Cultură

Pregătiri pentru „Primăvara poeților”

Biblioteca Județeană „V. Voiculescu” Buzău, instituție aflată în subordinea Consiliului Județean Buzău, alături de Biblioteca Județeană „Ștefan Bănulescu” Ialomița, organizează joi, 4 aprilie, la Galleria Mall, începând cu ora 15.00, cea de-a XV-a ediție a Festivalului „Primăvara poeților”.

Anul acesta, manifestarea aduce împreună în fața publicului poeți din Buzău și Ialomița. Buzăul va fi reprezentat de poeții Valeria Manta Tăicuțu, Nicolai Tăicuțu, Nicolae Pogonaru, Dumitru Pană, Gina Zaharia, Nicolae Gâlmeanu, Tudor Cicu, Mihaela Roxana Boboc, Laurențiu Belizan, Manuela Camelia Sava, Teo Cabel, Marian Mihai, Constantin Suditu, Gheorghe Onea, Sorin Călin, Marius Cătălin Negoiță, Nina Beldie, Mirela Grigore, Mihai M. Macovei, Elena Căpățână, Aurel Anghel și Viorel Dodan, în timp ce din Ialomița vor fi prezenți Gheorghe Dobre, Florentina Loredana Dalian, Nicolae Teoharie, Florin Ciocea, Silvia-Iona Sofineti, Costel Bunoaica, Șerban Codrin, Romeo Aurelian Ilie, Petru Ioan Crețu, Iulia Nicolau Crețu și Tudor Amza.

Evenimentul este un bun prilej pentru  a fi prezentate și publicului revistele „Spații culturale” din Buzău și „Helis” din Ialomița, dar și cele mai noi volume ale poeților din cele două județe. Nu vor lipsi recitalurile de versuri, iar la final va avea loc premierea laureaților buzoieni și ialomițeni. Recitalurile de poezie vor fi completate de un recital de muzică folk susținut de buzoianul Dan Manciulea. La eveniment sunt invitați scriitori, iubitori de poezie și pasionați de literatură și muzică.

Articole similare

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker