dar spiritul revoluționar care bântuie în societate și dorința unora de a pune sare pe coada altora. Nu voi aduce exemple concrete, fiindcă fiecare dintre Dumneavoastră cunoaște despre ce este vorba, dar mă voi lamenta nițel pe motiv că și această toamnă nu este o excepție. Or, în loc să ne bucurăm de roadele toamnei, să-i mulțumim lui Dumnezeu că ne-a ferit de cutremure și inundații și să savurăm din schimbările (în bine!) promise, noi iarăși ne-am avântat în proteste și contre care, tradițional, ne duc în gura lumii și care ne reprezintă în continuare ca oameni deprinși doar cu baricadele. Chiar și atunci când efortul nostru este în van și când degeaba ne irosim timpul și nervii. Am în vedere, bineînțeles, situația creată în jurul reținerii procurorului general Alexandru Stoianoglo, un om ca mulți dintre noi, care trebuie să fie aplaudat – atunci când o merită și care este pasibil de a fi pus la respect, dacă a călcat pe greblă.
Să vă spun drept, pe mine mă amuză faptul că fiecare dintre noi (inclusiv umila mea persoană) și-a asumat, și în această situație, unul din cele două roluri care ne fac viața nu doar mai pestriță, dar mai și ne dau dureri de cap adăugătoare – rolul de judecător sau de avocat al unuia sau altuia. Deprinși să luăm atitudine și atunci când nimeni nu ne-o cere și convinși că suntem posesori ai adevărului în ultimă instanță, noi nici nu bănuim că mai bine ne-ar sta fiecăruia în banca sa, fără să tulburăm apele și fără să punem toată lumea în aceeași oală. Ah, da! Noi nu mai credem că pot exista și oameni care ne vor binele și care chiar nu au interese meschine! În acest context, mai revin la o părere de-a mea mai veche, precum că cel mai rău lucru pe care puteau să-l facă politicienii moldoveni nu este furtul miliardului și tot felul de landromate, dar implantarea în mințile oamenilor a ideii că nu pot exista oameni politici și partide care să aibă alte scopuri decât propria îmbogățire. Nu vreau să par patetic și nu doresc să fiu învinuit de partizanat, dar pentru faptul că actuala guvernare dorește să facă ordine și să trezească instituțiile statului la activitate nu merită să fie pusă la stâlpul infamiei, dar invers. Și dacă procuratura generală a fost una din instituțiile „adormite”, fără rezultate palpabile în gestionarea mai multor dosare de răsunet, ce trebuiau să facă cei de la guvernare – să aștepte până când toți bănuiții în furturi și delapidări vor fugi peste hotare și de acolo să ne citească lecții de bună purtare? Este adevărat că în această goană după dreptate se mai calcă și prin străchini – zicala populară despre graba care strică treaba încă n-a anulat-o nimeni, dar acesta nu este un motiv de a închide ochii la fărădelegile care se comit. La urma urmei, nu greșește numai acel care nu face nimic și, la o adică, orice greșeală se plătește, iar cazul nostru nu poate fi o excepție. Și nota de plată deja este prezentată de mai mulți experți și analiști, care au condamnat graba cu care s-a produs reținerea procurorului general și acțiunile ulterioare ale procurorului de caz.
De altfel, priveam dăunezi la mitingul organizat de forțele revanșarde în fața parlamentului și nu înțelegeam tupeul debordant și cinismul fără de margini al celor care nu venise la eveniment pentru a apăra interesele oamenilor și nici măcar pentru a-l apăra pe Stoianoglo, dar pentru a mai arunca o piatră-două în direcția doamnei președinte și a partidului de la guvernare. Ca să nu zic că în „mulțime” erau și oameni rătăciți și unii gură-cască, veniți la miting din alte motive decât cele invocate de organizatori. Crede cineva că acei care au vorbit de la „tribună” – Bătrâncea, Voronin, Țârdea, Dodon… sunt gata să-și rupă cămașa pentru binele comun? Pe naiba… Unicul lucru care i-a adunat în acea zi de duminică a fost ura și interesul care poartă fesul.
Apropo, am citit zilele acestea o informație, precum că în justiția din Republica Moldova s-a creat o situație care nu se regăsește în alte țări libere și democratice cu adevărat – numărul procurorilor depășește numărul judecătorilor. De aici, probabil, și numărul mare de procese pierdute la CEDO.
Ba mai mult, după mitingul de duminica trecută putem trage o altă concluzie – mai mare decât numărul procurorilor este numărul avocaților. Cel puțin, Alexandru Stoianoglo nu duce lipsă de aceștia. Începând cu colegii lui de la Comrat, care îl știu exclusiv ca pe un om corect și cinstit, și terminând cu cetățeanul turmentat, care venise la miting supărat că s-a majorat prețul la „solearcă” (motorină)…
