Economic

Prețul pâinii, în pericol să sară în aer

Grâul s-ar putea scumpi pe modelul materialelor de construcții

Pâinea se poate scumpi în acest an din cauza diminuării livrărilor de grâu. Pagubele provocate culturilor de grâu în Canada și Rusia, precum și îngrijorările legate de calitatea recoltei de grâu în Statele Unite ale Americii – cele trei țări fiind cei mai mari exportatori mondiali – au dus cotațiile grâului la cel mai ridicat nivel din ultimii ani, lucru care a creat noi temeri cu privire la inflația prețurilor la alimente pentru milioane de persoane vulnerabile.

Chiar dacă în România seceta nu a mai continuat și în acest an, iar producția de grâu este una care să le asigure fermierilor cantitatea necesară pentru doi ani, prețul pâinii este în pericol. Seceta și canicula au continuat să pârjolească culturile de grâu din Canada din luna iulie, la câteva luni după ce o iarnă brutală a lovit culturile de grâu din Rusia. Aceste pierderi pe care le-au înregistrat marii producători mondiali vor fi compensate de câști­gurile înregistrate în alte țări.

Reamintim că, anul trecut, buzoienii au trecut prin cea mai aprigă secetă din ultimii 30 de ani, iar producția de grâu aproape că nu a existat, hambarele fiind goale. Fermierii au fost nevoiți să cumpere cereale pentru a reuși să crească animalele în continuare, Buzăul fiind unul dintre județele cele mai afectate de seceta din anul 2020, iar grâul, componenta principală în fabricarea pâinii, a avut cea mai slabă producție.

La sfârșitul lunii mai, ministrul Agriculturii, Adrian Oros, a declarat în cadrul unei conferințe de presă la Buzău că el nu crede într-o scumpire a pâinii, având în vedere faptul că producția din acest an a fost una bună, mai ales că anul trecut, când buzoienii au trecut prin clipe grele, nu au avut loc astfel de scumpiri: ,,Eu am văzut și anul trecut foarte multe asemenea declarații care au venit din diverse zone, privind creș­terea prețului la pâine. Eu cred că dacă anul trecut, când a fost și debutul acela al crizei în care toate coridoarele de aprovizionare erau blocate, apoi a fost și o secetă cumplită aici, în zona de Sud-Est a Româ­niei, practic în toată zona Mării Negre, iar producțiile au fost diminuate cu aproximativ 35-40 la sută la cereale și nu s-a înregistrat o creștere spectaculoasă a prețurilor, nici anul acesta nu ne așteptăm la așa ceva. Cu atât mai mult cu cât regimul precipitațiilor din acest an este unul favorabil pentru culturi, apoi piața grâului, pentru că prețul pâinii este dat de piața grâului la nivel mondial, este destul de stabilă. Toate previziunile sunt că producțiile vor fi comparabile cu cele de anul trecut și prețul nu ar avea de ce să crească. Sigur, sunt traderii, cei care cumpără, cei care exportă, cei care importă și pot influența într-un anumit fel prețul, dar, din datele pe care le avem până acum, nu ne semnalează acest lucru“, declara Oros.

România se află pe primul loc în Uniunea Europeană la consumul de pâine și are mari șanse să beneficieze în continuare de cel mai mic preț din Uniune, care este, potrivit Eurostat, cu 47 la sută sub media europeană. De la 1 iulie până în prezent, Ro­mânia a exportat în afara Uniunii Europene aproximativ 1 milion de tone de cereale, arată datele Co­misiei Europene. Mai mult de jumătate din această cantitate a fost reprezentată de orz, peste 537.000 de tone. România a mai exportat 430.000 de tone de grâu și circa 41.300 de tone de porumb.

,,În costul pâinii nu avem doar materie primă, materia primă reprezintă un 60 la sută din prețul de cost, mai avem și energie electrică, avem și transport, avem și o logistică, salarizare. După calculele noastre, creșterea la pâine se încadrează între 5 și 7 la sută, depinde de specialitate. Dacă ne uităm cât a crescut energia electrică, ne dăm seama de ce s-a ajuns la o creștere a prețului pâinii”, a spus Aurel Simion, secretar de stat în Ministerul Agriculturii.

România este în acest moment cel mai mare exportator de cereale din Uniunea Europeană, urmată fiind de Franța. Având în vedere faptul că grâul este materia primă pentru orice, de la baghete și până la tăiței, cotațiile de grâu au un impact mai direct asupra consumatorilor, comparativ cu alte cereale care sunt folosite mai mult pentru animale. Impactul pe care îl va aduce grâul va fi resimțit atât de gospodari,cât și de guverne, în special din țările sărace care se bazează pe importuri. Pentru aceste țări, costurile mai mari la pâine vor reprezenta o nouă presiune asupra unui lanț de aprovizionare cu alimente, care se confruntă deja cu un deficit de mână de lucru.

Articole similare

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker