Economic

Probleme pentru Pizzarotti pe A7!

CNAIR caută un expert tehnic pentru verificarea proiectului făcut de Consitrans

CNAIR a scos la licitație o expertiză tehnică pentru primele două loturi ale Autostrăzii Ploiești – Buzău, contractele în execuție cu asocierile Pizzarotti – Retter și Trace – Coni. Expertiza tehnică pentru proiectul tehnic (PT) și studiul geotehnic de pe Lotul 1 a fost lansată în licitație ca urmare a sesizărilor antreprenorului (Pizzarotti – Retter), care a reclamat că grinzile din beton precomprimat proiectate cu deschiderea de 40 de metri și înălțimea de 1,4 metri NU satisfac cerințele de rezistență impuse de normele în vigoare. De asemenea, asocierea italo-română a reclamat diferența între nivelul pânzei de apă freatică din șantier și cel prezentat în studiul geotehnic din 2020 și că materialul din gropile de împrumut este insuficient.

Concret, CNAIR vrea să verifice proiectul tehnic predat de Consitrans, detaliile de execuție la podurile pe care le execută Pizzarotti – Retter și cum a ratat studiul geotehnic „orezăria” de pe cele două loturi, eroare pe care ministrul Grindeanu a semnalat-o chiar la verificările pe șantier. Dincolo de mobilizarea necorespunzătoare, problemele de arheologie, cu pânza de apă freatică la doar 60-70 centimetri adâncime și a gropilor de împrumut au făcut ca Pizzarotti să solicite și să primească de la CNAIR o extensie de cinci luni, din aprilie 2024 în septembrie 2024.  Pentru lotul 2, Mizil – Pietroasele (28 km), CNAIR menține termenul de finalizare aprilie 2024, dar acesta nu poate fi respectat având în vedere că ne aflăm la 20 la sută execuție.

Surse Economedia susțin că pentru mai multe poduri de pe Autostrada Moldovei schema statică ar putea fi greșită, cu grinzi subdimensionate la trecerile peste autostradă și ar trebui recalculate.

• LOT 1: „Servicii de expertiză tehnică aferente Autostrăzii Ploiești – Buzău LOT 1 Poduri exigentele A4.2, B2.2, D2.2 aferent LOT 1 Dumbrava – Mizil (km 0+000 – km 21+000). Obiectivul specific al prezentului contract este reprezentat de achiziționarea de servicii privind expertizarea tehnică a Proiectelor Tehnice, elaborate de Prestatorul CONSITRANS S.R.L. și a detaliilor de execuție elaborate de Antreprenorul Asocierea IMPRESA PIZZAROTTI & C. S.P.A. – PIZZAROTTI S.A. – RETTER PROJECT MANAGEMENT S.R.L., aferente lucrărilor de Poduri, de către un expert tehnic atestat conform Legii nr.10/1995 privind calitatea în construcții republicată, cu modificările și completările ulterioare și H.G. 925/1995 modificată prin H.G. nr 742/2018, HOTĂRÂRE pentru aprobarea Regulamentului privind verificarea și expertizarea tehnică a proiectelor, expertizarea tehnică a execuției lucrărilor și a construcțiilor, precum și verificarea calității lucrărilor executate și ORDIN nr. 817 din 23 iunie 2021 pentru aprobarea Procedurii privind atestarea tehnico-profesională a verificatorilor de proiecte și a expertilor tehnici la exigentele A4.2, B2.2 si D2.2”.

• LOT 2:  „Servicii de expertiză tehnică aferente Autostrăzii Ploiești – Buzău LOT 2 Geotehnica exigenta Af aferent LOT 1 Dumbrava – Mizil (km 0+000 – km 21+000) și LOT 2 Mizil – Pietroasele (km 21+000 – km 49+350) Obiectivul specific al prezentului contract este reprezentat de achiziționarea de servicii privind expertiza geotehnică a Studiului Geotehnic realizat de Prestatorul CONSITRANS S.R.L. prin intermediul subcontractantului de specialitate GEOSTUD S.R.L. în cadrul Studiului de Fezabilitate al Autostrăzii Ploiești – Buzău, pentru sectoarele cuprinse între km 0+000 – 1+450 și km 7+000 – 8+000 și pentru cele 9 gropi de împrumut”.

Valoarea contractelor pentru cele două loturi este de 535.000 lei, iar durata este de 30 de zile pentru Lotul 1 res-pectiv 60 zile pentru Lotul 2. Ofertele pot fi depuse până pe 18 septembrie.

Proiectul Autostrăzii Moldovei (A7) Ploiești – Pașcani este într-o mare întârziere, cu cel mai avansat tronson dintre cele 13 loturi abia ajuns la 20 la sută (Lotul Pizzarotti – Retter), spunea pe 29 august Horațiu Cosma, fost secretar de stat în Ministerul Transporturilor. Autostrada Moldovei este cel mai mare proiect de infrastructură rutieră finanțat prin PNRR (aproximativ 4 miliarde lei), iar la doi ani de la lansarea licitației pentru execuție, CNAIR încă nu are contract semnat pe lotul 3 Pietroasele – Buzău (14 km), acest lot trecând prin mai multe etape de contestații la Consiliul Național pentru Soluționarea Contestațiilor (CNSC) și Curtea de Apel București (CAB). Curtea de Apel București a stabilit primele termene pentru luna viitoare.

Cosma spune că primele două loturi unde lucrează Pizzarotti – Retter și Trace – Coni nu vor fi deschise la primăvară, conform termenului, ci de-abia la sfârșitul anului viitor, iar UMB încă nu lucrează în forță pe toate cele 10 loturi dintre Buzău și Pașcani. „Alertă de pierdere a banilor europeni din PNRR: Autostrada A7 Ploiești – Pașcani este într-o mare întârziere, cu cel mai avansat tronson ajuns abia la 20 la sută. Autostrada Moldovei A7 are 320 km și costă circa 4 miliarde de euro. În 2021, împreună cu Cătălin Drulă, am reușit cu mari eforturi să obținem finanțarea europeană din PNRR pentru acest proiect, cea mai mare autostradă din toate PNRR-urile europene. Însă, de mai bine de un an, Sorin Grindeanu ignoră autostrada strategică atât de așteptată de români. Nu e în stare să tranșeze erorile de proiectare ale statului și să impulsioneze șantierele cel puțin la nivelul termenelor contractuale. Pe primele tronsoane dintre Buzău și Ploiești ar trebui să circulăm în primăvara anului viitor. Nici pomeneală de așa ceva, cele două sectoare în lucru băltesc la circa 20 la sută stadiu în teren. De ce? Combinația standard de erori în proiectul tehnic al CNAIR și constructori care nu fac față. Nici dincolo de Buzău spre Pașcani lucrările nu arată cu mult mai promițător. Pe cele 10 tronsoane stadiul în teren variază între 0 și 18 la sută, cu mulți kilometri pe care crește mai mult iarba decât autostrada”, spune Cosma.

Articole similare

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker