Sport

Neagu amenință cu retragerea Consiliului Județean din proiectul FC Buzău: „Nu aruncăm banii publici degeaba!”

Startul de campionat extrem de slab al noii echipe de fotbal a Buzăului, cu doar un singur punct obținut în primele trei etape, nu este pe placul lui Petre Emanoil Neagu, președintele Consiliului Județean, instituție care, împreună cu Primăria, cofinanțează, în procent de 80 la sută, activitatea echipei care în această vară a concesionat locul în Liga a 2-a al SCM Gloria Buzău, pentru a avea drept de promovare în Liga 1.

Neagu s-a arătat de­ranjat nu atât de rezultate, cât de atitudinea fotbaliș­tilor antrenați de Cristi Pustai. O imagine destul de clară, pe care șeful Consi­liului Județean și-a putut-o forma din tribune, după ce a  asistat la meciul pe care FC Buzău l-a pierdut în Crâng, 0-1, cu Universitatea Cluj, în urmă cu două etape. „Am făcut apel la ceilalți implicați, investitor privat și toți ceilalți. Trebuie să ne dăm mâna în spiritul echipei și să nu aruncăm banii publici absolut degeaba. Consiliul Județean nu se implică în problemele tehnice, cine joacă, cine antrenează. Nu suntem nici antrenori, nu suntem nici manageri de club, nu suntem nici procuratori de jucători și așa mai departe, însă fiecare trebuie să-și facă treaba. Ca microbist, pentru că îmi place fotbalul, am fost la meci, am vrut să realizez și eu ce se întâmplă acolo, pentru că mi s-a părut o lipsă crasă de atitudine a jucătorilor în teren. Ca neprofesionist în teren, am vrut să văd, poate s-au schimbat lucrurile, am vrut să înțeleg. Nu e treaba mea ce face antrenorul, dar văd și eu o lipsă de atitudine”, a declarat Petre Emanoil Neagu, la finalul ședinței extraordinare de luni a Consiliului Județean.

Neagu a avertizat că instituția pe care o conduce nu va continua să plătească lipsa de performanță ba, mai mult, să susțină financiar o echipă care să aibă în componență jucători de „35-40-70 de ani”: „Eu vreau să aloc niște bani publici, dar înainte să ceri trebuie să și oferi. Echipa nu va fi un loc în care niște oameni își vor lua banii și vor merge pe principiul <Timpul trece și mergem mai departe> (..)  Noi, în Liga 1 mari tradiții nu avem, a fost o echipă meteorică în Liga 1. Mi-aș dori să atragem cât mai mulți parteneri din societatea civilă, în doi-trei ani să avem o oarecare performanță în Liga 1, acesta este și scopul. Vreau să putem să creștem juniori, copii cărora le place fotbalul, pentru că dacă nu începem de jos în sus nu o să facem absolut nimic. Acum echipa a fost încropită și am fost de acord să fie încropită doar la început. Însă, eu nu sunt de acord și nu voi fi de acord, și i-am anunțat pe cei care fac parte din acest proiect, că, dacă începând din iarna anului viitor se continuă cu jucători de 35-40-70 de ani, noi ne retragem din acest proiect. Nu ne interesează! Acum, am înțe­les că e echipă nouă, că trebuie să fim pe o linie de plutire, dar ca să avem performanță trebuie să promovăm fotbaliști tineri, care au foame de performanță, care vor să evolueze”, a mai spus Petre Emanoil Neagu.

În ciuda nemulțumiri­lor, Neagu a anunțat că își va ține promisiunile, iar Consiliul Județean va aloca suma de bani convenită echipei FC Buzău la următoarea ședință ordinară a deliberativului județean. „Dar la iarnă vom trage linie!”, a avertizat șeful CJ: „Eu am găsit resurse în ciuda situației bugetare, iar în ședința următoare vom aloca o sumă de bani către FC Buzău și fac apel la toată lumea să facă ceea ce a promis și să se țină de cuvânt, pentru că nu vreau să ajungem cu datorii istorice și la alte probleme. Am preluat un club curat și vreau să rămână un club curat. Facem un efort și alocăm banii promiși astfel încât anul acesta nu mai avem nicio obligație, dar în iarnă tragem linie și vedem ce și cum!”.

Articole similare

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker