Actualitate

În premieră, câștigătorul unei curse de galop, răsplătit cu Premiul „Alexandru Marghiloman”

Astăzi, la Hipodromul Ploiești,  a avut loc decernarea  Premiului ,,Alexandru Marghiloman”  pentru o cursă de galop la care au luat startul nouă cai.

Vestea a fost dată de viceprimarul Oana Matache, care a transmis  pe pagina de socializare următorul mesaj: „Cursa  cinsteşte memoria marelui buzoian Alexandru Marghiloman, <Părintele Hipismului Românesc>, totodată o personalitate politică marcantă a începutului secolului XX, perioadă în care a fost prim-ministru al României, dar şi ministru al Justiţiei, ministru de Externe, ministrul Lucrărilor Publice, ministrul Agriculturii, ministru de Interne şi ministru de Finanţe. Alexandru Marghiloman a fost vicepreşedinte al Jockey Club Român timp de 22 de ani”. De altfel, cursa a fost organizată în parteneriat cu Jockey Club Român.

Irina Vlăduca Marghiloman

Evenimentul i-a oferit viceprimarului Oana Matache prilejul de a adresa felicitări Asociației „Alexandru Marghiloman” fără de care nu s-ar fi reușit acest lucru, dar și pentru sprijinul pe care îl acordă municipalității în activitățile cultural-educaționale și culturale: „Felicitări Asociația <Alexandru Marghiloman>, doamnei Irina Vlăduca-Marghiloman și mulțumim pentru sprijinul acordat Municipalității în activitățile cultural-educaționale și umanitare”.

Premiul a fost înmânat câștigătorului de Irina Vlăduca Marghiloman. Acest premiu vine la câteva zile după împlinirea a  97 de ani de la dispariția lordului Valah, Alexandru Marghiloman,  acest mare român, unul dintre cei mai importanți politicieni pe care i-a avut România, care a fost comemorat de municipalitatea buzoiană printr-un simpozion organizat în premieră la Chișinău, în zilele de 7 și 8 mai.

Reamintim că Alexandru Marghiloman a fost omul care a făcut posibilă unirea cu Basarabia la 27 martie 1918, din poziția sa de prim-ministru al României. El era un mare iubitor de cai și a dus România pe un loc fruntaș în lumea curselor de cai, imediat după Anglia și Franța. Alexandru Marghiloman  a făcut importuri de pursânge din Franța și Anglia pentru a crește valoarea cailor săi, în perioada 1887-1888, rezultatele venind imediat după 1890.  La începutul secolului XX avea să ridice cel mai sus stacheta, aducând pursânge direct din celebrul Eclipse, prin Saint Simon și Collar, acesta din urmă fiind tatăl inegalabilului Zori de Zi, urmând a se forma cea mai bună linie de Pursânge Englez din România.

Calul pursânge englezesc „Fire”

Istoria spune că numele Albatros al vilei din Buzău a  fost dat după numele unui cal îndrăgit foarte mult de Marghiloman și că acesta a adus la Buzău nucleul de Pursânge Englez, odată cu finalizarea vilei de la marginea Buzăului, la sfârșitul secolului XIX (1895-1896), când a și construit și grajduri pentru cai și chiar un hipodrom. La grajdul Marghiloman de la vila Albatros avea să apară cei mai buni cai de curse din istoria României, Zori de Zi și fiul acestuia, Ghiaur.

Irina Vlăduca-Marghiloman, singura descendentă din familia Marghiloman, a înțeles valoarea moștenirii hipice lăsate de Alexandru Marghiloman și a reușit să aducă în România, la herghelia de la Cislău, un Pursânge Englez foarte valoros, din Irlanda, cu scopul îmbunătățirii acestei  rase în județul Buzău .

Articole similare

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker