Actualitate

Președintele FCSB despre copilăria la Buzău: „Mi-au tăiat cordonul ombilical cu secera, pe câmp”

Valeriu Argăseală, în vârstă de 68 de ani, președintele FCSB, a povestit în timpul emisiunii „Prietenii lui Ovidiu” că s-a născut când mama sa era pe câmp, dând detalii despre familia sa și cum a luat-o pe drumul arbitrajului. De asemenea, el a relatat episodul brutal în care „și-a primit botezul ca arbitru” și o amintire amuzantă cu Adrian Porumboiu la „centru” la un meci internațional.

Președintele FCSB, fost arbitru de fotbal, s-a născut la Beceni. „Izvorul Dulce este primul sat cu care începe comuna venind dinspre Buzău. Satul în care m-am născut eu se numea Valea Părului. Acolo am casa părintească (…) Casa părintească nu se vinde. Mai am rude acolo, părinții au decedat. Am fost patru copii și am plecat de acolo, dar din când în când mai trecem, pentru că în momentul în care revii în locul unde te-ai născut te încarci de energie pozitivă. Am fost copii crescuți la țară, iar satul, locul în care te-ai născut, creează emoție în momentul în care-l revezi și are efecte benefice”, a povestit Argăseală.

El spune că au fost patru frați, iar alții doi au murit imediat după naștere: „Au fost și doi care au murit imediat după naștere. Pe vremea aia era foarte greu să naști. La mine i-a venit mamei sorocul la secerat! Au tăiat cordonul ombilical cu secera! Așa erau vremurile… Dar am fost patru frați și toți am plecat din localitate. Doi au fost în Ploiești, unul în Plopeni. Unul dintre ei, Tiberiu, a fost fotbalist în Divizia B, căpitan la Metalul Plopeni. Eu n-am avut talent prea mare la fotbal”.

Valeriu Argăseală a relatat și parcursul său până la cariera de arbitru: „Am avut noroc de un profesor de sport, Constantin Căpățână, arbitru internațional de handbal. Echivalentul domnului Rainea în fotbal. El, la 14 ani a inventat noțiunea de arbitru-elev, ne-a făcut ecusoane din plastic și arbitram în curtea școlii la orele de sport. Alt frate de-al meu, Nicolae, a fost și el arbitru, dar nu el m-a atras. S-a lăsat până să ajungă în Divizia C (…) Cochetam cu fotbalul la Gloria Buzău, iar după ce-am terminat Liceul Economic am plecat la Politehnică în București, la Electrotehnică. Aici m-am întâlnit cu câțiva foști fotbaliști care mi-au zis că se face Școala de Arbitri. Am făcut-o în 1976 și am ajuns până la nivel internațional. În 2000 am terminat activitatea (…) Din 1992 am devenit (arbitru, n.r.) de linie, pentru că până atunci nu exista specializare. Am fost arbitru și de centru, inclusiv în Divizia A, dar după a venit discuția să optăm. Unul dintre oamenii de fotbal, Gogu Mihăilescu, mi-a spus: <Gândește-te că voi, arbitrii de linie, sunteți de două ori mai mulți și o să fie meciuri internaționale unde o să pleci>. A avut mare dreptate! Plus toate derby-urile din România: Rapid-Dinamo, Dinamo-Steaua, Steaua-Rapid m-au cam prins în brigadă”.

Acesta și-a amintit despre „botezul” ca arbitru: „E o vorbă la arbitri: <Dacă n-ai făcut botezul în adevăratul sens al cuvântului, nu o să ajungi niciodată arbitru mare>. Am văzut acum la fotbaliști că botezul se face trecând printr-un tunel și fiecare îi dă prietenește cu palma. Eu am fost la un meci, Tehnometal cu Buftea, în Divizia C și, țin minte și-acum, era un jucător Borcan (…) A intrat foarte dur, i-am dat cartonașul roșu. El a venit către mine și mi-a spus: <Domnule arbitru, mulțumesc frumos!>. Mi-a întins mâna, eu, de bună-credință i-am întins mâna și el mi-a dat un cap în gură! Ăsta a fost botezul meu. Mi-a dat un cap serios, că mi-a spart buza”.

Meciul de referință al carierei lui Valeriu Argăseală a fost, spune acesta, Legia Varșovia cu Rosenborg, cu Adrian Porumboiu la centru. „Am avut o fază în care s-a dat gol cam de la 60 de metri. Legia în atac și dintr-o degajare mingea a ajuns la Rosenborg, un jucător a tras de la mijlocul terenului, a lovit bara, a intrat în poartă și a ieșit. Am avut norocul să mă uit la linie și să văd momentul în care a picat mingea. Era în poartă și am dat gol! Adrian Porumboiu a venit la mine și m-a certat: <Să vezi ce-ți fac, că n-o să mai primim meciuri…>. La pauză a venit observatorul. <Cine a fost de pe linia 1?>. <Eu!>. <Ai deja nota 9, nu mă mai interesează ce faci în repriza a doua>. Atunci Adi Porumboiu mi-a zis: <Ți-am spus eu că ești cel mai bun!>”.

Angajat la Întreprinderea de reparații auto

Ca arbitru făceam antrenamente de trei ori pe săptămână, dar acum pretențiile au crescut, baremurile au crescut. La un barem de arbitru de astăzi îți poți permite să nu mai ai un alt serviciu, să poți să te pregătești zilnic, să te vitaminizezi. Pe vremea noastră lucrai, iar eu am fost la Întreprinderea de reparații auto”, spune Argăseală, care precizează că „arbitrajul de astăzi este mai bun pentru că numărul de greșeli s-a redus. Tehnologia a intervenit și se corectează, dar este și perioada de inerție. Arbitrajul s-a îmbunătățit, dar mai sunt greșeli punctuale”.

 

 

Articole similare

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker